Ursulețul Pa și puiul de căprioară
Ursulețul Pa se plimba agale prin pădurea de foioase. Vântul adia leneș printre foițele colorate ale copacilor pictați de toamna care, încet-încet, punea stăpânire pe ținutul ce visa la odihna care va urma după culegerea roadelor, adevărate binecuvântări oferite de pământ acelora ce l-au prețuit. Râul, care șerpuia delicat printre colinele domoale ale pădurii, căpătase, sub mângâierea soarelui blând, sclipiri de diamant.
Pa nu avea prieteni. Nici nu avusese timp să-și facă, întrucât, din cauza schimbărilor climatice și a distrugerii habitatului natural, el și familia sa fuseseră nevoiți să-și schimbe des locuința. Ursulețul se opri să privească spre puișorii de mistreț care se jucau.
̶ Sunteți cei mai buni prieteni! strigă un purceluș dungat, în timp ce dispărură în tufișuri.
̶ Toată lumea vorbește despre prietenie, dar eu nu știu ce înseamnă să fii prietenul cuiva… Eu nu am avut niciodată unul, rosti Pa cu tristețe.
De pe creanga aplecată a unui copac secular, o veveriță a auzit ce spusese puiul de urs. Întocmai ca o acrobată la circ, ea făcu un salt și apăru în fața lui Pa, care, deși fusese luat prin surprindere, nu se speriase, dovedind o mare stăpânire de sine. Roșcovici, așa se numea veverița, a grăit:
̶ Ce trist trebuie să fie să trăiești fără prieteni! Eu nu știu ce m-aș face fără prietenele mele. E drept, nu am multe, dar cele pe care le am îmi sunt cu adevărat prietene, așa cum le sunt și eu lor.
̶ Ce înseamnă mai exact un prieten, veverițo? a întrebat Pa.
̶ Un prieten este o ființă care-ți este foarte aproape de suflet. Prezența sa aduce multă bucurie. Cu un prieten îți petreci o mare parte din timp și vă ajutați reciproc. De asemenea, o relație de prietenie presupune iubire, încredere și respect.
Spunând acestea, Roșcovici sări în alt copac și se afundă în desișul pădurii. Micul urs rămase înmărmurit. Nimeni nu-i explicase niciodată cu adevărat ce este prietenia. Acum își dorea și mai mult să cunoască acel sentiment despre care-i vorbise cu încântare veverița cea roșcată. După ce un miros dulce îi gâdilă nările, Pa s-a decis să-și continue plimbarea matinală.
Deși zorii prevestiseră o zi senină și caldă, norii plumburii amenințau soarele semănând cu niște războinici care doreau să cucerească un tărâm ce nu era al lor. Un tunet străbătu pădurea și un copac falnic se transformă într-o făclie sub atingerea furioasă a unui fulger. Zeci de glasuri speriate răsunau cu ecou în pădure. Pa, care era departe de casă, începu să se agite, neștiind încotro s-apuce.
̶ Ursulețule, fugi de aici! îi spuse o iepuroaică bătrână care se-mpiedică de el. Dacă nu va începe în curând să plouă, întreaga pădure va fi cuprinsă de flăcări, adăugă ea.
̶ Nu știu unde să mă duc! țipă Pa. Însă nimeni nu-l mai auzea. Iepuroaica dispăru înainte ca ursulețul să-i vadă mai mult decât urechile neobișnuit de lungi.
În pădure era un vacarm de nedescris. Copacii trosneau, iar fumul înghițea totul. Pa simțea că începea să se înece și începu să tușească.
̶ Fugi înspre stânci! strigă, în timp ce alerga cu salturi mari, un cerb maiestuos a cărui umbră îl afundă pe Pa și mai mult în întunecimea care punea stăpânire peste ținutul ce, puțin mai devreme, fusese plin de culoare și bucurie.
̶ Eu nu știu unde sunt stâncile, răspunse puiul de urs cu amărăciune.
̶ Vino după noi! rosti un pui de căprioară care, printr-un salt grațios ajunse pe lângă el.
Pa se luă după cerbi. Simțea pentru întâia oară cum teama i se urcă pe șira spinării ca o omidă în dud. Focul își întinse mantia peste mulți dintre arborii ai căror crengi semănau acum cu niște sulițe înflăcărate. Tunetele și fulgerele brăzdau cerul amplificând senzația de groază fierbinte.
Animalele își găsiră adăpost sub niște stânci mari, la marginea unui pârâu mărginit de mușchi înflorit.
̶ Nu te teme! sunt aici, lângă tine, îi zise lui Pa, cu prietenie, puiul de căprioară.
Din fericire, precum o binecuvântare dată de o forță nevăzută, ploaia începu să cadă în ropote, stingând sulițele înflăcărate și domolind arșița pădurii care se îneca în fum.
̶ Îți mulțumesc pentru ajutor! spuse Pa. Nici nu îți pot spune cât îți sunt de recunoscător!
̶ Mă bucur mult că te-am putut ajuta. În curând, vei putea merge acasă, spuse căprioara întinzându-și boticul spre o floare.
̶ Ce bine că te-am cunoscut! zise Pa.
̶ Prietenul la nevoie se cunoaște, ursulețule!
Din acea zi, Pa și puiul de căprioară deveniră buni prieteni. Astfel, puiul de urs a aflat ce este prietenia: cuvântul care oferă cele mai mari daruri. Se traduce prin iubirea față de cei din jur și reprezintă izvorul din care a luat naștere viața.
Redactor: Florentina Savu
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 