Daniela Damian

Alissia si dragonul fermecat

E timpul povestilor magice si asa cum v-am obisnuit am sa va spun povestea Alissiei si a dragonului fermecat.

Deschizand portile mari de clestar am alergat, prin iarba inalta, fara sa ma gandesc la nimic. Purtam in maini cartea cu povestea fermecata a dragonului padurilor de argint din tarmurile Valmuriei. Am scris povestea cu multi ani inainte de a veni tu in lumea mea. Eram fascinata de oul acela argintiu care emana luciri de stele. Cautam prin cartile magice ceva despre tine. Nimeni nu-si mai aducea aminte de Eragon…Mama imi povestise cat de frumos era. Culoarea lui alba ce-i strabatea spinarea, solzi ca de fier, frumos aliniati de-a lungul ei, verdele crud ce ii colora, si-i transforma in veritabili colti…Asa era Eragon, puternic, scotand cele mai puternice flacari care ar fi topit si muntii…Cateodata se ridica in inaltul cerurilor si de acolo prindea cu aripile lui pamantul protejandu-l de atacul arhonilor. Se transforma in scutul pamantului negru si dadator de viata al Valmuriei…Luptase in multe batalii alaturi de elfi. Pe spinarea lui, in sei frumos impodobite, urcasera regii elfilor, Asthar, Miraky si frumoasa Elsadora…
Pentru Elsadora ar fi facut orice. O iubea inca de cand era copil. Isi aducea aminte cum se furisa in salile de sub palat. O vedea cum se chinuie sa-i aduca o oaie de mancare. O taraia pe treptele lungi facand dare pe marmura neagra. Uneori ii aducea miere sa-l indulceasca, astfel incat s-o plimbe prin regatul Muntelui de Cristal. Aveau locul lor ascuns la lacul fermecat. Se jucau ore in sir, fara ca cineva sa-i vada. O invatase sa lupte, sa se strecoare fara sa fie vazuta, sa-si oblojeasca ranile si sa-si infranga durerea. Cateodata, o lacrima rebela, ii strabatea obrazul rozaliu. Peste zeci de ani, cand ea batrana fiind, muri, isi dorise si el moartea. Nu putu rezista fara ea. Fusese ultima stapana a lui. Purtase in inima, ochii ei frumosi si iubirea ei nepamanteana. O slujise cu daruire si respect.
In ziua mortii lui Eragon, Alissia implinise 5 ani. Era asa de frumoasa cum nu mai vazuse nicicand. Era o faptura coborata din ceruri. Era nepoata Elsadorei, stapana lui. O zarise in gradina de eucalipt. Aduna floricele verzi ca ochii ei. Avea o rochie lunga care-i acopereau picioarele si valuri diafane pluteau in juru-i…
O urmarea cu drag, asteptand ca ea sa-l vada. Nu dorea s-o sperie…nu stia cum o sa reactioneze ea…Alissia isi ridica privirea dupa o libelula ce zburase speriata de pe petalele florilor abia culese si…ochii ei verzi privi uimita la imensitatea aceea din fata ei.
Ramase muta de uimire si fascinata de creatura din fata ochilor ei. Nu mai vazuse dragoni. Doar in cartile de povesti mai vazuse desenati dragonii. Eragon isi cobarase capul la nivelul ei si incepu sa vorbeasca in graiul elfilor:
-Alissia te rog nu te speria sunt Eragon, nu-ti fac rau.. Am vrut sa te vad, sa-ti daruiesc piatra dragonilor si oul acesta. Impinse spre ea o traista viu colorata din care se ivea un oul argintiu. E ultimul ou de dragon. Cand vei fi pregatita, din acel ou va iesi cel mai frumos dragon de smarald, iti v-a proteja viata, v-a fi legat pe viata de destinul tau…
Abia reusi sa-si intinda inca o data aripile, se desprinse incet de pamant ridicandu-se pentru ultima data in inaltul cerurilor. Cuprinse cu ochii in lacrimi toate cate le vazuse in viata lui mare de 1000 de ani, si cu toate aminirile pastrate ca un talisman, se scufunda in mare si dupa cateva minute se ridica in ceruri sub forma de stelute argintii. Se transformase in scanteii divine…se intorcea acasa…
Alissia era tare emotionata. Era fascinata de acel ou. Isi dorea sa se desfaca oul atunci in manutele ei…Un zgomot ciudat si o crapatura in coaja oului o facu sa-si ciuleasca urechile. Nu-i veni a crede…Oul incepe a se misca in mainile ei. Caldura lor patrunse pana inauntrul oului, trezind micul dragon.
Coaja se transforma rapid intr-un nisip fin. Se prelingea printre degete catre iarba inalta. In mainile ei se contura silueta firava a unui pui de dragon. Semana cu ochii ei verzi.
Alissia nu mai putea de bucurie. Il infasura in faldurile rochiei ei si o porni in fuga catre palat. Se furisa prin nisa deschisa in biblioteca veche, si direct sub perna il ascunse. Inima ii batea cu putere. Oare ce mananca un dragon. Tiptil se intoarse in biblioteca…Vazuse undeva o carte de povesti…Asculta cu urechile ciulite orice miscare si dupa un timp reusi sa deschida cartea si sa scoata puiul de dragon de sub perna. Semana cu o soparla, dar putin mai mare, avea si cornite si aripi.
Ochii mari si umezi o priveau ca si cand era mama lui. Ii era foame. Cauta cu gura ceva de mancare…ii prinse degetele cu putere, noroc ca nu avea dintisori…Alissia il privea cu drag. Se gandea ca avea nevoie de cativa pestisori si putin lapte…Gandul ii fugi la bucataria palatului. Acolo sigur gasea ceva pentru el…
Deschise putin usa camerii ei si, uitandu-se in stanga si-ndreapta, o zbughi catre bucatarie. Acolo printre oale si tot felul de verdeturi, zari cativa pestisori. Lua doi dintre ei si fugi inapoi in camera. Dragonul zburase de la fereastra direct in fantana arteziana din fata camerii ei. Se scalda in apa cristalina si calduta. Chicotea ca un soricel. Ramase uitandu-se la el minute in sir. Ii era drag de zbenguiala lui. Il scoase cu greu de acolo si il hrani cu pesti. Infuleca tot ce ii dadu si asezandu-se in bratele ei, adormi.
Era tare fericita, il puse cu grija pe perna si-l inveli cu drag. Deodata vazu ca e fata…Doamne ce bucurie…Cauta in mintea ei nume dupa nume care s-ar fi potrivit dragonitei.
Hmmm poate ca Verdeata? i se potriveste? oh, nu nu, dar poate Nazdravana? Sau poate Esmeralda este cel mai frumos…Cand rosti incet Esmeralda, dragonul se intoarse incet cu fata spre ea. Deschise ochisorii si o privi intens pe Alissia. Un fior strabatu mica faptura, iar Alissia intelese ca Esmeralda este dragonita ei pentru totdeauna…Isi aminti cuvintele lui Eragon.
Ani treceau incet pentru amandoua. Cresteau impreuna. Esmeralda invatase limba elfilor, iar Alissia era fericita. Strabateau zile intregi tinuturile si inalturile cerurilor. Esmeralda crescuse si devenise ceea ce invatasera toti dragonii. Eragon ii trasmise telepatic toate cunostintele sale, o invatase sa lupte, sa vaneze, sa aibe grija de Alissia. Devenise una cu Alissia. Era ca si un inger pazitor. Erau de nedespartit.
Uneori parintii Alissiei erau tristi, ea isi petrecea toata ziua doar cu dragonita ei. Uneori urca pe spatele Esmeraldei si mergeau la Copacul Vietii. Aveau acolo un loc special unde Alissia ii citea Esmeraldei povesti cu dragoni.
Prietenia lor a durat cat lumea, poate ca si acum in acel loc special Alissia inca ii mai citeste Esmeraldei povesti fermecate despre dragoni si lumea elfilor.

In speranta ca povestea mea a adus zambete pe fatucile voastre dragute, eu va multumesc si va doresc o noapte linistita, plina de vise frumoase cu printi si printese. Noapte buna dragilor oriunde v-ati afla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: