POEZIA ZILEI merge, în zi de mare sărbătoare, la poetul Eduard Bucium, cu felicitări și urări de succese viitoare!
La mulți ani tuturor!
Zi cu blestem de mamă Eduard B.
E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie, Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii Un ultim cântat… un oftat de câmpie
Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi… Aveai aur mult… vândut pe arginţi… Aveai şi credinţă… s-a dat la cântar…
Legenda ne spune c-aveai şi viteji… Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă Când facem pe surzii la cornul ce cheamă Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji…
În curtea ta, mamă, comandă străinii Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii, Uscatu-s-a iarba, sunt ‘nalţi mărăcinii…
Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu, Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi, Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !… Blestemul de mamă se prinde mereu… 1 decembrie 2020
Oh, când strigătul furtunii ție-ti spune vorbe grele Și când totul e furtună, totu-i strigăt și durere, Tu de ai tot mintea rece, atunci chiar să știi, ești domn: Peste noapte, peste carte, peste lumea cea din somn. Căci cuvântul rob îți este, iară cartea jucărie Și prietenul îți e gândul, te urmează și-n pustie Și nimic nu e de zori, și nimic nu e-n zadar, Nicio vorbä părăsită far’ să aibă ea un har. Căci cuvântul e magie, iar magia irosită, E ca pana fără gânduri, o pustie părăsită… Cu o vorbă dai și iei, poți ucide sau da viață… Fără gânduri, toate astea, sunt ca masca fără față. Orice spui, gândit să fie, orice gând analizat, Așa tu ești domn în viață și în moarte împărat.
Prima data când am luat cu adevărat în seamă o oglindă, a fost acum mulți-mulți ani, când mama mi-a citit pentru prima dată ,, Meșterul de oglinzi” de Emil Gârleanu. Ulterior, a devenit una dintre povestioarele mele preferate, citind-o de nenumărate ori. Nu știu cât înțelegeam pe atunci din ea, copil fiind, credeam că oglinda e cu adevărat reflexia noastră, însă un fir nevăzut mă atrăgea mereu spre cărticica mică, dar care părea că îmi transmitea sentimente nedeslușite și învățături enorme.
Oglinda pare a fi ceva esențial ființei umane. Încă din cele mai vechi timpuri, oglinda avea atribute magice, fiind un portal spre înțelepciune și autocunoaștere, ori spre lumi magice. Ea capătă și valențe negative, hrănind vanitatea, fapt dovedit de mitul lui Narcis. Oglinda captează imaginile, le înglobează, le absoarbe, uneori, pana la anihilarea spiritului. Despre oglindă se credea că putea desființa timpul şi spaţiul dintre oameni. Motivul oglinzii se perpetuează din mitologie, în folclor și în literatură fără întrerupere, străduindu-se să atragă atenția spre ceva ce mulți ignorăm .
Presupun că nu exista zi în care oamenii să nu se privească, măcar o dată, în oglindă. Dar ce observă omul acolo? Care este imaginea de care ne pasă cu adevărat? Câți își privesc ochii în oglindă, încercând să ajungă la suflet? Oglinda ,,clasică ” ne atrage atenția doar asupra unei mici fărâme din noi, chiar asupra celei mai superficiale… Privim în oglindă până când dispare totul din jur, până rămâne acolo, îmbrățișată de ea, doar imaginea noastră fizică și, în loc să ne apropie unii de alții, ea ne îndepărtează asemenea unei oglinzi mincinoase, născând în noi sentimente nedemne.
Care ne sunt oare cu adevărat oglinzile vieții? Ce ne reflectă mai mult decât copiii, decât mediul înconjurător, decât pădurea, apele și cerul, decât ceea ce lăsăm în sufletele oamenilor?
În special, copiii sunt cele mai sincere oglinzi ale ființei noastre. Ei reflectă esențialul din noi. Ei sunt cea mai clară imagine a sufletului și a vieții noastre. Ei ne trădează sufletul, fiindcă doar ceea ce sădim în sufletele lor e real. Pe câți dintre noi nu ne sperie sinceritatea copiilor? Avem impresia că noi, adulții ,,am evoluat” și deținem capacitatea de a vedea clar lumea, lumea aceea reală, nu aceea plasmuită de copii ori de cei cu suflet de copil. Oglinda rațiunii noastre ne reflectă des, atât de limpede, imaginea unei lumi pervertite. Însă copiii privesc viața prin oglinda sufletească, aceea e realitatea, nu cea pe care noi adulții o complicăm.
Astăzi, când ne gândim la copiii din jurul nostru și din lumea întreagă, ar trebui, în primul rând, să reînvățăm de la ei ce înseamnă puritatea sufletească și să privim, cât mai des, în oglinda sufletului nostru. (Andreea Pîrlea)
Mamă, viața mă naște de mai multe ori în lipsa ta. Învăț a muri și a învia împreună cu clipa. Trecutul mă ia de mână, mă trece pragul școlii, la ora de dor mă conjug cu visul și buchisesc până târziu literele universului scrise în mine. Aș vrea să monopolizez timpul, să revendic toate amintirile cu tine. Viitorul să te păstreze în brațe!… Hai, vino la fereastră și fă-mi semn cu câteva raze, să pot inventa noi duminici cu toții strânși în jurul zâmbetului tău la o cafea sau la un ceai verde aburind a vară.
Îndelung m-am târât pe cărarea lumii pământești, de frică să nu umbresc cerul cu colbul pașilor mei nu-mi ridicam privirea către cer… nici apa nu o atingeam pentru a nu o tulbura, doar ploaia o ingânam să mă inunde, în picăturile ei agresive căutam să mă-nec, uitând că apa nu se poate-neca cu apă… apoi de soare, ce să spun? Îl lăsam să mă ardă crezând că mă va usca, implorându-l să mă prefacă-ntr-o veșnică umbră pe pământ…
Așa a trecut timpul peste mine… azi, rup lanțul de erori care mă dor, croindu-mi prin univers, alt drum, pășind cu privirea agățată de cer, zâmbind soarelui si cu o sete de apă vie…
„Dacă n-ai un drum al tău, învață să-l construiești!”
27.05.2021
Iubirea mireană ~Camelia Boț ~
Sunt iubiri din care aduni emoțiile și le-mpletești în brâul cerului, botezând fiecare clipă de lumină ce aprinde un întreg univers…
Sunt iubiri din care împletești brâul-lui-Dumnezeu și-n care așezi iubirea mai aproape de cer…
Sunt iubiri din care aduni floarea cununii pentru a fi lumina veșnică ce alungă întunericul din căușul vieții…
Sunt iubiri pentru care mori de câte ori respiri a iubire…
20.05.2021
A-nflorit liliacul ~Camelia Boț ~
M-am oprit din gânduri să-ți spun c-a-nflorit liliacul pe aleea ce mă poartă către toamna noastră…
În florile-i mărunte, cerul și-a mutat culoarea, prin verde crud ochii-ți zâmbesc , amiroase seara a tine…
Oh, iubite! liliacul mă așază în leagănul timpului ce-și cerne clipe frenetice peste tâmpletele-mi cărunte, sărutându-mi buzele de dor arse…
Dar tu iubite, unde-mi ești, Prin care liliac …mă iubești?
Doctore, ce am eu oare Inima pare să zboare Îmi saltă acum din piept La ce pot să mă aștept? Vreau să-mi faci ecografie Să-mi spui odată și mie, Simt cum o mare bucurie Mă inundă. Ce să fie?
-Domniță dragă, frumoasă Lasă tot și sui pe masă Îți voi spune-ndată totul Stai frumos și lasă cotul… Foarte bine, e-o steluță, O nouă viață micuță Ce-ți transmite bucurie Și-o stare de feerie
-Ce spui, e adevărat, O viață s-a-nfiripat?! Vin-aici să îți strâng mâna Dacă-ai ști cât rugam Luna, Soarele, pe Dumnezeu Să am un micuț și eu?…
-Uite, ți-a-mplinit dorința Ți-a trimis din cer, ființa Ce-ai să iubești pe lume Cum nu te iubești pe tine
-Doctore, mi-ai dat o veste, Cum aud doar în poveste, Mă simt deja fericită Sunt de toate-ndrăgostită Și-mi răsună din abis Cuvintele Lui din vis: Ai răbdare, c-o să vină Îngerul, cu-a sa cunună…
Lili Cristal. 06.06.2020 Drepturi de autor rezervate
La mine-n casă crește un cuvânt ca un cireș care se coace-n zori, atunci grăbit, să fiu, așa cum sunt, ți-l las în grijă ție, uneori…
Tu te atingi de ramul din fereastră, ca o minune-n casa mea exiști, cu ochii verzi măsori singurătatea și ei se fac, pentru o clipă, triști,
Apoi, pe flori se urcă primăvara, parfumul lor parcă e rupt din rai, pe prag, un greier, acordând chitara, e primul trubadur din luna mai,
Parcă se schimbă totul înspre bine, singurătatea, parcă, nici n-a fost, noi vom rămâne- mbrățișați sub rime, cireșul ne învață pe de rost.
Te absorb, fior de viață, roua pașilor desculți, început de dimineață, zorii-n șoapte petrecuți, patima cu tot păcatul din magia unei nopți, mângâierea și sărutul cuibărit pe sânii copți. Și îți beau din palme setea de iubirile fierbinți, ce dezbracă rațiunea freneziilor cuminți, din părerile de rău te absorb, o împăcare, și-mi vor buzele mereu setea ta, de sărutare. Îți absorb, tot freamătul ce te-mbracă în surdină, beau, din palma ta căuș, noaptea sâmburi de lumină, te cer mir dumnezeiesc prin altare, ca un rob, dintr-un crez … care-l iubesc, vindecarea mea te sorb. Te adulmec, primăveri, muguri, frunze, verde viu, fluturii și curcubeie, marea-albastră să te știu, te brodez, în drum de viață, pacea-n tumultul lumesc, te-am ales din infinituri, clipa … pe care-o iubesc.
Premiul special EXPLOZIE DE MAI ~Violeta Andrei Stoicescu ~
Au înflorit salcâmii şi pare-un colț de rai Aleea din grădină, acum, în luna Mai… TRESARE firul ierbii, şi-o mantie de flori Se-aşterne în TĂCERE cu-alaiul de culori.
Natura ÎNVIAZĂ şi codrul prinde GLAS, Privighetoarea CÂNTĂ în crâng la orice pas, Arcuşul primăverii, pe strune de viori, În suflet răscoleşte ai dragostei FIORI.
Şi ninge peste GÂNDURI un TAINIC răsărit Cu-arome dulci de floare-n desfrâu dezlănțuit, Seninu-şi cerne-albastru-n DIVINE mângâieri, În picurii de rouă trimişi drept mesageri.
Nu-i vreme de MÂHNIRE în luna lui Florar, Când zilele-s petale de flori în calendar… Zambile, panseluțe, narcise, crini, bujori, Se prind în valsul vieții cu primăvara-n zori.
