Zbor spre înălțimi

Parfumul tău, Emine…

E foșnet de frunze în codrii de aramă
Pădurea, cu argint își schimbă veșmântul,
Pe umeri își pune o albă năframă
Căci iarna, încet, își spune cuvântul

Și vântul răsună din bucium pe deal
Când lacul cu nuferi, tăcut, se ascunde,
Doar teiul bătrân veghează pe mal
Povești de iubire și dalbe colinde.

Pe ceru’ înghețat se înalță un luceafăr
Pășind grațios printre stele, în noapte,
Poeme de dor rătăcite într-un cufăr
Se împletesc cu ale timpului șoapte.

Cuprinsă e zarea în ochi de poet
Parfumul tău, Emine, plutește peste noi,
Iar dorul de tine ne poartă discret
Pe pagini de vers, cu foi de trifoi…
Rămâi geniul nostru și-n viața de apoi!

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Mă cheamă marea

Mă cheamă marea, freamătul s-ascult
Chiar dacă-i frig, ea tot mă ține minte
Din serile cu dor, în vara cea fierbinte
Când mă vrăjea, cu-al valului tumult.

Când pescărușii peste valuri poartă,
Pe aripi de furtună, versu’-mi călător
Peste nisipul fin, aștern al mării dor
Și-ascund iubirea mea, nevinovată.

Când îngerii au venit să te privească,
Tumultul tău nebun s-a ridicat la cer
Și mă îndrăgostesc, ca un mic străjer
Ce poarta inimii voiește s-o păzească.

Mă cheamă marea și valurile ascult
Chiar dacă-i frig, tot mă mai ține minte
Din serile cu dor, din vara cea fierbinte
Când mă striga, cu glasu’-i de demult.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Știam că vii

Te-am auzit cum scrijeleai în ușă,
ca o dojană târzie; știam că vii,
dar gândul mi-era stins,
emoția-vlăguită.
Aveam ochii încremeniți într-un sloi,
cu trepte înspre suflet, știam că vii,
da, da, știam.
Din mine se lungea o umbră
în tăcerea pașilor firavi,
peste cuvântul sfânt.
Te-am găsit așteptând de o viață
mărturisirea sinelui de după ușa păcatului.
Peste împreunarea rugăciunii
alunecă ispitiri de veșnicii
și nu mai știu unde sunt.

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Pe urmele muzelor

Pe umărul meu drept a plâns o stea
Și-mi picură poeme în condei,
M-a învățat cu mine-a conspira,
Punând lumina ei în ochîi mei.

Răpesc o rază, vis să mi-o așez,
Când caut prin cuvinte, fără somn,
La căpătâiul versului veghez,
Până ce către ziuă-ncet adorm.

Cu muzele în dansuri îmi petrec
Și uit ce trist e astăzi pe pământ,
Rătăciții cu moartea se întrec,
Luptându-se cu morile de vânt.

Să mă trezesc mă tem că n-am să pot,
Rămân cu visul doar că am trăit,
Simt prin aer al gloanțelor ropot
Și-al ceasului negru greu ticăit.

Spune tu, muză, Eminescu-i viu?
Lacrima din plânsu-i curge-aievea,
Pare cu sânge că poeme scriu,
Mărite geniu, plângi de ziua ta?

15 ianuarie 2o23
Mioveni – ROMÂNIA

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Eminescu

Pentru mine, Eminescu este-n fiecare zi!
Este, domnul Eminescu, însuși felul de-a trăi,
Este val de lac albastru, e miros de flori de tei,
Când, cu gene ostenite, seara, trece pe alei.

Când ascult doina bătrână, parcă îl aud pe el,
Cum adună flori de nufăr. Dorul e al lui de fel.
Și întreaga frământare a acestei lumi nebune,
Parcă tot lui Eminescu pare că îi aparține.

Toate dorurile lumii el în inimă le-a strâns.
Câte gânduri nerostite și atât de nepătruns
S-or fi dus cu el de-odată, niciodată nu vom ști!
Este domnul Eminescu felul nostru de a fi!

Eminescu este zilnic, nu de două ori pe an!
Când iubim, purtăm în suflet și-al poetului alean,
Când oftăm, în plânsul nostru sunt și lacrimile lui,
Este-n valul ce se sparge, este-n frunza plopului,

Este-n apa de izvoare și în codrul ce ne cheamă,
Eminescu e în toate, este El , de bună seamă!

Când cuprinzi cât vezi cu ochii, cum se-ntinde verde glia,
Eminescu e în toate, Eminescu-i România!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Priveghi
Pande Ionut

Deasupra timpului, țipătul ochilor.
În labirintul pieptului, două mame,
bucuria și durerea.
Cu memoria strivită în călcâie,
ecoul soarbe, din țipăt,
o lacrimă de soare.
Așa, numai așa se moare…
Priveghiul e o Lună…
de haită nebună…

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Urme pierdute

Printre macii de foc mi-am pierdut urma,
În inimă ducând, munți de durere,
Să nu aud, cum mă strigă întruna
Iubirea, cu-ale ei fioruri grele.

Strivit e crinul alb al purității,
Sub talpa-ncovoiată ca un clește,
Iar eu, de pe pragul singurătății,
Mă zbat s-alung tristețea ce-n piept crește.

Pășesc pe spinii dragostei pierdute,
Cu-ochii secați de lacrimi și nevoi,
Un răgaz să le-acord clipelor mute,
Ce-și caută un drum spre înapoi.

Oricâte piedici mi-or ieși în cale,
Am să îmi urmez soarta hărăzită…
Încinsu-amor se va stinge, agale,
În inima, de mult dor, pârjolită.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț