Andreea Pîrlea

DESPRE OGLINZI

Prima data când am luat cu adevărat în seamă o oglindă, a fost acum mulți-mulți ani, când mama mi-a citit pentru prima dată ,, Meșterul de oglinzi” de Emil Gârleanu. Ulterior, a devenit una dintre povestioarele mele preferate, citind-o de nenumărate ori. Nu știu cât înțelegeam pe atunci din ea, copil fiind, credeam că oglinda e cu adevărat reflexia noastră, însă un fir nevăzut mă atrăgea mereu spre cărticica mică, dar care părea că îmi transmitea sentimente nedeslușite și învățături enorme.

Oglinda pare a fi ceva esențial ființei umane. Încă din cele mai vechi timpuri, oglinda avea atribute magice, fiind un portal spre înțelepciune și autocunoaștere, ori spre lumi magice. Ea capătă și valențe negative, hrănind vanitatea, fapt dovedit de mitul lui Narcis.
Oglinda captează imaginile, le înglobează, le absoarbe, uneori, pana la anihilarea spiritului. Despre oglindă se credea că putea desființa timpul şi spaţiul dintre oameni. Motivul oglinzii se perpetuează din mitologie, în folclor și în literatură fără întrerupere, străduindu-se să atragă atenția spre ceva ce mulți ignorăm .

Presupun că nu exista zi în care oamenii să nu se privească, măcar o dată, în oglindă. Dar ce observă omul acolo? Care este imaginea de care ne pasă cu adevărat? Câți își privesc ochii în oglindă, încercând să ajungă la suflet?
Oglinda ,,clasică ” ne atrage atenția doar asupra unei mici fărâme din noi, chiar asupra celei mai superficiale… Privim în oglindă până când dispare totul din jur, până rămâne acolo, îmbrățișată de ea, doar imaginea noastră fizică și, în loc să ne apropie unii de alții, ea ne îndepărtează asemenea unei oglinzi mincinoase, născând în noi sentimente nedemne.

Care ne sunt oare cu adevărat oglinzile vieții? Ce ne reflectă mai mult decât copiii, decât mediul înconjurător, decât pădurea, apele și cerul, decât ceea ce lăsăm în sufletele oamenilor?

În special, copiii sunt cele mai sincere oglinzi ale ființei noastre. Ei reflectă esențialul din noi. Ei sunt cea mai clară imagine a sufletului și a vieții noastre. Ei ne trădează sufletul, fiindcă doar ceea ce sădim în sufletele lor e real.
Pe câți dintre noi nu ne sperie sinceritatea copiilor? Avem impresia că noi, adulții ,,am evoluat” și deținem capacitatea de a vedea clar lumea, lumea aceea reală, nu aceea plasmuită de copii ori de cei cu suflet de copil. Oglinda rațiunii noastre ne reflectă des, atât de limpede, imaginea unei lumi pervertite. Însă copiii privesc viața prin oglinda sufletească, aceea e realitatea, nu cea pe care noi adulții o complicăm.

Astăzi, când ne gândim la copiii din jurul nostru și din lumea întreagă, ar trebui, în primul rând, să reînvățăm de la ei ce înseamnă puritatea sufletească și să privim, cât mai des, în oglinda sufletului nostru.
(Andreea Pîrlea)

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: