UN SUFLET TRIST DE OM
Am vrut să-nchid fereastra, simțeam că e prea rece,
Dar m-am oprit la geam, ploaia voia să plece,
Și ochii mei țintise spre banca de la poartă,
Un trecător stătea… se ascundea de soartă.
Era pierdut, pe gânduri, cu creștetul în palme
Și nu-i păsa că n-are, pentru o ploaie arme,
Și nici că vântul bate și că e frig afară…
Avea durerea-n suflet și n-avea cui să ceară
Nici un cuvânt de bine, nici umărul să plângă.
Părea, că tare-ar vrea pe cineva să strângă
La pieptul lui… și nu știu…m- am întristat deodată…
Vedeam prin el povestea cu „a fost odată”.
Și-atunci în mintea mea eu am gândit că poate,
Dacă treceam ca el prin clipe blestemate,
Voiam doar un cuvânt… un semn… ceva, să știu
Că pe pământul ăsta mai are rost să fiu.
M-am gândit să ies la banca de la poartă
Să îl întreb ce-l doare, durerea de-o suportă,
Dar am ieșit târziu… deja era departe,
Un suflet trist de om se pierduse- n noapte.
✍Dalia Alina Moldovan
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 