Concurs duminical 9Mai!

Locul întâi
E vremea bucuriei ~Maricica Miloievici~

Nu-i vreme de MÂHNIRE, e luna lui Florar,
Când Dumnezeu sloboade din slăvile DIVINE
Peste natura-ntreagă, preaminunatul har
Și alungă cu ardoare din suflete suspine.

În orice colț TRESARE câte un murmur nou,
FIORI se nasc și cresc pe-al inimii covor,
Natura ÎNVIAZĂ cu-al ei frumos tablou
Și CÂNTĂ-naripate vesele în cor.

Când seara se coboară într-o TĂCERE mare,
Se simte mireasma florilor de mai,
În GLAS de vânt răsună o privighetoare
Ce doina și-o înalță pe-al primăverii plai.

E anotimpul Învierii, să nu uităm cu toții,
GÂNDURI doar curate să ni se strecoare,
E Săptămâna Luminată, aproape ne sunt Sfinții
Ce TAINIC ne conduc pe câte o cărare.

E vremea bucuriei, e luna lui Florar,
Când sufletul surâde, iertat e iar și iar,
Când inima-nflorește pe-al vieții scump hotar.
Îți mulțumim, Doamne, pentru acest dar!

Autor Maricica Miloievici
(drepturi rezervate de autor)
09 Mai 2021

Redactor, coordonator Relu Popescu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un comentariu