Iubirea din destin
O noapte plânge tristă și lacrima-i îngheață,
Pe geam se-ntruchipează mică floare de crin,
Lumina se revarsă pe-o nouă dimineață,
Iar gândul se trezește din nou un pelerin.
Străbate iarăși drumuri să-și ostoiască dorul,
Ar vrea să lase-n urmă noianul de tăceri,
Cu miile de fluturi ce își trimite norul
Ca să-l transforme-n albul uitărilor de ieri.
Din galaxii aprinse ar vrea ca să culeagă
Dorințele arzânde ce-n timp le-a semănat,
Clipele netrăite din ele să aleagă…
La cumpăna iubirii toate le-a-ngemanat
Să ți le lase-n suflet atunci când te-ntâlnește,
Să te îmbrățișeze cu soare și senin.
Cu ochii plini de rouă gândul meu îți șoptește:
,,Ești sufletul pereche, iubirea din destin.”
Rodica Ochiș
