
DIMINEAȚĂ DEFINITIVĂ
~Marian Florentin Ursu~
atunci tu te-ai așezat în dreptul plecării
mele definitive
iar eu în golul privirii tale
ca să nu te pierzi sfâșiată
în aerul dimineții
și totuși ne aveam ca niciodată
unul pe altul
când eu îți sprijineam glezna pe iarbă
tu îmi puneai ochiul înapoi
în orbita pământului
și chiar dacă nu mai păream demult ca două
jumătăți indescifrabil lipite
noi încă regretam aceeași pasăre
zburândă,
indivizibilă
iar când ne spălam unul altuia
păcatele
în albia râului
pietrele ne răneau atât de tare
de parcă n-ar fi trecut
niciodată
o apă repede pe acolo.
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț

