Memento mori
Sar scântei răvăşitoare,
aprinzând mintea uimită
privind viaţa de sub Soare,
a Lumii cea umilită.
Sunt sclipiri ce explorează
pătrunzând durerea seacă,
neuroni-n cap valsează
în ritm şchiop, după o placă.
După şocul suferit
sufletul în chin se zbate,
tinzând către infinit
unde nu există moarte.
Însă-n noaptea-ntunecată,
brusc, năluca-mi se disipă,
Universul îl încarcă
întregindu-l într-o clipă.
Sar scântei răvășitoare
explodează în eter,
nu-s ca razele de Soare
strălucind pe eşicher.
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 