Poetul poate broda zorile, aduce liniștea sau neliniștea torențială a sufletului, din natură creează natural, din iubire amplifică vers cu vers, cu sensibilitate produce senzația. Ca și natura, simplă și profundă, una și diversă, creația trebuie să încânte.
Cristina Copia
Așadar
Îmbietoare raze, prin încercările vântului de a risipi privirile prin gradina lumii, nu obosesc să ne găsească. Zile ostenite, cu denumiri moștenite, păzesc împlinirea timpului. Printr-o spărtură de cer vin și pleacă îmbinate în Unirea întru Tot.
Îmbietoare raze nu privesc înapoi, duc ziua în noapte și mai departe, fără dorință copleșitoare de a se întoarce. O firimitură de lună păstrează-n săgeți ce se curbează din orbitoare în reci.
Cadrane și rame, între ele mărginiri ce schimbă singure devreme în târziu, acum în prea târziu, vieți scurte în ani lungi, vieți pline în ani scurți, ziua de mâine, dar nu e garantată că te mai trezește la timp să fii încălzit de razele soarelui ce nu privesc înapoi.
Un rece de brumă și câțiva fiori alte zile petrec. Printr-o spărtură de cer, noiembrie așteaptă. O rază scăpată din ramă se îndreaptă spre el.
Tinerii pierd speranțe în aceeași măsură în care vârstnicii cărora încearcă să le țină piept le risipesc.
(Cristina Copia)
Finețea servește lăuntrului, dar declanșează melancolia ce se pierde pe calea portretizării realității.
„(Cristina Copia)
Schimbul de favoruri poate duce la ruinare reciprocă sau se transformă într-o figură geometrică viciată, deplasată în jos.
(Cristina Copia)
Împlinirea literară se desăvârșește în timp. E egoistă. Ratează destinul unui nefericit.
(Cristina Copia)
Traseul nobil, o decantare a urmelor. Înfrângerea celui ce ar fi trebuit să reușească.
(Cristina Copia)
Libertatea timpului
În mica trecere
timpul mișcă destine
pe gipsul pământului.
Nicio urmă de apăsare,
nicio zgârietură,
doar adâncitură
de la apăsarea
unui călcâi omenesc
și o crenguță
aruncată din cercul cu trei.
Nu se dedublează
când timpul galopează
înmuiat în apă rece
să ridice perdele
deasupra pământului.
Lumina aprinde
plafonul nemuririi,
Treimea, cu tălpile unse,
fixeaza iertarea
pe scândura cerului.
Pe o scară de mătase
coboară nectarul divin.
Alinătorul durerii
caută picioare cu mir.
CRISTineism
Celebru și necunoscut sunt antiteze în trăit, ca și faimosul neștiut prin vastul cunoscut. Eruditul ignorat, păzit atent de ignorant, trăiește timp îndelungat doar el cu el. Cu cine? Erudit cu ignorat.
Deci:
Bunul aprofundat corect și des udat nu este rodat de timp. Un renume doar cu nume are prestigiu decolorat. Ce s-a întâmplat? A suferit eroziune prin timp înflăcărat de Eul suprimat prin fals și degradant. E ros săpat de-adânc avânt. Un punct ar rezolva problema cu nul (nud) și arhicunoscut. Rezultatul obținut, nu că ne-ar păsa prea mult de ce nuca-i încuiată când miezu-i dedesubt, ar fi în interval închis cu sublim în ideal prin superlativ și sens mereu în pozitiv. Un răspuns afirmativ e ros de negariv. Antiteze-n rezolvări, antiteze-n exprimări. Eu voalez în tranzitiv, eu voalez în reflexiv, despic înșiruit prin voalul înnegrit de timp uitat prin timp nerăsfoit. Un limpede e estompat de graba: „Ce-am avut și ce-am pierdut?” Conștiințele-au plecat la multul desumflat.
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 