Reprezentativ

Eduard Bucium

POEZIA ZILEI merge, în zi de mare sărbătoare, la poetul Eduard Bucium, cu felicitări și urări de succese viitoare!

La mulți ani tuturor!

Zi cu blestem de mamă
Eduard B.

E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie,
Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii
Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii
Un ultim cântat… un oftat de câmpie

Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar
Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi…
Aveai aur mult… vândut pe arginţi…
Aveai şi credinţă… s-a dat la cântar…

Legenda ne spune c-aveai şi viteji…
Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă
Când facem pe surzii la cornul ce cheamă
Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji…

În curtea ta, mamă, comandă străinii
Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii
Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii,
Uscatu-s-a iarba, sunt ‘nalţi mărăcinii…

Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu,
Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi,
Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !…
Blestemul de mamă se prinde mereu…
1 decembrie 2020

Concurs, poezia zilei, grup Zbor spre înălțimi

DIMINEAȚĂ DEFINITIVĂ
~Marian Florentin Ursu~

atunci tu te-ai așezat în dreptul plecării
mele definitive
iar eu în golul privirii tale
ca să nu te pierzi sfâșiată
în aerul dimineții

și totuși ne aveam ca niciodată
unul pe altul
când eu îți sprijineam glezna pe iarbă
tu îmi puneai ochiul înapoi
în orbita pământului

și chiar dacă nu mai păream demult ca două
jumătăți indescifrabil lipite
noi încă regretam aceeași pasăre
zburândă,
indivizibilă
iar când ne spălam unul altuia
păcatele
în albia râului
pietrele ne răneau atât de tare
de parcă n-ar fi trecut
niciodată
o apă repede pe acolo.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 29 martie

Dor de voi
~ Anca Man~

Îmi PLOUĂ azi în suflet cu dor de voi, de casă,
NESCRISĂ stă de zile, scrisoarea mea pe masă,
Gândul pe a lui ARIPĂ, mă poartă înspre voi
ORBIT de-amare lacrimi, care îmi curg șuvoi.

Ce grea e depărtarea când ești plecat în lume…
Mi-e dor de glasul tău, ce mă CHEMA pe nume,
De fețișoara dulce care mă striga tată,
Ziua când voi VENI, e-atât de AȘTEPTATĂ!

O CLIPĂ mult visată s-o VREI atât de-aproape…
Aripi să am, aș trece peste întinse ape,
Ca în brațele de tată, de soț să vă cuprind
Să văd pe-a voastre fețe, zâmbetul înflorind!

M-așez iarăși la masă ca să vă scriu scrisoare,
Găndul la voi mă arde și sufletul mă doare,
Mi-s ochii plini de lacrimi și noaptea e târzie…
Dorul care mă-neacă, cuprins e-n POEZIE!

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Maria Poiană

VIS

Câteodată, mai așa, cam pe după miezul nopții
Când nesomnul mă îmbie să veghez asupra sorții,
Îi pun sufletului aripi și-i dau drumul să colinde,
Pe-unde candela iubirii, dorul, noaptea o aprinde.

Stelele clipesc alene. Luna-și scutură veștmântul.
Scânteieri de licurici luminează-ntreg pământul.
Și urmând drumul pe care-l luminează licuricii,
Ca-ntr-o filă de poveste, deslușesc glasul bunicii.

Firul glasului mă duce la căsuța cu cerdac.
Cu străjeri pe lângă poartă, tufe mari de liliac.
De jur împrejurul prispei, începând din pragul porții
Mi se unduiesc în cale pâlcuri de regina nopții.

Mă aplec ca-ntr-o părere și privesc pe geam sfioasă.
La lumina slab-a lămpii o zăresc. E-așa frumoasă!
Stă pe laviță si toarce dintr-un caier alb de lână.
În puterea nopții chipu-i pare-a fi un chip de zână.

Bat la geam. Ridică ochii și privește a uimire.
Fusul care-i scapă-n grabă, n-are timp să se deșire.
Îl ridică și mai trage înc-un fir din albul caier
Și-nvârtind de fus în noapte, cercuri desenează-n aer.

Dintr-odată, peste casă, o lumină se revarsă.
Luminând pe îndelete si grădina cea frumoasă.
În lumina nopții pale, din neant se las-o boare
Și, pân’ să clipesc o dată, totu-n jurul meu dispare .

A fost vis…? A fost aievea…? Sau a fost doar o nălucă…?
A fost vis. Și-l las cu noaptea printre stele să se ducă.
Doar așa mai pot să simt, că din drumu-i printre stele
Candelă îmi e în noapte, sufletul bunicii mele.

m.a. 27. 01. 2021 Northampton

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 14 martie

Premiul special pentru:
ȘI TOTUȘI DIMINEAȚĂ
~Georgeta Rada~

Toarce dimineața FUMURI
Pe la casele cu prunci,
A venit în ZORI pe drumuri
Cu miresmele din lunci,

Desenând cu RAZE raiuri ,
N-avea încă nici un plan,
Așteptau pe masă CEAIURI
În trei căni de porțelan.

Mai RĂZBAT din amintire
Trei copile surâzând
Și-un motan, ursuz din fire,
Leneș, visele TORCÂND .

La fereastra cu flori roșii ,
MÂNDRĂ, iarăși mi-a șoptit :
Au cântat demult cocoșii
Sub salcâmul ÎNVERZIT !

Este mama, mă SĂRUTĂ…
Doamne, iar e dimineață,
Dar de ce-i așa tăcută
Și la geam sunt FLORI de gheață ?

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, poezia săptămânii!

FLUTURI DE OS ~Nely Vieru ~

Știi tu, noaptea fluturii zboară
pe lângă felinarele minții,
lupii dau ocol prin părul tău
și-o bufniță țipă la mine-n fereastră…

coastele mele, ca niște gratii de fier,
au tras jaluzele pe dinăuntru
să nu mai asculte romanțe,
doar un șuier prelung
mai mușcă din mine lăsându-mă șchiop .

Pasul meu împleticit,
cu greu răzbate prin amintiri,
se leagănă frunza în gânduri
iar luna se pierde în ceață!…

Știi tu, noaptea târziu
fluturii mei au aripi de gheață
și mișună omizi prin osul pustiu,
la marginea râpei un vulcan clocotește
și-ntr-însul un fluture își pierde aripa .

Nely Vieru 28.03.2021.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Constantin Vaciu

Să furi din valuri
(Constantin VACIU)

*
să furi din valuri briza,
prin alge să alergi…
nisipul să te strige
când îl săruți cu pasul,
în păr să se ascundă,
timid când el răsare
și îți cuprinde sânii
cu dor…ieșit din mare…

*
ți-e dor să fugi,
ți-e dor să strigi,
ți-e dor să îl privești,
să-l simți,
ți-e dor să asculți
cum se topește
pe gât, pe șolduri,
și-n valsul inimii
să te ridici,
să furi din valuri
prima lui îmbrățișare…

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 7 martie

Locul întâi: Iubirea de mamă
~Elena Coca Mahalu~

Mamă cu lacrimi fierbinți
Te rogi pentru noi la sfinți,
GÂNDURI din INIMĂ RUPTE
Fac până la cer o punte.

Pe CĂRĂRI de BASM ne porți
Raiul, tu îl prinzi de torți
Și-l oferi cu blânde ȘOAPTE
Celor ce suspină-n noapte,

FETE scumpe, dragi băieți,
Cu-ale dorului săgeți
Străpung sufletul tău bun
Când pleacă pe-al vieții drum

Lăsându-ți casa PUSTIE,
Cât timp? Numai Domnul știe,
PRIVEȘTI tristă-n urma lor
Și pui frâu lacrimilor.

ZĂRESC în mâna-ți micuță
Ascunsă, o cruciuliță,
În ea-ți pui nădejdea toată
Bună să fie-a lor soartă,
Iar iubirea ta de mamă
Va risipi orice teamă.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, „Trioletul un Smarald al poeziei”

Bine v-am regăsit, grup frumos!

Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a șaptesprezecea etape a concursuluI
,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile

Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.

Topul premianților de azi este:

Premiul special:

Dacă inima
~Cristina Ghindar Greuruș~

Dacă inima îţi plânge,
Fii puternic şi zâmbeşte!
Suferinţa te ajunge
Dacă inima îţi plânge,
Sufletul încet se frânge
Şi-n zadar se chinuieşte.
Dacă inima îţi plânge,
Fii puternic şi zâmbeşte!

Dacă sufletul ţi-e singur,
Către cer să ‘nalţi privirea!
Domnul, de acolo, sigur,
Dacă sufletul ţi-e singur
Cu-al speranţei dulce mugur,
Îţi aduce liniştirea.
Dacă sufletul ţi-e singur,
Către cer să ‘nalţi privirea!

Dacă lacrima îţi curge
De necaz sau de durere,
Tu s-o ştergi, că îţi ajunge!
Dacă lacrima îţi curge,
Inima-n tine se frânge,
Vei primi şi mângâiere
Dacă lacrima îţi curge
De nacaz sau de durere.

Chiar dacă dorul a muşcat
Inima şi încă doare
Şi-o chinuie neîncetat
Chiar dacă dorul a muşcat,
Să-l alini că e păcat
Şi priveşte către soare
Chiar dacă dorul a muşcat
Inima şi încă doare.

Dacă gândurile toate
S-au ascuns în disperare
Şi au dispărut în noapte,
Dacă gândurile toate
Vor veni încet şi poate
Ţi-or aduce alinare
Dacă gândurile toate
S-au ascuns în disperare.

1) Pleacă iarnă
~Anca Man ~

Se întoarce iarna iară
Cu ploaie și cu ninsoare,
Iar din zori și până-n seară
Se întoarce iarna iară.
Îngheață o primăvară
Cu muguri, cu flori, cu soare,
Se întoarce iarna iară
Cu ploaie și cu ninsoare.

Pleacă iarnă… vrem sa vină
Primăvara-n dimineață,
Cu soare, flori și lumină,
Pleacă iarnă… vrem să vină
Primăvara, care-i plină
De dragoste de viață,
Pleacă iarnă… vrem să vină
Primăvara-n dimineață.

1)Iubire fără margini
~Iuliana Cozma ~

Iubirea mea din univers
Ești infinitul meu sublim!
Tu ești în fiecare vers,
Iubirea mea din univers!
Îmi luminezi calea în mers
Ești anotimpul meu divin
Iubirea mea din univers,
Ești infinitul meu sublim!

2) INFLORESC ZAMBILELE
~Mirela Cocheci ~

Minunile în primăvară-apar,
Zambilele încep să înflorească,
Cireșii din livadă-i dau cu var,
Minunile în primăvară-apar,
Caișii-ncep din nou să îmi zâmbească,
Și fluturii din floare-n floare sar
Minunile în primăvară-apar,
Zambilele încep să înflorească.

2)Feblețea mea
~Alex Peteleu ~

Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Feblețea mea, din răsărit!
Tu creștină, eu un ateu!
Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Tu Muza sufletului meu,
Eu doritor, tu fruct dorit,
Cine ești tu, cine-ți sunt eu?
Feblețea mea din răsărit!

3)M-A CUPRINS PUȚIN TRISTEȚEA
~Dalia Alina Moldovan ~

M-a cuprins puțin tristețea
Când a început să ningă.
Soarele nu-mi dă binețea…
M-a cuprins puțin tristețea…
E în doliu și pădurea,
Crengile încep să plângă.
M-a cuprins puțin tristețea
Când a început să ningă.

3)Iubirea
~Monica David ~

Iubirea soarbe clipele
Din cupa primăverilor
Când freamătă aripile
Iubirea soarbe clipele.
Îmbrățișând și zările
Cu-ntoarcerea cocorilor
Iubirea soarbe clipele
Din cupa primăverilor.

3) Primăvară-mbietoare
~Felicia Percec ~

Primăvară-mbietoare,
Eu te-am așteptat, cu drag,
Să-mi aduci raze de soare.
Primăvară-mbietoare,
Tu-i dai naturii culoare,
Mândre flori răsar în prag.
Primăvară-mbietoare,
Eu te-am așteptat cu drag.

Redactor, coordonator Mirela Cocheci

Redactor șef Camelia Boț

Concurs, povesti pentru copii

PISICUȚELE BÂRFICI
(Andreea Pîrlea)

Nina era o fetiță asemeni unui răsărit: luminoasă, frumoasă și veselă. Într-o zi însă, se întoarse tristă acasă. Își târâia ghiozdanul, ținându-și strâns în brațe păpușa pufoasă.

-Mama, e rău să fii gras?
-Desigur că nu, iubito! Important e să fim sănătoși. Numărul kilogramelor e relativ. Ține de vârstă, de gen, de înălțime, de sănătate… Dar ce te face să pui o asemenea întrebare?

  • Am plâns azi la școală. Două colege m-au asemănat cu o balenă albastră, cel mai mare animal din toate timpurile.
  • Îmi pare rău să aud asta și mă înfurie asemenea vorbe. Nu ești grasă. Ai o greutate normală. Ești o fată foarte frumoasă, cu un suflet minunat. Nu ar trebui să pui la inimă asemenea vorbe. Fetele acelea nu au gândit înainte de a vorbi, iar aceste afirmații nu le onorează. Mereu trebuie să fim atenți la efectele vorbelor noastre.
  • Știu, m-au prins într-un moment sensibil. Cu iubire și respect față de noi înșine și față de ceea ce ne înconjoară nu vom fi afectați de vorbele lipsite de suflet ale celor din jur. Așa mi-a spus și mătușa.
  • Are dreptate. Ce ți-a mai zis mătușa?
  • A mai zis că nu trebuie să îmi bat capul cu asemenea oameni. Aceste afirmații nu arată decât faptul că ele au o problemă cu propria percepție despre corpul lor, că sunt frustrate și ignorante.
  • Mă bucur că ai discutat cu ea în drum spre casă. E o fire mai directă. Când eram mică, eu aveam, cel puțin așa mi se părea, câteva kilograme în plus. Bunica m-a auzit odată menționând asta și s-a întristat. Mi-a zis să nu le mai dau atenție celor care nu merită, pentru că bârfitoarele nu au în viața lor nimic suficient de bun care să le preocupe, sau, pur și simplu, nu sunt capabile să observe ceea ce contează. Îmi amintesc și acum de o carte veche, care avea coperțile îmbătrânite, legate cu sfoară, din care mi-a citit bunica. Am copiat povestea, atât de mult mi-a plăcut. Uite-o aici, în ,,Dosarul comorilor”!
  • Mami, mi-o citești, te rog!?
  • Imediat ce aduc ceaiul. Povestea începe așa:

,,Viața este ca un bumerang. Îți dă înapoi tot ce ai aruncat în ea.”

Două pisicuțe tigrate, cocoțate pe un gard din nuiele șubrede, răsfoiau de zor o revistă ,,de cultură”, considerând că horoscopul săptămânal e un mare dar. În plus, pisicile ,,emancipate” știau de trenduri și culori asortate, știau de ce se întamplă-n lume: cât au costat ale curcii costume și de unde se iau cei mai ,,faini” papuci din piele de struț, ori cât e abonamentul la ascultat manele (pe posturi, desigur, ,,culturale”, unde bârfele se poartă ca pe sandale, călcând valorile în picioare).

Pisicuțele aveau un singur hobby. (Nu vă gândiți la croșetat ori la pictat!) Ele iubeau ,,turnătoria”, dar nu turnau asfalt ori utilaje grele, ele turnau minciuni ori alte vorbe rele, iar bârfa era cireașa de pe tort, mai ales când o priveau dintr-al invidiei cort.
În timp ce la ,,radio-șanț” frecvența căutau, iată că un motan tânăr și maiestuos, se îndreapta, cântând, spre al mamei coș, sperând că își va găsi culcuș (ca să dormă nițeluș). Însă se împiedică în minunat și se trezi în cearșafuri agățat.
Pisicile, de pățanie alimentate, râdeau pe înfundate și spuseră despre motan că se crede un gâscan, vreme lungă de un an.
Pe cocoș l-au amendat că-i afon la maraton, când cu luna el se ceartă ca să urce sus pe roată, căci i-au dăruit un ceas de la bătrânii ce-au rămas.
Și pe gâscă, și pe rață le îmbrăcau cu dulceață (logic, când erau de față), însă minciuni gogonate se așezau trenă în spate…
În fine, ați prins voi ideea despre mâțele Bârfici.

Într-o zi, la răsărit, pisicuțele dungate căutau printre tratate ceva despre măiestrie și excesul de hârtie ce stătea prin biblioteci, așteptând cărți să citești.

  • Cărțile sunt pentru cei proști. Noi oricum le știm pe toate. Uită-te la șoricei! De când ronțăie dicționare, enciclopedii și-alte asemena prostii nu mai stau la prins, măi frate, și ne vorbesc despre dreptate!
    Auzindu-le trăncăneala, un dulău bătrân și sur le lătră cu severitate:
  • Măi, surorilor dungate, ați văzut că-n viața curții voi nimic nu însemnați decât pură răutate ce prin bârfe și gâlceavă printre noi o-mprăștiați? Mi-e milă, v-o spun drept, sunteți singure o știu, însă nu aveți dreptate să fiți tot voi înfuriate!
  • Noi de ce-am fi supărate? Zi-ne direct, Hămailă, frate!
  • Fiindcă acolo, în pridvor, v-a reclamat un rozător. A scris despre voi și-o carte, ,,Bârfitoarele dungate”. Toți o cumpără să știți și nu puteți să vă mândriți… Eu propun s-o lecturați și din ea învățăminte să luați.
  • Vai, ce cruntă nedreptate ni se face Mofturici! Hai să-l dăm în judecată pentru bârfe și minciuni!
  • Da, Pufici! Nu e corect ca să râdă toți de noi, chiar și Motănici-Pisoi!
    -Dar voi cât ați mers la școală? Știți măcar să citiți ca apărarea s-o pregătiți?
  • Nu ne jigni, Hămăilă! Patru clase-am terminat, cu diplomă la ,,Copiat”.
  • Da… Se-nțelege… Dar ce știți despre cultură, mate și literatură, despre empatie pură ori despre un sincer ajutor, al lumii iubitor motor?

Pisicuțele Bârfici au ținut capul plecat (tare s-au mai rușinat) și-au văzut c-avea dreptate; Hămailă le știa pe toate.
Și-au plecat la învățat, apoi pe Rozător, (Marele Prozator), l-au îmbrătișat și nu l-au mai mâncat.

  • Mami, ce poveste frumoasă! Dar pisicile mănâncă rozătoare! De ce nu l-au înfulecat?
  • Nina, au avut demnitate, iubire și-au învățat despre dreptate. Ele primiseră ceea ce au oferit.
  • N-au mai fost campioane la bârfit?
  • Sper că nu. Această poveste e despre bârfitoare. Te va ajuta să îți înțelegi colegele și nu vei mai pune la suflet ceea ce spun despre tine. De fapt, vorbesc despre ele. Complexele lor se răsfrâng asupra celorlalți. Nu ai tu nici o problemă.

Nina înțelesese ce îi spuse mama și hotărî să nu mai sufere pentru lucruri imaginare. Până la urmă, contează ceea ce credem noi despre noi, e important să ne ascultăm sufletul și să ne purtăm cu oamenii care ne înconjoară nu cum merită ei, ci așa cum merită sufletul nostru.

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

%d blogeri au apreciat: