Concurs, Pe urmele lui Eminescu, grup Zbor spre înălțimi

Bună dimineața, prieteni în ale versului!
Dăm startul unei noi etape a concursului EMINESCU, pe care o vom numi TRECERE —a noastră prin lume, prin viața altor persoane, a altora prin trăirile noastre de-a lungul vieții…
Veți folosi în creația dumneavoastră (acolo unde credețí de cuviință) numai unul din următoarele exemple de versuri eminesciene, și doar o singură dată:

1: „Deci cum voiești tu poți urma cărarea”
2: „Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere?”
3: „Pe mine răul, deși râd, mă doare”
4: „Nu cer nimic din lume, nici aștept”

SUCCES tuturor și multă inspirație!

02.02.2021

Mii de mulțumiri pentru participarea dumneavoastră din această săptămână la concursul dedicat lui EMINESCU.
Clasamentul câștigătorilor este următorul:

1)DESTĂINUIRI 
   ~VIO STERIAN~

Sunt în oceanul lumii o granulă,
O moleculă amestecată-n univers,
Prin umeri îmi trec anii cu măsură
Țin viața strâns în palmă, un demers.

    Nu scriu pe viața mea izbânda
Sunt încă soldățel în oaste înrolat
Îmi caut în tranșee verzi osânda,
O frunză de măslin m-a decorat.

     Am străbătut cărarea lumii, drept
Când ploaia a umplut-o de noroi,
Cu cerul sfânt, adânc înfipt în piept,
I-am presărat în boltă stele noi.

    Nu am avut în vene râvna, boală,
Nici în desagă sămânță de măr,
Nici tălpile nu au călcat pe smoală,
Când poate am mințit în adevăr,

Eu pe pășunea plaiului divin
Am smuls din cruce cuiul ei defect,
Când voi ajunge în apus, mă-nchin,
,,Nu cer nimic din lume,  nici aștept”.

1)Tu mamă, preafrumoasă!
        ~Coca Mahalu ~

,,Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere?”
Când ochii-ți plâng, să râzi cum de mai poți?
Cu inima fărâme, înc-oferi mângâiere
O vorbă, o povață, și-un umăr pentru toți.

Nimeni nu bănuiește când sufletul ți-e greu
Și viața-ți pune piedici, oriunde te întorci,
Cu zâmbetul pe buze le-ai depășit mereu
Iar lacrima ascunsă, n-ai apucat s-o storci.

Durerea, nenorocul, le-ai pus pe note vii
Însuflețind un cântec în zorii dimineții,
Chiar dacă n-ai crezut în vorbe mii și mii
Speranța pusă-n stele, a dat lumină ceții.

Tăria ta e seva ce hrănește pământul
Ea ține rădăcina adâncă, viguroasă,
Ne aperi cu privirea când aprig bate vântul
Câtă iubire ai, tu mamă, preafrumoasă!

2)Nu cer
    ~Cristina Ghindar Greuruș ~

„Nu cer nimic din lume, nici aştept”
Şi n-am să am pretenţii învechite,
Îmi voi alege drumul cel mai drept
Ca să ajung în locuri negândite.

Şi nu vreau nimeni să îmi dea ceva,
Nici vreun cuvânt şi nici vreo mângâiere,
Dac-am să cad, eu mă voi ridica,
Iar ajutorul nu voiesc a cere.

Voi merge singură pe drumul dat,
Obstacole, de sunt, le voi întrece
Şi-am să mă simt cu sufletu-mpăcat,
De-oi fi dezamăgită, îmi va trece.

Speranţa mă-nconjoară ca un nimb,
Mi-e sufletul un lan de bunătate,
Ofer fără să cer nimic în schimb,
Chiar dacă-n viaţă n-am primit de toate.

Eu nu vreau fală şi nu vreau averi
Şi nu mă-ncred în vorbele deşarte.
Mă rog doar Domnului să-mi dea puteri,
Credinţă să pot merge mai departe.

2)Cântec de viață
     ~Mihaela Moisescu ~

„Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere?”
Mai poți, tu, oare, să te-nchini iubirii?
Când liniștea din suflet tot îți piere
Și simți în pieptul tău toți mărăcinii?

Și nu mai crezi în azi, nu crezi în mâine
Și nu mai crezi în oameni, ți-e destul
De amăgiri și visuri fără nume
Ce se-mpletesc pe-un dor așa credul!

Nici glas și nici cuvinte nu mai ai,
Rămâi înduplecând un ceas să stea
Ca să îți amintești cum tu iubeai
Un chip ce sub iubire strălucea!

Acum e trist cum te încurci prin viață
Și drumurile toate-s troienite,
Pornești prin amintiri de dimineață
Și te visezi în ceasuri mult sfârșite!

Și parcă mângâi cu a ta dorință
Neîmplinirile care te întregesc
Și cu încredere și mai ales căință
Te-ndrepți spre cei ce, simplu, mântuiesc!

Și ai crezut că nu mai poți cânta
Dar îndrăznești să crezi în violină
Și îți recapeți dragostea, și ea
Te izbăvește de trecut, și te alină!

3)Decepție
    ~Felicia Percec ~

Am fost, inimii tale, confidentă,
Pe-ntreaga lume am îndepărtat
Doar ca să fiu, în viața ta, prezentă
Și tu ce ai făcut? Toate-ai uitat!

Mi-aș fi dorit o viață împreună,
În schimb, tu mi-ai lăsat doar nepăsarea,
Pe chipul meu, amprenta să își pună,
„Deci cum voiești tu poți urma cărarea”.

Nu-ți reproșez nimic din tot ce-a fost,
În urma ta se v-așeza tăcerea.
Singurul rol din spectacolul anost
L-ai jucat tu, mie mi-ai dat durerea.

Urmează-ți drumul spre necunoscut,
Mă lasă pradă amorului nedrept.
Doar singur-am să-ngrop al meu trecut,
Eu, de la tine nimic nu mai aștept!

3)AM ÎNVĂȚAT SĂ RÂD
   ~IulianaCozma ~

Am învățat să râd, lucru banal
La orice întristare să zâmbesc
Căci într-o zi toate au un final
Am învățat din suflet să iubesc!

Am învățat că viața-i cât o clipă
Și pune întâmplărilor durere,
Dar visul de pe-a timpului aripă
Rămâne-n ruga plină de putere!

Am învățat că lacrima e sfântă
Când plânsă e cu dor și cu simțire,
Și numai fericirea ne încântă…
Și fericiți suntem doar prin iubire!

Am învățat să râd, n-am eșuat.
Nimic nu-i mai înălțător sub soare,
Decât un zâmbet sincer și curat
,,Pe mine răul, deși râd, mă doare!”

4)Mi-e de ajuns lumina din cuvinte…
    ~ Daniela Konovală ~

Când umbra se așază peste-așteptare drept,
Când arșița transformă în pace orice gând,
,,Nu cer nimic din lume, nici aștept”
Mi-e de ajuns lumina găsită în cuvânt.

Mi-s de ajuns în viața aceasta niște slove
Ce-au curs din calimara iubitului Emin,
Destul îmi e rostirea poveștilor născute
În bojdeuca dragă, pe foi fără de timp.

,,Cuvinte potrivite,, în  ,,flori de mucigai”
Taceri de ,,Plumb” și doruri ascunse în Luceferi,
Din toate țes marama piciorului de rai
Albind curate șoapte petalelor de nuferi.

Mi-e de ajuns lumina culeasă din cuvinte
O candelă maiastră peste meleaguri sfinte.

4)Vieții nu-i rămân dator
   ~Anca Man ~

,, Nu cer nimic din lume, nici aștept”,
De la-nceput mi-am croit drumul drept
Căci am sădit în suflet credința-n Dumnezeu,
Iar El mi-a fost alături la bine și la greu.

Adevârul îmi e în viață scut…
Am învățat să tac și să ascult,
Să dăruiesc iubire celor din jurul meu
 Ca de iubire, să fiu înconjurat mereu.

Îmi e voința stâncă de granit
Atunci când de furtună sunt lovit,
Voința mi-a dat aripi și-n zbor m-am ridicat,
Nici o furtună nu mă ține îngenuncheat.

Nu îmi doresc măriri, nu vreau averi,
Dar sufletul îl dau dacă mi-l ceri…
De când eram copil, bunica m-a învățat,
Să dărui cu inima din ce Domnul mi-a dat.

Să întind mâna celui ce-a căzut,
Cu vorba s-alin sufletul durut…
Că-n lumea asta mare noi suntem trecători,
Ca și boabele de rouă dimineața-n zori.

Astfel vieții nu-i rămân dator…
Dacă-ntr-o zi s-ar frânge al meu zbor,
Și s-ar topi în noapte albastra privire,
Știu că o să rămân frumoasă amintire.

5)LACRIMA POCĂINȚEI
     ~ Andreea Pîrlea ~

,,Pe mine răul, deși râd, mă doare”,
Însă, zâmbind, îi arăt iertare,
Iar fapta-i prinsă de o umbră
Se zvârcolește ca o cobră sumbră,
Care în vis alb și în existență
Nu poartă a morții penitență.

Își stoarce soarele lacrima dintâi
Și nu îi dă minciunii căpătâi,
Fiindcă, perindând pe-al vieții cer,
Văzu că răul este efemer,
Însă umbra îi este testament
Și sapă în suflete virulent.

Mă doare când mă arunc în rău
Ca să îl salvez dintr-al său hău,
Iar el se agață strâns de mine,
Umplându-mi visul cu suspine,
Căci vede în mine un blestem,
Lumina revelând al său infern.

Eu îi surâd cu nostalgie
Știind că fu și el o poezie
Cândva, când ținea dorul de mână,
Iar dragostea îi era o zână,
Care îl privea ca o cadână
Când îi dansa în clar de lună.

Scurmă-n suflet enigmaticul meu vis,
Deși spre soare drumul îi e-nchis…
Iar răul suferind mă doare,
Mâna privind-o cu nepăsare
Când i-o întind prin foc și dor
Ca să îl ajut pe tristul infractor.

Dar îi zâmbesc mereu fără doctrine
Și îl cuprind în îmbrățișări divine
Ca pe-un orfan copil năzbâtios,
Știind că-n iubire e neputincios,
Deși mâna tot îmi sângerează,
Simțind cum ura o torturează.

Mă doare ura, mereu mă doare,
Dar cred că iubirea-i va da salvare.
Așa că prefer s-o văd rebel,
Știind că va pierde propriul duel,
Căci arma-mi e în îmbrățișare,
Iar lacrima îi e surâs de soare.

5)Inimă, să fii atentă
      ~Maricica Tirsa ~

Tu, inimă,te scalzi ,în valuri de durere.
Pășești prin ceața vieții, adeseori tăcută
 – ,,Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere?”
Te-ntreb, fiindcă ești netedă, n-ai nicio  cută.

 – Când ceața-mi dă târcoale, eu mă rog, nu cânt.
Urmez vocea ce mă ghidează cu blândețe,
Și orice îndoială, risipită-i de vânt
Din rugăcine-mi iau putere și tandrețe.

Te simt ades cum tremuri și pui lacăt la ușă.
Apoi, ridici zăvorul pentru cei supărați,
Aduni durerea lor, o transformi în cenușă
Și le spui printre lacrimi:- Nu intrați încălțați!

Ascultă sfatul meu, inimă fii atentă!
Viața-ți poate aduce, multe provocări.
Iar lumea uneori, e rece, violentă
Te calcă în picioare și n-are remușcări.

Redactor, coordonator Ana Văcărașu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: