Maria Poiană

Zbor

De sus, din zborul tău, de la-nălțime
Știu că n-ai cum să mă mai vezi pe mine…
Atunci, pe când abia-ncepeai să zbori,
Priveam deopotrivă înspre nori…

Erau frumoși, prin albul lor de nea
Ne tot ningea o pulbere de stea.
Am prins-o-n mână…Încă o mai am.
O pun în noapte candelă la geam.

Să fii lumină-n ochii cuiva,
E ca și cum, din ceruri ar ploua
Cu raze albe, calde de lumină
Ca să-i strecoare-n suflet rădăcină.

Cum îți mai e acolo, sus, pe creste?
Dacă-ți e bine, dă-mi te rog de veste
Iar dacă nu, am să-ți trimit cu dorul,
O rugăciune să-ți aline zborul.

Degeaba mi-e din ce în ce mai dor…
Mi-ai frânt aripa, nu mai pot să zbor.
Dar încă pot să merg încet la pas..
Mi-e prea destul, la timpul meu rămas.

m.a. 20.09. 2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: