E dimineaţă, da Și eu visez prin abur de cafea, La jadul sclipitor din ochii tăi, Când privirea ta mă mistuia. Când ardeam c-o mie de văpăi Și nu durea.
Și-n inimă, cu litere de foc, Eu te-am gravat şi n-am lăsat vreun loc De parcă timpul nu mai avea roţi, La ceasul ce ne ticăie la toţi, De parcă, te-ascundeam de vânt şi ploi, De parcă… pe pământ eram doar noi.
Și te-am gravat adânc, pătrunzător, Cu degetul durutului fior, Și-acum ce fac de inima te neagă? Talazul timpului, nu poate să te șteargă! Iubirea-n daltă n-a avut măsuri, Sunt prizoniera propriei gravuri!
Şi da, Dimineaţa nu e cum era. Tu… eşti cenuşă dusă prin stihii, Eu sunt Pompeiul ars din temelii, Iar jadul tău s-a reîntors în mină… Fluturi de zgură-ți joacă sub retină. Şi cum acuș se trece și de amiază, Inima nici nu mai protestează!
Mă întreb, ce-a fost în mintea mea De-am vrut pe viaţă-n mine-a te păstra, Pecetluindu-ţi numele cu foc, Fără ca tu să meriţi acest loc, Să refuz zâmbind chiar şi- o privire Spre-un alt destin, mai plin de fericire?!
Poezia „Amurg în insula Smarald” este o criptogramă a Marii Opere, o teofanie unde peisajul devine mantia exterioară a unei realități oculte. „Straturile suprapuse” relevă axioma hermetică a corespondenței, în care marea de turcoaz reflectă cerul sineliu, iar „liniștea sinistră” marchează faza Nigredo – suspendarea timpului profan și dizolvarea formelor. Trinitatea vegetală formată din chiparosul saturnian, dafinul solar și levănțica mercurială compune un filtru alchimic ce purifică văzul interior. În acest spațiu suspendat, veliera acționează ca un psihopomp ce navighează apele subconștientului sub amenințarea furtunii transmutatoare. Actul final din Templul lui Apollo transcende profanul; invocarea celuilalt pentru a „picta amurgul” este o operațiune teurgică de fixare a Volatilului, o capturare a Absolutului în potirul Eternității.
O poezie-văl, prag pur către Nevăzut.
AMURG ÎN INSULA DE SMARALD… Ica Gărgălie
S-a așternut amurgul și marea-i de turcoaz, Colinele din Corfu se-nalță cenușii, E-o liniște sinistră, nu-s valuri, nu-i talaz Și cerul se ascunde sub norii sinelii…
Natura pare-acum în straturi suprapuse, Pe-albastru închis al mării, sub dealuri cu măslini, Plutește-o velieră cu pânzele întinse Iar norii pe deasupra amenință …furtuni
Ruinele ascund pe după ziduri dafini, Din fire de-ntuneric se țes în aer pâsle Miroase-a levănțică, a chiparos și afini Iar valurile mării unduie (..)… sub vâsle…
Amurgul e sălbatic, ca o sineală-i tot, Acoperă c-o pânză smaraldul din livezi, În Templul lui Apollo m-aș închina să pot Să te aduc în Corfu,…amurgul să-l pictezi….
Pe margine de vară umblă ploaia, Pe golul dintre țărmuri trec castanii , Pe strada trece Toamna spre odaia Unde prin brume mi- au murit toți anii.
Nici codrul nu s-a copt înspre văzduhuri Păzind copilăria lângă poartă , Să nu mai doarmă sub fereastră duhuri Când , viscolind, tu treci prin marea moartă …
Și mâinile îmi plâng din umeri seara Când încă ninge – n tei rugină lină Că nu mai poate duce primăvara Atâta chin al florii de sulfină.
Eu îmi „murisem” cea mai neagră Mare, Mă prelingeam incert prin umbre oarbe Cu trupul pustiit de luna care Mai lumina doar frunze de rubarbe…
Azi te invoc cu-ntreaga mea iubire Te chem Arhanghele – strălucitoare stea, Cu gând curat din broderie de argint țesut, Te rog să fii mereu prezent în viața mea
Să-mi umpli ființa toată cu Lumină și Har, Acoperă-mă divin cu aripi protectoare, Tot întunericul din jurul meu să-ndepărtezi, Să-mi fii Lumină lină, stea călăuzitoare
Cu scutul de Lumină să mă protejezi mereu, Când dorm adânc, somnul să-mi veghezi, Cu sabia-ți strălucitoare să mă aperi, Tot ce-i malefic, din jurul meu să-ndepărtezi
Îți mulțumesc cu rugăciunea inimii înaripată Arhanghel Mihail strălucitor și mult iubit, Cu aripi de Lumină ocrotește-mă o veșnicie, Ești ghidul meu spiritual, etern fii preamărit!
Zbor spre înălțimi 