Cât de mult am iubit răsăritul!
de Mihaela Moisescu
Cât de mult am iubit răsăritul
Când zvâcnea printre pietre la râu!
Mi-aducea printre rânduri zenitul,
Mă făcea să renasc timpuriu!
Avea rodul luminii în pântec,
Răsărit ca un nou început…
Simțeam fluturi răpuși într-un cântec
Cum zburau într-un ieri prefăcut!
Și pe cer se zdrobeau în neanturi
Mici fărâme din eul din mine,
Adunam în tăcute-orizonturi
Un etern ce-mi vorbea despre tine!
Iarba verde și pământul sub mine
Îmi creșteau ca un tot previzibil
Mă miram cât de mult mă mai ține
Starea asta cu focul lizibil!
În cenușa iubirii albastre,
Într-un roșu amurg clandestin
Se năștea dragostea zării noastre
Prefăcând nor adânc în senin!
Ochii mei adormeau într-un colț
De steluță apusă de mult,
Eram praf pe un soare desculț,
Eram rouă și voiam să te-ascult!
Picuram dintr-un puț fără fund,
Mă scurgeam să hrănesc rădăcini,
Mă priveai și-ntrebai până când
Alergam ca un strop prin străini!
Cât de mult am iubit și apusul,
Nonșalanta culoare rubină!
Am rămas să privesc nesupusul
Ce-și găsise în mine lumină!
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
