Adrian Păunescu

… CUTREMUR!!!…
Scria ADRIAN PĂUNESCU, către prânzul zilei de 5 martie 1977,pe muzică de doliu ,un poem de viață și de moarte…acest poem este, fără îndoială impregnat de suferință ,de spaimă și de praful epocii… ATÂT DE REPEDE ȘI DE NATURAL S-A PETRECUT SCRIEREA ACESTUIA , ÎNCÂT UNII L-AU ÎNTREBAT PE POET DACĂ NU L-A SCRIS ÎNAINTE DE CUTREMUR… doar cateva strofe… poemul este imens …70 de strofe…

CU VIAȚA PRE MOARTE CĂLCÂND
ADRIAN PĂUNESCU

Când scriu acum,scriu numai pe muzică de doliu,
Șoptesc niște cuvinte de parcă m-aș sfârși,
La mine-n conștiință aud cum plânge țara
Cu semnul scris pe frunte de marele cutremur
În huruitul straniu al marii tragedii.

Am cunoscut atâția din cei căzuți in moarte
Și-am amânat întruna să tot le spun ceva.
Unde sunteți acuma și ce v-aș putea spune?!
Dă-le odihnă dulce și vezi de minte-i, Doamne,
Când de motivul morții ei te vor întreba.

Când scriu acum scriu numai pe muzică de doliu,
Miroase tot orașul a moarte si-a sicriu,
Scriu ca o datorie, port morții toți în mâna
Cu care îmi iau pulsul ,cu care dau salutul,
Și parcă am o vină că ei sunt morți, eu viu.

Ne-a înrudit, deodată, cutremurul acesta
Și ne-a adus aminte de tot ce-am putea fi,
Am re-nvătat ce-nseamnă să nu te afli singur,
Să-ți mai găsești prieteni în noaptea blestemată,
Sub vântul trist și vânăt al unei tragedii.

Acest moloz cu oameni, bucăți de om pierdute…
În dinții macaralei-costumul unui om,
Fâlfâitor ca steagul revoltei unanime
Te-ntreabă, înc-o dată ,absurdă tragedie,
De ce-ai intrat în lume ,în ultimul atom?

De ce-ai lăsat copiii fara părinți în viață?
De ce-ai distrus copiii unor părinți distruși?
De ce vinzi haine negre așa de scump mulțimii?
Și fabricilor noastre le dai să dea sicrie ?
Și pui in cadră neagră ferestre, ochi și uși?

Aud că-n Blocul Nestor, într-o garsonieră,
Stăteau, de-o viață-ntreagă,doi triști bătrâni cuminți,
Ea-l plictisea întruna în ultimul deceniu
La cinema să meargă. Și-au mers în seara-aceea.
Un film a fost salvarea a două suferinți.

Și ne-ntrebăm întruna: la noapte vine iarăși?
Pereții încă zdraveni vor fi și ei răpuși?
Și așteptăm cu groază amurgul care cade,
Nu ne schimbăm de frică din hainele de ziuă
Și ne-am mutat cu paturi cu tot mai lângă uși.

Acum, când scriu, se umbla cu grijă prin mormane,
Se caută cu mâna, atent și îndrăzneț,
Ființe vii ce morții i-ar fi trecut de praguri,
Ființe inocente zăcând in catastrofă,
Se caută nu aur, se caută vieți.

Eu am văzut copiii trecând de tragedie,
Cum le-ar fi luat părinții un joc al morții , hâd,
Ce lor nici nu le place să-l joace ,nici nu-l uită,
A fost teribil jocul de-a moartea și de-a viața
Dintre copiii noștri, cei ce sunt vii surâd.

Pe alții, însă, jocul i-a stins pe totdeauna,
Ei nu s-au dat în grijă și au căzut în teasc,
Ce plin de întrebări mi-e creierul acuma
Și sufletul meu plângi aceste morți absurde,
S-avem adâncă grijă de cei care se nasc.

E greu și simt că gura mi-i neagră și amară,
Vroiam în acea noapte să fiu trifoi sau pom,
Dar cât există oameni născuți spre-a face bine
De nici o clipă-a vieții simt că nu mi-e rușine,
Cum nu îmi e rușine că sunt un simplu om.

Noi vom porni cu viața să construim tot viața,
Așa va fi cum spune crâncenul nostru gând,
Cu moartea peste moarte și peste ele viața,
Cu viața peste moarte ,cu viața-nlăcrimată,
Așa va fi, cu viața pre moarte trist călcând.

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: