Rămâi cu mine până o fi să cadă Din al vieții timp și ultima zăpadă, Pe-o tulpină verde să clădim din vise, Când pe ramuri cresc, candele aprinse.
Dezbrăcați de regrete, să mergem împreună Prin Verile calde și Toamnele cu brumă, Să fii al meu Soare, de gândul îmi e noapte, Să-ți fiu Luna nestinsă ce scânteie pe ape.
În valuri de iubire să ne-mblânzim dorința Și-n suflete, cu sete, să răstignim credința. Să-mi fii fagure dulce, de vremea mi-e amară, Să-ți fiu aroma caldă din verdele de Vară.
Pe zborul unui Înger, ce s-a pierdut de Rai, Să-ți fiu veșnic Mireasă și tu eternul Crai, Să ne găsească Cerul în Toamna cea târzie Învăluiți la braț, pe drum de Veșnicie!
POEZIA ZILEI merge, în zi de mare sărbătoare, la poetul Eduard Bucium, cu felicitări și urări de succese viitoare!
La mulți ani tuturor!
Zi cu blestem de mamă Eduard B.
E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie, Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii Un ultim cântat… un oftat de câmpie
Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi… Aveai aur mult… vândut pe arginţi… Aveai şi credinţă… s-a dat la cântar…
Legenda ne spune c-aveai şi viteji… Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă Când facem pe surzii la cornul ce cheamă Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji…
În curtea ta, mamă, comandă străinii Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii, Uscatu-s-a iarba, sunt ‘nalţi mărăcinii…
Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu, Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi, Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !… Blestemul de mamă se prinde mereu… 1 decembrie 2020
Vremea colindelor, uite că vine! Rămân în urmă zile călduroase, E iarnă peste lume și în case, Mulțimi de fulgi se scutură din nori, E iarnă și ne vin colindători, Așa cum ne-au venit de-atâtea ori.
Colindele se-aud târziu în noapte, Orașu-ntreg adoarme printre șoapte. Luminile se-aprind de sărbători, Iar fulgi de nea se cern ușor din nori. Nimic nu va mai fi ca înainte, Dorințe ne vor fi îndeplinite. E iarnă și-i Ajun de Sărbători, Luminile se-aprind, ne dau fiori. Oriunde îți întorci acum privirea, Răsar speranțe, râde fericirea.
Peste dealuri amorțite Rotocoalele de fum, Inocente și grăbite Merg spre ceruri de acum! Inimile înghețate Iertări care nu mai vin, Fac ca iarna să ne-arate Un decor de vis sublim! La un semn, ca din poveste, Ghiduș ca un copilaș, Inocent se așază peste Dealuri, case și imaș! Elegant în coborâre Nestatornic uneori, Este prima fulguire… A argintului din nori!
Tu-mi ești lacrimă și zâmbet, mi-ești potop și cer cu stele, Pietrelor le dai un suflet și-mi faci pod din rămurele, În albastrul meu privești, râurind a gingășie, Din ninsori, altar zidești și-i pui flori de iasomie.
Tu-mi ești brațul ce mă prinde, când furtuna mă doboară, Stelele-n lacrimi arzânde, când începe să mă doară, Când începe mătrăguna în veșmânt să se-nfiripe, Otrăvindu-mi rădăcina, micșunele pui în clipe.
Tu-mi ești dor și-mi ești acasă, fremătând in liliac, Îmi ești pâinea de pe masă și amurgul din cerdac, Zarea mea o faci icoană și-mi săruti trei ghiocei, Care-au apărut sub geană, și buchet îți faci din ei.
Azi m-am născut Cu inima ta Bătând În locul Inimii mele. Ochii mei s-au închis Din vremea când, Pasul meu Își uitase cadența Către lumină!.. Îmi rămăsese Doar mâna întinsă Către icoană Ca semn al trecerii mele Prin lume!
Vai mie, îi zic iubitei, am ajuns să mă tem de anii mei, că-s prea mulţi şi sunt prea grei… când mă mai întreabă unii-alţii de mai ştiu ceva de ei evit să le răspund că nu ştiu nici când, nici unde a rămas ceva din ei … Nu am timp de numărat căci mă cere infinitul ca să-i aflu tainele îmbrăcându-i hainele Nu ştiu mâine ce va fi de-oi mai fi or n-oi mai fi… Poate vântul o mai şti brazilor mă vă şopti cât am fost şi oi mai fi…
Curge lumînarea, s-a curbat pe buza Groasă și crăpată a paharului Și pe după umeri se apleacă muza Să-mi deschidă-n gînduri ușa harului… . S-au dus vremurile libere și barzii, Ia amploare breasla rușinoasei mode, Fac din frumusețea țării scributarzii Un motiv să-nalțe stăpînirii ode… . Nici ale naturii infinite fețe Nu le pot descrie făr-a da tributul, Chiar și nouă muze de-ar fi să mă-nvețe, Veșnică dilemă, eșuat debutul… . N-o să-ți fac din versuri magică dulamă Pe care să-mi perii elegant stăpînii, Știi că pe altarul vieții mele, Mamă, Îmi aplec genunchi-n fața ta și-a pîinii… . Sfîrîie fitilul, pare că oftează, Gîndurile negre nu se mai alină, Pîlpîie lumina și se rușinează Că-i mai albă coala rece și velină… . Într-o altă vîrstă-ți ar fi fost menirea Mea de libertate binecuvîntată, Libera gîndire face omenirea Să se simtă bine chiar și-nfometată… . Îngrășat la iesle boul e apatic, Dar în libertate cît de costeliv Ar fi zburdă mîndru taurul sălbatic, Cînd în aparență n-are vreun motiv… . Au crescut cu mine gratii peste viață Pînă-n somn și vise, chiar de-aș fi un biber, Lanțuri și de gînduri cresc și se agață, Dirijat cu sfoara zmeul pare liber… . Sluta înfiată răspicat vorbește Românește zilnic despre-ndatoriri, Însă despre drepturi doar bolborosește Cum cîndva monahii gîngăveau psaltiri… . Logica și limba nu au nicio cale, Adevăru-i leșul ridicat cu targa, Biciuiți strigoii crîncen de petale, Înfloriți copiii dezmierdați cu varga… . Îmi cunoști iubirea, țara mea, în taină Îmi aplec genunchi-n fața ta și-a pîinii, Pot să mor de foame și nu pun o haină Pe tine, să-mi perii elegant stăpînii… . Geamul zăngănește, tremură și ușa, Ce mă fac, Isuse, că vorbesc în somn? De-aș avea curajul să-i arunc mănușa Aș muri în fața fricii ca un domn… . Dintre două rele puse cap la cap să Le măsor pe mine, scapără amnare, Viața în robie, Doamne, ce pedeapsă! Nașterea e însă neagra condamnare… . Naștere-n robie, viață în depresii, Repetate ghionturi moartea-mi dă și ea, De ce mi-aș alege vorbele-n expresii? Ca un hoit pe masă cade fruntea mea…
Zbor spre înălțimi 