Premiul special 23August cu Mirela Șoimaru

CA RACII ~Mirela Șoimaru~

S-au scuturat toți trandafirii,
căci toamna-i mult prea timpurie…
Ploi cad ca lacrimile firii
într-o grădină purpurie!

Castanii-s frânți în rădăcină
și–n frunza lor e-o mărturie
de neputință, nu de vină,
că și-au pierdut din bucurie!

Totu-i anost, fără culoare,
când toamna nu se mai dezminte,
frunza-i pișcată de paloare,
iar clipa-i galbenă și minte!

Chiar și lumina e puțină,
când toamna scutură copacii…
Ne-ntoarce timpul la rutină,
iar noi ne comportăm ca racii!

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Poezia zilei 29August cu Geta Lipovanciuc

CE MULT ȘI CE PUȚIN! ~Geta Lipovanciuc~

Ce mult vibrează-un suflet de femeie,
Iubit, măcar puțin, că-i e de-ajuns,
Se-aprinde-n foc nestins, dintr-o scânteie,
Nu pune întrebări, când vrea răspuns.

Și ce puțin cerșește: s-o cuprindă,
Ea firavă fiind, feroce braț,
Iar gândurile lui să o surprindă,
S-o-ncingă-n dezmierdare, cu nesaț.

Ce mult s-ar bucura să o alinte,
Cu răsfățări pe toți i-a-ndătinat,
Dar n-a râvnit, nici măcar pe-un dinte,
Să-și pună vreun profit din suspinat.

Și ce puțin: doar, uneori, o vorbă
I-ar șterge din regretul că-a greșit,
Dar deseori săgeți răsar din torbă
Și iar se frânge pieptu-i moleșit.

Ce mult ar face, doar să n-o încurce,
Ar izvodi scutire de păcat
Și s-ar ruga, doar nimeni să n-o spurce,
Alt strai găsindu-i celui dezbrăcat.

Și ce puțin ar vrea, atunci când sânge
Țâșnește-ntre-ale sufletului bolți,
Să o întrebe simplu: de ce plânge?
Sătulă-i de scrâșnit etern de colți.

Ce mult ar vrea ca, singură-n tăcere
Să depene pe rafturi gândul ei,
Căci rânduiala pentru ea-i plăcere,
Macabru-i jupuitul dur de piei.

Și ce puțin: arar să-i scalde ochii
Privirea-ți oglindită-n două mări.
I-ar fi destul și-un șorț sau două rochii,
Să nu mai pună alte întrebări.

Ce mult și ce puțin mereu dori-vor
Femeile, să-și sece din năduf.
În văl nestăpânit de cruntul vifor,
Doar fulg plăpând rămâne-vor, un puf.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Fragment din romanul Aneta,audio Lucian Domșa

ANETA (part.39 – fragment din romanul apărut anul trecut) După câteva ore bune, Ion a ajuns în apropiere de satul lui Grigorie, tovarășul lui din lagăr. S-a oprit chiar la intrarea în sat, sub o cruce mare, de lemn, lângă o fântână, să bea apă. Era obosit, i-ar fi plăcut să doarmă puțin, dar nu atunci. Trebuia s-o găsească pe Măriuca, muierea lui Grigorie, să-i povestească de omul ei. Despre ce s-a întâmplat, acolo, în lagăr, și despre visul lui Grigorie și cum a murit el, cu gândul doar la muierea și copilul lui. Dup-aia se putea odihni cât dorea... A scos o găleată de apă rece din fântână și si-a băgat cu totul capul în ea. Așa făcea în lagăr, când se simțea extrem de obosit, sau iarna, când îi era foarte frig. Se freaca cu zăpadă sau cu gheață, ca să-și pună sângele în mișcare. După ce a băut câteva guri zdravene de apă și-a ridicat capul din găleată, și a zâmbit. A ridicat găleata deasupra capului, și, dintr-o singură mișcare, și-a turnat peste el toată apa ce-a mai rămas. Apoi s-a așezat pe o piatră mare, lângă fântână și a stat așa, timp îndelungat, în căldura soarelui, ca să se zvânte. A început să se simtă mai bine, să-i treacă oboseala. La un moment dat, de fântână s-a apropiat un car cu doi boi, încărcat cu fân, și un moșneag care-i mâna din spate. Ion a dat bună ziua și a intrat în vorbă cu bătrânul. I-a povestit cine e, de unde vine, ce caută pe acele meleaguri și l-a întrebat unde locuiește Măriuca, muierea lui Grigorie, tovarășul lui din lagăr. Bătrânul a coborât din car, s-a apropiat de fântână, a scos o găleată de apă și a turnat-o în jgheab ca să bea boii, apoi a început să-i istorisească lui Ion pe îndelete... “O fost într-o dimineațî di varî, șî nemțî mergeu d-acilea și di pisti tăt. Mergeu încolo, pisti munț, spri Nemțâia lor, bag di samî. Cu trii zâli ‘nainti pi aici pi la noi o trecut înc-un detașament di nemț. Iarau tari rău înbrăcaț șî flămânz. S-o oprit aci, în sat, șî câțva dintri nuăi le-am dat ceava sî mânânci și le-om spălat hainili. Ni-o fost tari nilî di iai. Aveam puțânî di mâncari, da’ le-am dat șî lor cî aratau tari rău. Cî erau oamini, ca șî nuăi... Io țân minti cî Măriuca, fimeia ceea lu’ Grigori, iera și ie p-acolo. Le-o spălat șî ie vreo dou haini di celea, de-a lor, di soldaț șî iei o mulțumit, zâceu “Tanche!”, “Tanche!” șî nuăi râdem șî râdeu șî iei laolaltî cu noi. Șî nuăi oameni ni uitam unu’ la altu șî ni zâcem întri nuăi “Tanche, Tanche!” șî iar râdem... A doua zî o pleacat cî rușî vineu încoaci fuga tari. Pi la noi, pi aici n-o fost diloc lupti. Linia cee a frontului merge pi partea ceilaltî, pisti deal. Ș-apui noi ne-am tăt ascuns pin căș șî pin beciuri ș-auzăm cum bubui bombili șî cum iexplodeazî grenăzâli. Tăt balamucu’ ista o durat vreo dou zâli, cî dup-aceie o intrat rușî-n sat. Cât o durat războiu’ cu iei, nemțî șeia s-o purtat tare ghini cu nuăi. Da’ cum o vinit rușî, n-o mai fost ghini diloc! Iara, aici în sat, unu’ Ilarii, cari făce negoț cu ghinuri. Ave el un beci mari, mari di tăt, săpată, așă, ntr-un deal. Apui măi omule, rușî o aflat di beciu șela șî o năvalit acolo. O fost vai ș-amar! Pradî o făcut! După ci o beut tăt ghinu, o-nceaput sî puști-n dimingeni șî-n butoai, șî dup-acee o vinit ’napoi în sat și s-o apucat di hăuit pi străz. Hăuiau șî pușcau! Șî strâgau iei ceava pi limba șeia, a lor, da’ cine i-o putut înțălegi? Nuăi iaram ascunș ghini, da’ iei o intrat în căș șî s-o dat la fimieili noastri mai juni. Cî dup-atâta beuturî li s-o făcut poftî di fimei. Măriuca aista lu’ Grigori o născut iarna trecutî doi ficiori gemini, șî când o auzât c-o intrat rușî-n sat, ș-o luat copchii șî s-o ascuns, în fundu’ grădini, lângî pârău. Ș-o stat acol ascunș mult șî ghini, da’ o intrat rușî-n ogradă la ie ș-o auzât cum plângi un copchil, bag samî cî unu’ de-a iei. Cî ierau doi ruș beț, dragu’ moșului, șî s-o dus taman acolo-n grădinî, ș-o scos puștilei șelea a lor, ș-o-nceput sî puști pisti tăt în tufili șelea din pârău undi o auzât iei c-o plâns copchilu’. Râdeu șî pușcau, pușcau șî râdeu. Dup-acee s-o auzât tărăboi pi stradî, bag samî cî i-o cheamat v-un comandant de-a lor cî s-o oprit dintr-o datî ș-or ișât răpedi afarî. Șî dup-acee s-or băgat în alti căș ș-o făcut prăpăd... S-o liniștit aghie cîn o vinit noapti, c-o adornit cari pi undi s-o nimerit, da’ noi am ișât din ascunzători aghe a doua zî, dimineața, după ce-o plecat iei. Pi Măriuca, săraca, o găsât-o acolo pi fundu’ pârăului, înturnatî cu fața-n gios. Țâne amândoi copchiii la chept, uite așă-i strânge, șî ave o gaurî-n frunti. Copchii aghe suflau, i-o luat o fimei ș-o fugit cu ei acasî la ie. Le-o dat lapti de la o ghitî cari numa ce-o fatat ș-o supt ghini copchii șî s-o-ntreamat. Da’ o fost prăpăd mari atunci...” Ion a rămas înlemnit, în timp ce bătrânu-i povestea, și, fără să-și dea seama, au început să-i curgă lacrimile. Moșul mai zicea câteva vorbe, după care se oprea, ofta și își relua povestea. A avut și dumnealui un ficior care a murit în război, și i-a mai rămas o fată, care s-a măritat dincolo de munți, în Regat, și pe care a văzut-o rar de când a plecat de la casa părintească. Când bătrânul i-a pomenit de cei doi gemeni, băieții lui Grigorie și a lui Măriuca, Ion și-a amintit de acel vis, cu gaia care avea doi copii în gheare, și a aflat că Măriuca i-a născut într-o iarnă și i-a botezat Aurel și Adelin. Poate în aceeași zi în care Grigorie a avut acel vis tulburător... Gemenii erau bine, îi creștea un frate de-a lui Măriuca. „Vergil îl cheamă”, i-a mai zis moșul lui Ion. „Mergi de aici trii sati pisti deal ș-acolo dai di satu’ lui. Acolo-s șî copchii...” Ion i-a mulțumit bătrânului și i-a spus că nu mai are timp să mai ajungă și acolo, în satul ăla. L-a rugat să le spună copiiilor că tatăl lor a fost un erou și că a murit în lagăr cu gândul la ei, la copiii lui pe care nu i-a văzut niciodată. „D-apăi io mă duc în satul nieu, mă moșule!” i-a zis Ion bătrânului. „C-am o muiere care m-așteaptă și cu care trăbă să mă-nsor mintenaș!” „Să-ț dei Dumnizău sănătati șî putieri s-ajunj cu ghini!” i-a urat moșneagul. După care Ion a plecat pe drumul lui... ...Zamfira l-a ascultat în tăcere și cu ochii plini de lacrimi. Ion al ei se uita în gol, și povestea mai departe, cu glasul lui molcom. Din când în când se oprea, mai lua o gură de vin din pahar, și continua să vorbească. Zamfira îi umplea paharul când era gol, și se uita cu mare drag la el. Era omul ei, pe care l-a așteptat atâția ani și pentru care a meritat să suporte toată batjocura celor din sat. Omul ei pe care-l iubea atât de mult, și căruia i-a făcut patru copii și i-ar mai face încă atâția dac-ar mai putea și i-ar da Dumnezeu sănătate... S-a făcut târziu când Ion a terminat de istorisit și s-au dus și ei în casă, să se pună la culcare. Peste trei luni Zamfira le-a născut pe cele două gemene. Le-au botezat Aurica și Adelina, în amintirea lui Grigorie și a lui Măriuca...

(VA URMA)

Redactor șef Camelia Boț

Andreea Văduva

Prin cătune părinți plâng…
~Andreea Văduva~

Prin cătune părinți plâng,
Uitați de fii, de fiice,
Plecați în lat, plecați în lung,
Palate să-și ridice…

Aduși de șale și bătrâni,
Niște orfani pe lume,
Așteaptă zile, săptămâni,
Un telefon să sune…

Printre uluci îi vezi trudind,
Pentru un fir de ceapă,
Iar pe pământul aburind,
O lacrimă le scapă…

Spun „Bună ziua!” tuturor,
La om, potaie, soare,
Poate îi văd pe plozii lor,
Venind din depărtare…

Și uite-așa, anii se duc,
Se duc fără să-i simți,
Dar ei, aceiași singuri-cuc,
Se mint fiindcă-s părinți…

Redactor șef Camelia Boț

Georgeta Giurea

CIUTURELE TOAMNEI
~Georgeta Giurea~

Din ciuturele toamnei se scutur-amintirea,
Pe o potecă unde, doar ciutele mai trec ,
Spre apa răcoroasă, ce și-a uitat menirea
Și-n care, răvășite, foi galbene petrec.

Mă plimb și eu, adesea, pe margini de pădure,
Printre rugini și brume, ca într-un dulce vis
Și m-adâncesc, sfielnic, prin cețurile sure,
Printre poeme calde, stârnite din abis.

Mă-mbrac cu nepăsarea, mă-ncalț cu veșnicia
Iar pasul mi-l pornesc ușor, tăcut și sferic,
Luând tovarăș sigur, cu mine, poezia,
Într-o călătorie spre pace și feeric.

Mă place toamna asta, mă știe frunza toată,
Prin ramuri și hățișuri, stau verde și hoinar
Și-mi fac cu ochiul, raze de soare, câteodată,
Sau plec cu dor pe gene și nori în buzunar.

