Ciuta
E o ciută-n pădure, hăituită…
Speriată își caută un loc
pe un verde tăpșan.Ar vrea
să se-ascundă-n frunzișul pădurii,
Dar viața, frunzișul i l-a luat
Într-o singură zi dintr-un an.
Se-apropie ciuta de marginea apei,
Cu buzele moi o soarbe încet,
Odată cu apa își soarbe și viața…
E o ciută-ngrozită de caii săi verzi.
Se uită în stânga, în dreapta,
Se uită atentă și-aude plăcut
Cum foșnetul ierbii începe s-o strige
Și ciuta dansează un dans de-nceput.
Cuprinsă de dorul pădurii nebune,
Cuprinsă de dorul de-a sta-n ascunziș,
E ciuta fecioară, femeie minune,
E ciuta de astăzi cu părul ei nins.
E singură ciuta, cu ochii prea mari și-atâta de umezi,
E singură, prinsă-ntr-un laț pe-un tăpșan,
E ciuta plăpândă, cuprinsă de ură,
Privind înapoi, păduri cutreierate, an după an.
Se-apropie, adulmecă, tace și plânge.
Cu botul ei cald își caută frunzar-așternut,
Se uită la apa ce-ncepe să sece
Și ciuta se duce pe drumul pierdut.
E-o ciută uitată-n pădure
Speriată de tot ce se va-ntâmpla,
E-o ciută uitată de lume…
Nici vânătorul în bătaia de pușcă,
Nici el, de astăzi nu o mai vrea.
Sărmana și calda făptură,
O ciută-ntre ciute, cu chip luminos,
Se-ndreaptă de spate, începe a muge
Se lasă în iarbă și moare frumos.
