Zbor spre înălțimi

Sfori de soare

Iubesc zăpezile din noi ce-n acolade de lumină
Îmbracă fluturii cei goi, cu șaluri albe de sulfină,
Îi culcă-n sân amețitor de ierburi fragede spre seară,
Tăcerile-mpărtind la doi când luna-și pune strai de ceară.

Iubesc culorile de foc din gândul cel fără astâmpăr,
Parfumul florilor de soc și dimineața ce-o răscumpăr,
Iubesc salcâmii-amețitori ce-n pulsul meu fac jurăminte
De veșnic și de uneori… Și te iubesc, fără de minte

Așa ca un copil voios ce-n zmeie-și leagă sfori de soare…
Iubirea mea e-un țărm deschis spre marea tămăduitoare.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Eu nu pot

Caii biciuie albastrul infinitului din noi,
Pescarusii, far’ de mare, sunt nedumeriti si goi,
Si mi-e vaduvita zarea, de lumina, fara tine,
Toate clipele ce-mi zboara sunt golase si straine.

Eu nu pot sa-ti fiu mireasa in aceasta vesnicie,
Dar mi te dezmierd in gand si-ti pun flori de iasomie,
Mi se joaca printre stele si prin brume un destin,
Sufletul gaseste leacul doar in paine si in vin.

Mi se razvratesc, deodata, anotimpuri fara rost,
Timpul seaca la izvoare, parca-n stanca nici n-a fost,
Nu mai stiu, de zbor sau cad, fara veste, in abis,
Gandurile-s despletite, cu flori albe, de cais.

Si in neputinta toamnei, tamaiata-n brume reci,
Vor plati bobocii care aparut-au pe poteci…
Cand vor fi zapezi pe dealuri, sa ai grija cum pasesti,
Pe sub ele-s ghiocei, s-ar putea sa ii strivesti!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Alergăm printre orgolii
Autor Ioan Avram

De-am aprins o luminiță ce se vede-n vârf de ac,
Ne-adâncim într-o visare că am devenit o stea
Și plutim cum e sorocul, ca un mândru vârcolac,
Încântați de o făptură prelucrată la rindea.

Mai urcăm vagi piedestale chiar de sunt scăldate-n ceață,
Vrem să mai sărim o treaptă fiindcă locul ne e sus,
Înțesați cu mici orgolii strânse într-un fir de ață,
Ne-ndreptăm apoi cu-o rugă, premărindu-l pe Iisus.

Apoi hoinărim prin nouri, precum fulgii reci de nea,
Și ne îmbătăm cu lauri, scufundându-ne în ei,
Când prindem în mână steaua tragând fumul din lulea,
Imbătându-ne licoarea chiar de e doar ceai de tei.

Alergăm printre orgolii cocoțați pe picioroange,
Vrem să furăm spuma lunii să ne îmbăiem cu ea,
Credem c-am prins infinitul, înotând în fluviul Gange,
Și-l punem la cingătoare la o ceașcă de cafea.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Resemnare
M-am întrebat și mă întreb mereu,
De ce-am strivit același verde crud
Când îmi doream să-l mângâi și să ud
Corola cu minuni din pieptul meu?

Nimic n-a mai rămas pe vechiul drum,
Luminile aproape că s-au stins…
Doar crinii ce-i strivisem dinadins
Se reîntorc la umbra mea, postum…

Și dac-a fost, așa a fost sa fie,
Și-i de prisos să caut un răspuns…
Acum când în chilie mi-am ascuns
Amurgul meu de toamnă purpurie,

Ca să mă-nchin tăcut la tot ce-a fost,
Un zbor răsfrânt pe-a timpului aripă,
Un gângurit de cer pentru o clipă,
Jăratec stins absurd și fără rost..

M-am întrebat mereu ce-am câștigat
În tolba mea umplută cu trofee,
Când tu mi-ai fost și înger și femeie,
Parfum suav și vis adevărat?

Curând mă voi întoarce printre cremeni
Pe-un curcubeu în căutarea ta..
E prea târziu ca să mai pierd ceva
Când sunt pierdut de mine și de semeni!

Și dac-am fost o clipă doi străini,
Mă vei ierta, iubita mea semeață,
Și-am să-ți aduc în lumea ta de gheață
Azurul din corola mea de spini!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Ploaia de pe chipul tău

Te-au înrourat norii de pe cer
Dorul ți-a rămas tainic temnicer,
La apus de soare, stropi s-au revărsat
Peste chipul tău, de tristeți brăzdat.

Ai lăsat să treacă ani și ani, la rând
Doar o amintire în suflet păstrând,
De atuncea când, inima iubea
Flori de ghiocei și de viorea…

O poveste tandră, de iubire crudă
N-a putut să prindă patima, zăludă,
Ce s-a risipit ca norii în vânt
Într-o primăvară verde, pe pământ…

A rămas doar ploaia de pe chipul tău
Și-amintirea care renaște mereu
Când dă colțul ierbii, din pământ uscat
Peste care toamne și ierni au valsat…

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Vorba bunicului
Autor: Andreea Văduva

Un om nici înalt, nici scurt,
Bunicul meu avea o vorbă…
„Atuncea când te frigi cu ciorbă,
Fetiță, sufli și-n iaurt…

Tu „cască ochii!” – mai spunea,
Că lumea asta ce-o știți voi,
Se-mparte între lupi și oi,
Ce stau l-aceeași masă, da!

Cu toții au peste trup haine,
Și îi privești, și-ți par la fel,
Dar unu-i lup, altul e miel,
Ambii ascunși sub țoale faine.”

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Mă mai îndeamnă dorul

Mă mai îndeamnă dorul către tine
Dar pașii mi se rătăcesc sub ploi,
Sunt prea departe nopțile senine
Când ne plimbam, sub stele, amândoi.

Mă mai îndeamnă dorul către poarta
La care așteptam să îmi răsari,
Azi totul e uitare, asta-i soarta,
Să strălucești, să arzi și să dispari.

Mă mai îndeamnă dorul către locul
În care adormeam îmbrățișați,
Este târziu și nu mai arde focul,
Suntem doi anonimi pe veci uitați…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Stele
Lidia Stan

Am ascuns vreo două stele,
într-un buzunar ascuns
Să șterg praful de pe ele ,
nu va fi mereu deajuns

Să le caut în furișul,
clipei rupte de pe cer
O comoară ce-am furat-o,
din sublimul efemer

Dar uitate mai tot timpul,
prin dulapuri, tăinuite
Printre haine de paradă,
prin zâmbete-ncremenite

Le găsesc la bătrânețe,
praf în fund de buzunar
Chinuite de tristețe
ca insecta-n chihlimbar

Și zgârcită, grămuind,
prafu-acela de mister
Îl țin strâns în pumn să-l duc,
înapoi pe ‘naltul cer

Cu grăunța mea de suflet
și cu-n dor nemărginit
C-am ascuns degeaba vise
și așa le-am risipit

Iar când ultimele clipe,
sting lumina-n peruzele
Plec cu pumnul meu de vise
și cu praful meu de stele.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Passo dopo passo
sulla sabbia fresca
mi vedo nello specchio del mare.
Sotto il mio sguardo curioso
anche il cielo si posa sull’acqua.
Gioioso, il mare abbraccia il cielo.
Rivivo in questo instante
l’amore immenso della mia mamma:
amore rumoroso
tranquillo,
pieno di incertezze
così colmo di certezze,
amore infinito.

Iubire infinită

Pas după pas
peste nisipul proaspăt,
mă văd în oglinda mării.
Sub privirea mea curioasă
și cerul se apleacă peste apă.
Bucuroasă, marea îmbrățișează cerul.
Retrăiesc în această clipă
imensa iubire a mamei mele:
o iubire gălăgioasă,
liniștită,
plină de incertitudini
așa imensa certitudine,
iubirea infinită.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț