Am fost copac la marginea pădurii Dar într-o zi, în foc m-au ars nebunii; Din falnic arbore cu ramuri groase, Nici lemn de-o cruce n-au voit să-mi lase.
Nu mi-au lăsat nici scândură de-o ușă, M-au ars până ce m-au făcut cenușă; Cu vântul să mă pribegesc în lume, Să n-am și eu un loc al meu, anume.
Mă spală ploile, mă curge valea, Mă pasc, cu iarba, caii-n toată calea, Mă pierd, mă regăsesc străin și singur; Măcar o bâtă să fi fost, de linguri…
Măcar că n-am fost coadă de secure, Să dea nebunii iama în pădure; Poate că eu am fost ales a arde, Să țin nebunii, de păduri, departe.
Dar tot mai cred că vremea o să vină, Când am s-ajung pământ la rădăcină, La rădăcina ce-a scăpat arsurii, Să cresc copac la marginea pădurii!
Se frâng clipele în timpuri şi minute-n aşteptări, Vom răspunde fără teamă la chemări şi provocări Că speranţa ne rămâne, cât ar fi răul de rău, Şi credinţa-n cele sfinte şi în Bunul Dumnezeu.
Chiar de-aripa efemeră ne umbreşte cu iuţeală N-avem timp să ne tot plângem, n-avem timp de mahmureală. Vom fi treji în orice clipă să-nfruntăm ce ne-a fost scris Şi să împlinim în tihnă tot ce-n viaţă ne-am promis.
Nu privim în urma noastră, n-avem timp de remuşcări, Vom păşi tot înainte, vom răspunde la chemări. Nu ne sunt permise piedici, sigur le vom înfrunta, Iar de ne vor sta în cale, să le trecem vom lupta.
Şi vom merge spre izbândă chiar de ne va fi mai greu, Cu încredere în forţa ce ne-a dat-o Dumnezeu. Am venit pe-această lume cu un scop, nu ne abatem. Cât ar fi calea de lungă, vom trudi să o străbatem.
Vom păşi cu hotărâre spre lumina ce se-arată, Nu vom renunţa la visuri, nu vom pierde niciodată, Iar de lacrima va curge, nu e semn de slăbiciune Ci e semn de mulţumire că am mai trăit un mâine.
Cristina Ghindar Greuruş – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 14.03.2021
Pășesc pe pământul de dor, Simt lacrima lui cum curge șiroi Pe obrazul brăzdat de atâtea nevoi, Simt durerea ce încet îl macină, Simt plânsul lui… pentru noi. Aud suspinul lui…al pământului Pentru grija și dorul omului, Aud bocetul lui, vaietul durerii Pentru rodul lui…al pământului.
Pășesc pe pământul de dor, Pustiul a cuprins al lui ogor, Lacrimile lui s-au stins, nu mai curg Pe al pământului obraz.. Brăzdat de atâta necaz.
Doar o lumină palidă, dar măiastră Aduce poate ultima speranță Pe pământul uscat de atâta dor, Este lumina din sufletul lumii, Speranța lui..a pământului.
PĂSĂRELELE DIN GRĂDINA FERMECATĂ ȘI DINU Florentina Savu
A fost odată ca niciodată o grădină fermecată. În ea se strânseseră cele mai "cântăcioase" păsărele. Ți-era mai mare dragul să le asculți. Ciripeau gureșe, zburând și fâlfâind din aripi tare voioase și fericite. Unele dintre ele se opreau pe pervazul ferestrei lui Dinu, un băiețel drăgălaș dar fără prea multă experiență de viață, și-i vorbeau în fiecare dimineață, sfătuindu-l de bine:
-Cirip, cirip…trezește-te, Dinule! Trebuie să mergi la grădiniță, te așteaptă copiii și doamna educatoare. Somnoros, Dinu căscă, întinzându-se în pat cât era de lung:
Of, ce repede s-a făcut dimineață! Mi-ar fi plăcut să mai dorm puțin…
Cirip, cirip…o să dormi la sfârșit de săptămână după pofta inimii, acum însă, fuga la spălat! Dinu dădu să plece:
Cirip, cirip…Dinule, nu ai uitat nimic?
Nu, ce să uit?
Crezi că patul ți-l facem noi? Nu știi că ordinea este foarte importantă în viața tuturor? Chiar și noi păsările, ne aranjăm cuiburile cu ciocul, le nivelăm frumos ca să arate bine…
Hm! Treburile astea nu sunt de mine că doar nu sunt fată!
În familia ta nu sunt fete, Dinule și apoi, aceasta nu este o regulă. Băiat sau fată, trebuie să lași ordine în urma ta. Neavând încotro, Dinu se apucă să facă patul. Cam stângaci în „lupta” cu ceașaful, cu pilota, cu pernele, cu pătura:
Of, nu bănuiam că este așa de greu să faci un pat dimineața! Până la urmă, cu chiu cu vai, reuși…nu ca mama dar cât de cât, nu mai arăta răvășit.
Cirip, cirip…foarte bine! Acum fuga la baie să te speli, ciripiră păsărelele. Noi ne-am spălat în zori, am și mâncat iar acum ne vom apuca și de treabă…
Ce treburi aveți voi? Zburați toată ziua, ciripiți, cântați, vă distrați…
Te înșeli, copile! Să știi că noi ne construim cuiburile cu multă trudă, apoi facem ouă, le clocim, le păzim de dușmani, din ele ies puișorii care trebuie hrăniți, crescuți, învățați să zboare și să-și caute hrana, să se descurce singuri în viață și să știe să se ferească de pericole. Crezi că este chiar așa de simplu? Și vezi bine, noi suntem mici, nu atât de mari ca tine!
Bine, bine…am priceput. Gata, merg la baie!
Să te speli bine și nu uita să-ți speli și dinții, să-ți perii părul…Când ieși din baie trebuie să arăți ca scos din cutie. Numai așa vei fi apreciat și iubit de colegi și de toată lumea.
Și voi vă spălați? -Păi cum altfel? Mergem zilnic la râu și cu ciocul luăm apă și o turnăm pe noi, ne frecăm bine aripioarele, picioarele și tot corpul. Dinu intră în baie și după o vreme apăru în cadrul ușii arătând ca nou:
Bravo, felicitări, i se adresară păsărelele. Ești un băiat ascultător și de ispravă! Acum este timpul să serveși micul dejun. Mama ta ți l-a pregătit cu multă dragoste. Mergi și mănâncă încet, mestecă bine să nu te îneci și bea laptele tot! Când termini va trebui să te îmbraci pentru grădiniță. Mama este obosită, a muncit seara până târziu, s-a trezit devreme, să-ți pregătească tot ce este pe masă, trebuie să meargă și la serviciu imediat… De asta îți spunem că trebuie s-o ajuți și tu, măcar având grijă de tine. Îți iubești mama, Dinule?
Ce întrebare mai este și aceasta? Cum să n-o iubesc? E mama mea…
Dacă o iubești, mergi iute și te îmbracă singur! Ea deja ți-a pregătit hăinuțele și încălțămintea, nu ai prea mult de lucru, doar să le pui pe tine în ordinea corectă. Trebuie să te grăbești un pic ca să nu întârzii. Acum o să apară și mașina care să te ducă la grădiniță și nu e frumos să te aștepte la poartă. Dinu ascultă din nou de sfatul păsărelelor și reuși să ducă la bun sfârșit și această treabă. I s-a părut a fi destul de greu dar nu trebuia să se dea bătut. Nu prea s-a încheiat cum trebuie la adidași, pantalonii pe el erau cam strâmbi…
Cirip, cirip…
Ce mai este acum?
Privește-te în oglindă, Dinule dragă și corectează ceea ce nu este bine!
Ce cârcotașe și cicălitoare mai sunteți!
Așa crezi? Totuși, dacă ții cont de sfaturile noastre, o să-ți prindă bine pentru tot restul vieții, te vei obișnui să fii mereu curat, ordonat, să fii independent. Mama ta se va bucura cel mai mult când va constata ce băiat harnic și priceput are, ce ordonat, disciplinat și cuminte este! Ce zici? Vrei să-ți bucuri mama?
Cum să nu vreau? Ea este zâna mea cea bună.
Bravo, Dinule! Așa să rămână pentru totdeauna: zâna ta bună! Bucuros de toate laudele păsărelelor, Dinu își luă ghiozdănelul și alergă spre mașina care tocmai staționa în poartă. Intră salutându-și colegii din interior și pe nenea șoferul, cu multă vioiciune în glas. Apoi i se adresă conducătorului auto:
Te rog frumos, nene șoferule, să mergem la grădiniță! Nu trebuie să întârziem, nu ar fi frumos ca doamna educatoare să ne aștepte. Ușa mașinii se închise și Dinu mai auzi ciripitul păsărelelor, care își luară și ele zborul spre treburile zilnice și deloc puține. Chiar se simțea bine băiatul: învățase de la ele o mulțime de lucruri folositoare, de sfaturi înțelepte pe care era decis să le respecte cu sfințenie zi de zi, nu numai pentru a-și bucura părinții ci chiar și pe el însuși. Independența îi dădea mai multă siguranță, mai multă încredere în sine că, mergând pe acest drum, va putea să reușească în viață, să-și împlinească orice vis și să-și câștige respectul și dragostea tuturor celor dragi și nu numai! Hei, copii, este dimineață! Voi v-ați trezit? Și pe la geamul vostru s-au oprit păsărele care să vă vorbească? Ar fi bine să le ascultați și să le urmați exemplul! Multe îmbrățișări și pupici de la Dinu, pentru toți!
Locul întâi pentru: Ecou de dimineață ~Violeta Andrei Stoicescu~
În ZORI, când soarele timid SĂRUTĂ zarea Cu RAZE de lumină în priviri, Iar valul obosit, abia frământă marea, RĂZBAT chemări la viață din sclipiri.
Prin lanul ÎNVERZIT aleargă tandru vântul, TORCÂND cu freamăt lin, ca un fior, Şi prin păduri răsună iară vesel cântul, În murmurul prea dulce de izvor…
Prin sat miroase-a pâine coaptă pe la geamuri, Şi FUMURI urcă de la case iar, Se împletesc arome de cafea, de CEAIURI, În aburul ce suie-n zbor, fugar…
Şi se deschid ferestre larg către lumină, Natura se trezeşte-n tril voios, Se-alintă mugurii pe ramuri în grădină, Se prind în dans petalele pe jos…
Parfum de FLORI pe câmp îmbie iar la viață, Vin glasuri de copii din depărtări, Răsare dinspre cer o MÂNDRĂ dimineață, Speranțe noi presară pe cărări…
BIOGRAFIA ZILEI. Fănuș Neagu director de teatru, dramaturg, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, scriitor român
Fănică (Fănuș) Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea, Brăila, România – d. 24 mai 2011, București, România) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.
S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
24.05.2011, ora 3.30 a.m.: „…a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» maestrul Fănuș Neagu, ca urmare a unei afecțiuni neoplazice metastazante, consumptive și cu evoluție îndelungată”, se arată într-un comunicat al unității sanitare.
Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la spitalul Elias din București.
Volume publicate În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.
Este prezent în:
Les Lettres Nouvelles, coordonator Maurice Nadeau, număr special din februarie 1976, Écrivains roumains d’aujourd’hui, p. 111-125 cu un fragment din Îngerul a strigat (L’Ange a crié), în traducerea lui Fernand Bloch. Lista selectivă a operelor antume 1960 – Ningea în Bărăgan, povestiri; 1962 – Dincolo de nisipuri, nuvele; 1968 – Îngerul a strigat, roman; 1976 – Frumoșii nebuni ai marilor orașe, roman; 1979 – Cartea cu prieteni, însemnări; 1979 – În văpaia lunii , nuvele; 1981 – Insomnii de mătase, însemnări; 1987 – Întâmplări aiurea și călătorii oranj, publicistică; 1988 – Scaunul singurătății, roman; 2001 – Amantul Marii Doamne Dracula, roman
Filmografie Scenarist Ciprian Porumbescu (1973) – autorul dialogurilor Dincolo de nisipuri (1974) Punga cu libelule (1981) – împreună cu Vintilă Ornaru Sosesc păsările călătoare (1985) Activitatea profesională În perioada decembrie 1993 – 1996 a fost director al Teatrului Național din București. În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române. La 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române. In memoriam Casa Memorială „Fănuș Neagu” din comuna Grădiștea, județul Brăila.
Eşti răsăritul ce sărută zarea, Eşti boarea fermecată-n asfințit, Eşti visul ce alungă întristarea, Balsam îmi eşti în gândul nerostit…
Eşti roua ce alintă firul ierbii, Eşti şoapta adierilor de vânt În zori, când la izvor se-adapă cerbii Şi se topesc tăcerile-n cuvânt…
Eşti freamăt blând în inima pustie, Eşti raza ce mângâie cu senin, Eşti floarea cu parfum de iasomie, Prin lan eşti zâmbet proaspăt de carmin…
Eşti un acord în dulcea melodie A stropilor ce-mi bat încet în geam, Un recital în vers de poezie Născut în mugurii-nfloriți pe ram…
Eşti seva ce se-ascunde-n frunza verde, Eşti trilul vesel ce strecoară-n zori Speranța, care niciodată nu se pierde, O nesfarşită simfonie de viori…
Eşti zborul lin al gândurilor mele Când se adună norii din târziu, Şi chiar de-mi par cărările prea grele, Mi-eşti primavară-n sufletul pustiu…