Drepturi de autor rezervate
Foto: internet
28 august 2021
România

Redactor șef Camelia Boț

Premiu special 27August cu Constantin Mosor

ȘI LA POMANĂ DESEORI E LUPTĂ

E bine că nu știm în care zi
Pleacă ultimul tren din gara vieții.
Dar asta nu înseamnă-a ne gândi
Mereu doar la sclipirea dimineții!

E bine că nu știm cât a rămas
Până când va zâmbi o clipă seacă.
De presimțim ceva facem popas…
Dar trenu-acela fără noi nu pleacă!

E-un tren pe care nimeni nu-l dorește…
Cu toți avem bilet spre depărtare!,
Pentru întors nu ni s-a dat, firește.
Doar cerul știe ora de plecare!

Să ne-amintim că suntem călători
Ai unui tren ce știe numai dusul!
Nu te grăbi. Acum degeaba zbori…
Rămâi pe loc pân` se sfârșește fusul!

Trenul nu îți va duce și bagajul!
Biletu-i pentru oameni… Și atâta…
Nu încerca să-ți folosești curajul
De a-i lovi ferestrele cu bâta!

Bagajele rămân să fie hrană
Din care gura timpului se-înfruptă,
Sau ceartă pentru cei ce vor pomană!
Și la pomană deseori e luptă!!!

(După o întâmplare reală petrecută la un parastas!)
Constantin Mosor, 27 august 2021, București.

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Poezia zilei 17August cu Marin Rada

ARBORI ~Marin Rada~

Se pare
că unii arbori
păstrează în memorie
chipurile îndrăgostiților…

Uneori nopțile
revarsă căldura zilei
peste frunzele scăldate
în soare,

Alteori își trec
de la unul la altul ramurile, desenând
ultima noastră îmbrățișare…

Se pare
că unii arbori
scriu poeme de dragoste,
cu rădăcinile
patrunse adânc,
în visare…

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 29August cu Iuliana Cozma

Locul trei,
Din întuneric să faci rai
Iuliana Cozma

Să nu trăiești în SUFERINȚI,
Și în AMARURI care dor,
Cât încă mai există sfinți,
Trăiește calm și iubitor!

ÎNDREAPTĂ gândul tău umil
Spre-a soarelui LUMINĂ caldă,
Iubește pur, ca un copil,
Căci Dumnezeu o să te vadă!

MINCIUNI să nu spui niciodată,
Căci tot pe tine te DOBOARĂ.
Să-ți fie fața luminată…
De BUCURII ce te-nconjoară!

Adună-n suflet doar IUBIRI
Păstrează-le-n clipe ADÂNCI,
Când doru-i STINS în amintiri,
Zâmbește. E păcat să plângi!

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Concurs duminical 15August cu Cristina Tunsoiu

Mențiune:

O mie și una de nopți
      ~Cristina Tunsoiu~

Marea sărută nisipuri
RĂSCOAPTE ca sufletul meu…
Miresme sărate și vânturi
PĂTRUNZĂTOARE mereu!

N-ar ÎNDRĂZNI însă vara
Să spună ,,mai vreau să rămân”
UITĂRII își lasă comoara…
Secretele cui să mai spun?

O LICĂRIRE ușoară,
Din DEPĂRTARE -mi zâmbește
Apune minunea de vară…
MELANCOLIA mea crește!

PĂMÂNTURI tresar obosite
Să SCHIMBI anotimpuri nu poți,
Mă-nclin sub poveri și ispite…
Într-o mie și una de nopți!

Dar vara TRĂIEȘTE în mine…
În suflet o port și în gând,
Sunt urme de pași prea puține,
Și valul le șterge pe rând!

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Poezia zilei 27August cu Georgeta Rada

ÎNTRE CERURI ȘI PĂMĂNT ~Georgeta Rada~

Între cer și-un om sărac,
Doamne, nu-i decât o viață.
Uneori e cât un veac,
Câinele de zodiac
Doarme dus pe prag în ceață.

Între cer și-un om bogat,
Doamne, nu-s decât hambare
Și pământuri de arat,
Multe mâini de adunat,
Că dau hoardele barbare.

Între cer și orice om,
Doamne, nu-i decât o palmă
Viața e doar un simptom
Pomul vieții-n cer e pom,
Când pământul ți-e sudalmă.

Între ceruri și pământ
Doamne, nu-i decât o cruce,
Numai Domnul, Unul Sfânt
Pentru toți, pe cruce frânt,
Numai El o poate duce.

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

%d blogeri au apreciat: