MĂNUŞILE DE CAUCIUC
Într-o zi cu nori, Costica, doamnă bine, din popor,
A luat- o pe Georgica de-o ureche și-un picior
Și-amândouă împreună, dând din gene cu ardoare,
Au plecat cu voie bună în oraș la o plimbare.
Şi, normal, cu energie și cu stil adevărat,
După cum se foarte știe că era de așteptat,
Șapte ore, opt sau nouă sau chiar zece și mai bine,
S-au plimbat chiar amândouă prin pet-shopuri, magazine…
La un foarte discutabil admirabil moment dat,
Cât se poate de capabil și de bine conturat,
Incredibila Costica, de uimire arhiplină,
A văzut, prea mititica, într-o falnică vitrină,
Lâng-o sticlă potrivită ce părea a fi de suc,
O pereche-obişnuită de mănuşi de cauciuc.
-Georgicuțaa, soro, fată, vino repede şi iute!
A strigat chiar ea, mirată, preţ de câteva minute.
-Ce s-a întâmplat, măi, dragă? a răspuns Georgica, tare,
După ce o oră-ntreagă s-a uitat puţin la soare.
-Ia priveşte! Ce e alea? Spune-mi repede şi mie,
Că de nu, m-apucă jalea și fac circ şi gălăgie!
-Fată, eşti într-o ureche? Sau te-ai îmbătat cu suc?
Alea este o pereche de mănuşi de cauciuc!
-Hai că-i de belea povestea! Mega-giga-super-tare!
Da’ mănuşile acestea la ce este bune, oare?
-Tu, Costica, ori eşti beată, ori nu vezi, ori nu auzi!
Să te speli pe mâini, măi, fată, simplu, fără să te uzi!
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 