Reprezentativ

Eduard Bucium

POEZIA ZILEI merge, în zi de mare sărbătoare, la poetul Eduard Bucium, cu felicitări și urări de succese viitoare!

La mulți ani tuturor!

Zi cu blestem de mamă
Eduard B.

E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie,
Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii
Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii
Un ultim cântat… un oftat de câmpie

Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar
Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi…
Aveai aur mult… vândut pe arginţi…
Aveai şi credinţă… s-a dat la cântar…

Legenda ne spune c-aveai şi viteji…
Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă
Când facem pe surzii la cornul ce cheamă
Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji…

În curtea ta, mamă, comandă străinii
Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii
Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii,
Uscatu-s-a iarba, sunt ‘nalţi mărăcinii…

Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu,
Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi,
Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !…
Blestemul de mamă se prinde mereu…
1 decembrie 2020

Ana-Maria Petrache

Domn în viață și-n moarte împărat


Oh, când strigătul furtunii ție-ti spune vorbe grele
Și când totul e furtună, totu-i strigăt și durere,
Tu de ai tot mintea rece, atunci chiar să știi, ești domn:
Peste noapte, peste carte, peste lumea cea din somn.
Căci cuvântul rob îți este, iară cartea jucărie
Și prietenul îți e gândul, te urmează și-n pustie
Și nimic nu e de zori, și nimic nu e-n zadar,
Nicio vorbä părăsită far’ să aibă ea un har.
Căci cuvântul e magie, iar magia irosită,
E ca pana fără gânduri, o pustie părăsită…
Cu o vorbă dai și iei, poți ucide sau da viață…
Fără gânduri, toate astea, sunt ca masca fără față.
Orice spui, gândit să fie, orice gând analizat,
Așa tu ești domn în viață și în moarte împărat.

Redactor șef Camelia Boț

Andreea Pîrlea

DESPRE OGLINZI

Prima data când am luat cu adevărat în seamă o oglindă, a fost acum mulți-mulți ani, când mama mi-a citit pentru prima dată ,, Meșterul de oglinzi” de Emil Gârleanu. Ulterior, a devenit una dintre povestioarele mele preferate, citind-o de nenumărate ori. Nu știu cât înțelegeam pe atunci din ea, copil fiind, credeam că oglinda e cu adevărat reflexia noastră, însă un fir nevăzut mă atrăgea mereu spre cărticica mică, dar care părea că îmi transmitea sentimente nedeslușite și învățături enorme.

Oglinda pare a fi ceva esențial ființei umane. Încă din cele mai vechi timpuri, oglinda avea atribute magice, fiind un portal spre înțelepciune și autocunoaștere, ori spre lumi magice. Ea capătă și valențe negative, hrănind vanitatea, fapt dovedit de mitul lui Narcis.
Oglinda captează imaginile, le înglobează, le absoarbe, uneori, pana la anihilarea spiritului. Despre oglindă se credea că putea desființa timpul şi spaţiul dintre oameni. Motivul oglinzii se perpetuează din mitologie, în folclor și în literatură fără întrerupere, străduindu-se să atragă atenția spre ceva ce mulți ignorăm .

Presupun că nu exista zi în care oamenii să nu se privească, măcar o dată, în oglindă. Dar ce observă omul acolo? Care este imaginea de care ne pasă cu adevărat? Câți își privesc ochii în oglindă, încercând să ajungă la suflet?
Oglinda ,,clasică ” ne atrage atenția doar asupra unei mici fărâme din noi, chiar asupra celei mai superficiale… Privim în oglindă până când dispare totul din jur, până rămâne acolo, îmbrățișată de ea, doar imaginea noastră fizică și, în loc să ne apropie unii de alții, ea ne îndepărtează asemenea unei oglinzi mincinoase, născând în noi sentimente nedemne.

Care ne sunt oare cu adevărat oglinzile vieții? Ce ne reflectă mai mult decât copiii, decât mediul înconjurător, decât pădurea, apele și cerul, decât ceea ce lăsăm în sufletele oamenilor?

În special, copiii sunt cele mai sincere oglinzi ale ființei noastre. Ei reflectă esențialul din noi. Ei sunt cea mai clară imagine a sufletului și a vieții noastre. Ei ne trădează sufletul, fiindcă doar ceea ce sădim în sufletele lor e real.
Pe câți dintre noi nu ne sperie sinceritatea copiilor? Avem impresia că noi, adulții ,,am evoluat” și deținem capacitatea de a vedea clar lumea, lumea aceea reală, nu aceea plasmuită de copii ori de cei cu suflet de copil. Oglinda rațiunii noastre ne reflectă des, atât de limpede, imaginea unei lumi pervertite. Însă copiii privesc viața prin oglinda sufletească, aceea e realitatea, nu cea pe care noi adulții o complicăm.

Astăzi, când ne gândim la copiii din jurul nostru și din lumea întreagă, ar trebui, în primul rând, să reînvățăm de la ei ce înseamnă puritatea sufletească și să privim, cât mai des, în oglinda sufletului nostru.
(Andreea Pîrlea)

Redactor șef Camelia Boț

Lavinia Elena Niculicea

La o cafea cu mama

Mamă, viața mă naște
de mai multe ori
în lipsa ta.
Învăț a muri și a învia
împreună cu clipa.
Trecutul mă ia de mână,
mă trece pragul școlii,
la ora de dor
mă conjug
cu visul
și buchisesc până târziu
literele universului
scrise în mine.
Aș vrea să monopolizez timpul,
să revendic toate amintirile
cu tine.
Viitorul să te păstreze
în brațe!…
Hai, vino la fereastră
și fă-mi semn cu câteva raze,
să pot inventa noi duminici
cu toții strânși în jurul zâmbetului tău
la o cafea
sau la un ceai verde aburind a vară.

Versuri: Lavinia Elena Niculicea

Redactor șef Camelia Boț

Camelia Boț

Confesiune
~Camelia Boț ~

Îndelung m-am târât
pe cărarea lumii pământești,
de frică să nu umbresc
cerul cu colbul pașilor mei
nu-mi ridicam privirea
către cer…
nici apa nu o atingeam
pentru a nu o tulbura,
doar ploaia o ingânam
să mă inunde,
în picăturile ei agresive
căutam să mă-nec,
uitând că apa nu se
poate-neca cu apă…
apoi de soare, ce să spun?
Îl lăsam să mă ardă
crezând că mă va usca,
implorându-l
să mă prefacă-ntr-o veșnică
umbră pe pământ…

Așa a trecut timpul peste mine…
azi, rup lanțul
de erori care mă dor,
croindu-mi prin univers, alt drum,
pășind cu privirea
agățată de cer, zâmbind
soarelui
si cu o sete de apă vie…

„Dacă n-ai un drum al tău,
învață să-l construiești!”

27.05.2021

Iubirea mireană
~Camelia Boț ~

Sunt iubiri din care
aduni emoțiile
și le-mpletești
în brâul cerului,
botezând fiecare clipă
de lumină ce aprinde
un întreg univers…

Sunt iubiri din care
împletești brâul-lui-Dumnezeu
și-n care așezi iubirea
mai aproape de cer…

Sunt iubiri din care
aduni floarea cununii
pentru a fi lumina veșnică
ce alungă întunericul
din căușul vieții…

Sunt iubiri pentru care
mori de câte ori respiri a iubire…

20.05.2021

A-nflorit liliacul
~Camelia Boț ~

M-am oprit
din gânduri să-ți spun
c-a-nflorit liliacul
pe aleea
ce mă poartă către
toamna noastră…

În florile-i
mărunte, cerul
și-a mutat culoarea,
prin verde crud
ochii-ți zâmbesc ,
amiroase seara
a tine…

Oh, iubite!
liliacul mă așază
în leagănul timpului
ce-și cerne
clipe frenetice peste
tâmpletele-mi cărunte,
sărutându-mi buzele
de dor arse…

Dar tu iubite, unde-mi ești,
Prin care liliac …mă iubești?

17.05.2021

Redactor șef Camelia Boț

Lili Cristal

Suferi de…o nouă viață

  • Doctore, ce am eu oare
    Inima pare să zboare
    Îmi saltă acum din piept
    La ce pot să mă aștept?
    Vreau să-mi faci ecografie
    Să-mi spui odată și mie,
    Simt cum o mare bucurie
    Mă inundă. Ce să fie?
  • -Domniță dragă, frumoasă
    Lasă tot și sui pe masă
    Îți voi spune-ndată totul
    Stai frumos și lasă cotul…
    Foarte bine, e-o steluță,
    O nouă viață micuță
    Ce-ți transmite bucurie
    Și-o stare de feerie
  • -Ce spui, e adevărat,
    O viață s-a-nfiripat?!
    Vin-aici să îți strâng mâna
    Dacă-ai ști cât rugam Luna,
    Soarele, pe Dumnezeu
    Să am un micuț și eu?…
  • -Uite, ți-a-mplinit dorința
    Ți-a trimis din cer, ființa
    Ce-ai să iubești pe lume
    Cum nu te iubești pe tine
  • -Doctore, mi-ai dat o veste,
    Cum aud doar în poveste,
    Mă simt deja fericită
    Sunt de toate-ndrăgostită
    Și-mi răsună din abis
    Cuvintele Lui din vis:
    Ai răbdare, c-o să vină
    Îngerul, cu-a sa cunună…

Lili Cristal. 06.06.2020
Drepturi de autor rezervate

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia zilei 11Mai!

SUB RIME ~Marin Rada ~

La mine-n casă
crește un cuvânt
ca un cireș
care se coace-n zori,
atunci grăbit, să fiu,
așa cum sunt,
ți-l las în grijă ție,
uneori…

Tu te atingi
de ramul din fereastră,
ca o minune-n casa mea
exiști,
cu ochii verzi
măsori singurătatea
și ei se fac, pentru o clipă,
triști,

Apoi, pe flori se urcă
primăvara,
parfumul lor parcă e rupt
din rai,
pe prag, un greier,
acordând chitara,
e primul trubadur
din luna mai,

Parcă se schimbă totul
înspre bine,
singurătatea, parcă,
nici n-a fost,
noi vom rămâne- mbrățișați
sub rime,
cireșul ne învață
pe de rost.

Marin Rada
11.05.2021

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia săptămânii 29 Mai

SÂMBURI DE LUMINĂ ~VIO STERIAN~

Te absorb,
fior de viață,
roua pașilor desculți,
început de dimineață,
zorii-n șoapte petrecuți,
patima cu tot păcatul
din magia unei nopți,
mângâierea
și sărutul
cuibărit pe sânii copți.
Și îți beau
din palme setea
de iubirile fierbinți,
ce dezbracă rațiunea
freneziilor cuminți,
din părerile de rău
te absorb,
o împăcare,
și-mi vor buzele mereu
setea ta,
de sărutare.
Îți absorb,
tot freamătul
ce te-mbracă în surdină,
beau,
din palma ta căuș,
noaptea
sâmburi de lumină,
te cer mir
dumnezeiesc
prin altare,
ca un rob,
dintr-un crez …
care-l iubesc,
vindecarea mea
te sorb.
Te adulmec,
primăveri,
muguri, frunze,
verde viu,
fluturii
și curcubeie,
marea-albastră
să te știu,
te brodez,
în drum de viață,
pacea-n tumultul lumesc,
te-am ales
din infinituri,
clipa …
pe care-o iubesc.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia săptămânii 15Mai!

TESTAMENT ~Georgeta Rada~

Eu am trăit în satul meu în care
bătrânii încă mai purtau ițari
și case albe mai aveau pridvoare,
bisericile, mâini de iconari.

Eu am trăit când murmura fântâna,
când, încă, toți beau apă din ulcior,
când mama era maica, nu bătrâna
și când bătrânii mai țineau sobor.

Eu o să trec cum au trecut părinții
cu tot soborul satului la sfinți,
cu rugăciunea pentru paza minții,
la judecata fără de arginți.

Poate-o să cad sub crucea de păcate
și-o să m-aștern ca într-un cuib de cuci
sub crucile, de satul lor uitate,
cum sunt la noi în sat atâtea cruci.

S-a așternut în noi ca o Golgotă,
sat peste sat și timpul peste timp,
mi s-a înscris în foaia mea de dotă
și crucea ca un ultim anotimp.

Eu vreau să mă aștern în sat la mine
și nu pe zări, o căzătoare stea,
când Învierea cea de obște vine,
să mă ridice din țărâna mea !

08.05.2021
GEORGETA RADA

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 9Mai!

Premiul special
EXPLOZIE DE MAI ~Violeta Andrei Stoicescu ~

Au înflorit salcâmii şi pare-un colț de rai
Aleea din grădină, acum, în luna Mai…
TRESARE firul ierbii, şi-o mantie de flori
Se-aşterne în TĂCERE cu-alaiul de culori.

Natura ÎNVIAZĂ şi codrul prinde GLAS,
Privighetoarea CÂNTĂ în crâng la orice pas,
Arcuşul primăverii, pe strune de viori,
În suflet răscoleşte ai dragostei FIORI.

Şi ninge peste GÂNDURI un TAINIC răsărit
Cu-arome dulci de floare-n desfrâu dezlănțuit,
Seninu-şi cerne-albastru-n DIVINE mângâieri,
În picurii de rouă trimişi drept mesageri.

Nu-i vreme de MÂHNIRE în luna lui Florar,
Când zilele-s petale de flori în calendar…
Zambile, panseluțe, narcise, crini, bujori,
Se prind în valsul vieții cu primăvara-n zori.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

S. Anamaria

Ne-am întâlnit cândva demult,
Într-un timp uitat, trecut.
Într-o eră îndepărtată,
E o poveste demult uitată.

Rătăceai în univers,
Fără nici un mic demers,
Te-am văzut așa pierdut,
Îmi doream să te sărut!

Mi-ai cerut doar îndrumare,
Aveai un semn de întrebare …
M-ai privit doar un moment,
Ne-a legat un sentiment.

Împreună am plecat,
Pe drumul tău îndepărtat …
Ne-am iubit în ani lumină
Și ne-am întors la rădăcină.

Ne-am trezit pe o planetă,
Deși frumoasă, cam defectă…
Eram copii, era frumos!
N-am luat nimic, în serios.

În doi străini ne-am prefăcut,
Timpul iute a trecut…
A rămas doar o poveste,
Dintr-un timp ce nu mai este!

Poveste de: S. Anamaria

Redactor șef Camelia Boț

%d blogeri au apreciat: