Florentina Savu

LACRIMILE PLOII

Dacă lacrimile ploii ar putea să vorbească probabil am fi copleșiți de toate poveștile celor care s-au mutat în cer și ne privesc de acolo durerile de aici de pe pământ. Lacrimile ploii nu sunt altceva decât lacrimile celor plecați care nu-și pot trăi pe deplin fericirea și deseori își plâng mila de noi muritorii, rămași încă aici să ne amăgim că viața poate deveni frumoasă, că fiecare clipă a sa merită trăită și sărbătorită la maximum deși atâtea zâmbete ne-au înghețat în suflet și atâtea grimase s-au ivit pe fețele livide și pe mersul împleticit prin labirintul construit de alții în drumul nostru, drum care nu pare a avea nicio ieșire, niciodată! A apus demult și acea luminiță de la capătul tunelului iar ploaia plânge cu lacrimi de primăvară, de vară și de toamnă dar și cu lacrimi înghețate fiindcă mila sa ia proporții în ultimul anotimp al vieții…
Plouă cu milă peste pământ, plouă cu lacrimile înaintașilor noștri, uneori chiar cu furie, cu supărare, fiindcă noi, cei rămași, nu am știut păstra mai nimic din ceea ce ei ne-au lăsat bun, ba chiar am dus la proporții uriașe răul existent și în trecătoarea lor viață, fiindcă uscături au fost de când lumea și pământul însă multe au fost tăiate și puse pe foc de ei.
Astăzi însă ele ne copleșesc cu fiecare zi ce trece, nimic nu mai poate fi tăiat din rădăcină, nimic nu mai poate fi pus pe foc. Doar noi putem arde în pălălaia ce s-ar aprinde instantaneu din cauza vreunui uragan răzbunător.
Când ploaia cade pe noi, când ne izbește, acelea sunt lacrimile celor dragi, locuitori în cer, care ne văd cât suntem de umiliți și obidiți, cât suntem de nevolnici, de săraci, de bolnavi, de proști, de hămesiți, de hoți, de criminali, de sinucigași, de violatori, de exploatatori, de îmbuibați, de încrezuți și de farisei.
Ei ne tot atenționează însă nimic nu pare să ne sperie, nimic nu pare să ne înmoaie, nimic nu pare să ne schimbe în bine.
Planeta chiar a înnebunit nu doar salcâmii lui Tudor Gheorghe…a înnebunit nu cu frumos, ca în acel cântec minunat, ci în programe contra umanității, în manipulări la scară mondială, fiindcă o mână de creiere conduc lumea din umbră spre dezastru, de dragul banilor, de dragul profiturilor, de dragul verbelor „a fi” și „a avea” însă doar pentru ei, elita lumii, nu contează cât de murdare sunt căile prin care o fac.
Noi prostimea nu avem dreptul nici la „a fi”, nici la „a avea” ci doar la „a ne amăgi” și „a supraviețui” cu nimic!
O realitate zguduitoare care la un moment dat va înghiți pământul cu totul nemailăsând din el nici măcar o urmă…
De aceea plâng ploile, de aceea plâng ai noștri cei plecați în veșnicie, întristați fiind de tot ce văd când privesc în jos, din înaltul lor veșnic…
Nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să ne rugăm cu suflet curat, toți, mână în mănă, glas în glas, pentru binele planetei și al omenirii!
Poate atunci lacrimile ploii s-ar transforma în mărgăritare și întreaga planetă ar înflori și ar răsuna de cântece și de fericire împlinită…

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: