În noi au înnoptat tăcerile. Dorurile dor, se ascund în tine ca o boală intrată în oase odată cu ploaia. În fiecare zi simți mirosul jilav al mucegaiului strâns între dinți. Cuprins de păcat, alunecând spre desfătare, trupul greu cade în cea mai ciudată neliniste. Gândul ucide tăcerea. Câtă durere o să ne sângere până când cuvântul ne va tămădui? Depărtând slăbiciunea, ochii-si caută Cerul iar buzele graiul sfânt, căci Iubirea înseamnă lepădare de ploaie și înălțare-n deșertăciune.
Când voi pleca în călătoria din care n-am să mă mai întorc niciodată o să-i las fetiței mele un bilețel prin care o să o rog să nu stingă lumina din când în când să măture prin casă și prin curte să-mi scoată de la curățătorie costumul negru pe care l-am îmbrăcat în ziua în care a murit mama duminica să dea de pomană săracilor câte un cozonac și câteva sarmale pentru că și mama înainte de a pleca mi-a lăsat cu limbă de moarte să dau săracilor câte un cozonac și din sarmalele ce le lăsase în oala de tuci deasupra pe cuptor a măturat casa și curtea apoi a plecat…
unii spun că s-a dus să se întâlnească cu Dumnezeu să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata
nu știu dacă în drumul meu o voi întâlni pe mama dar știu că acum am anii care mă vor face să înțeleg de ce a plecat tata…
Din dor de EMINESCU (din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Când m-atingi din mila-ți sfântă cu-al cerescului condei, Dintr-o dată-n încăpere simt parfum de flori de tei. Și rămân pierdută-n gânduri, tot cu ochii pe fereastră. Gândul către tine fuge: ,,Floare-albastră, floare-albastră”…
Un suspin, cât o mirare mă trezeste din visare, Și-ți văd mâna care scrie pe-ndelete o scrisoare. Iar din literele sale oaste mare se adună, ,,Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună”.
Ce magie! Văd aievea cum din litere înnozi, Oști conduse-n luptă doar de brațe tari de voievozi. Cad smerită în genunchi, și nu pot nimic să-ngân. Că din versu-ți se-ntrupează însuși Mircea Cel Bătrân.
,, Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi si voi Mușatini Descălecători de țară, dătători de legi și datini”… Crud e-ndemnul . Și prea doare c-ai știut ce vrei să spui. Nici atunci n-a fost… Nici astăzi vremea deșteptării nu-i.
Lungă-i calea pân’ la tine, suflete năpăstuit! Dar mă prind de raza stelei care doar ce-a răsărit, Și mă las în legănarea-i, prinsă iar de dor și jale, Ca să-mi ningă din înalturi harul îndurării tale.
Nu sunt orb și nu sunt surd, sunt ursuz dar nu sunt mut. N-am un deget mult mai lung ca-ntr-o țeapă să-i străpung. Nu văd totul bine-n zare, generația viitoare vrea numai remunerare … dar la muncă nu se întrec, stau virtual sau petrec. Stau în colt la birt măi frate, la sapă-i trebuie roate. Ziua să le fie noapte, doar cină dacă se poate… C-au vândut pământul tot, n-au ce face, asta pot … Că le-au dat bunicii lor să le fie de-ajutor Când n-au bani să stea la bar, să le-ajungă de pahar, Mâncare și haine scumpe, să le-ajungă și de trufe … Hai că și-au luat mașină, dar n-au bani nici de benzină C-au împrumutat la bancă, toată viața-o stă în rată Și i-au pus gaj pe nepoți, acum sunt doar IDIOȚI. Se pimbă pe ,,Strada Mare” Dar n-au bani în buzunare, doar de-o țuică le-a rămas… -Hai la cârciumă-n oraș ! S-a dezchis terasă nouă, fetele au fusta-n două, patalonii rupți în spate, cămașa e doar jumate. Nu sunt geniu ,dar nici prost, când văd oameni fără rost mă apucă amețeala și-mi repugnă indignarea. Gâtu-mi strânge-n laț străbunii când mă uit la câte unii care au vândut pădurea… țeasta crăpa-le-ar securea! Și pământurile toate, i-aș tăia de la jumate să nu mai poată să meargă unde ochii pot să vadă, c-au vândut țara la hoți, s-au umflat de pestă toți și de gripă aviară, ne-au lăsat cu burta goală… Noroc c-avem cap și mâini căci ne-am vândut la străini, și muncim o viață amară pentru cei ce stau în țară. Îngrijim bătrănii lumii, pe-ai noștrii adorm tăunii îngropați în cimitire de prea multă amăgire. De-ast-au luptat în război să o ducem bine noi. Dar în loc s-avem foloase am ajuns piele si oase. Doar câțiva înavuțiți stau în Casă, sus, uniți într-o haită de hiene, intra-le-ar otravă-n vene! Vând și fabrici și uzine de-au ajuns toate ruine Pământu-i amanetat unui hoț dintr-un alt stat. Pădurea și apa de sus, unui alt hoț din apus. De la vest și pân’ la est totul e vândut pe șest. De la nord și pân’ la sud Tot poporu-i orb și surd. nu ascultă, nu vorbește, nu clintește, nu se zbate … Nu e viață, asta-i moarte !
Zbor spre înălțimi 