Concurs, poezia săptămânii, grup Zbor spre înălțimi

A mai rămas

A mai rămas o umbră tristă
Din tot ce s-a numit iubire
Și nu știu, azi, de mai există
Un drum măreț spre fericire.

A mai rămas o amintire
Ce se va pierde în trecut
Și-n taină va pleca-n neștire
Pe un drum nou, necunoscut.

Miros tristețea de departe
Și milă mi-e acum de tine,
Doar visul mai îngână-n noapte
Tăcutele urări de bine.

Privesc cu ochii plânși și goi
O depărtare necuprinsă,
Prăpastia ce-i între noi
E-așa de mare și de-ntinsă!

Mă-mbrac în negru absolut
Să duc durerea mai departe.
Mi te-am dorit atât de mult!
Dar viață crudă ne desparte.

…………………………………….

Aștern tăcută pe hârtie
Gând istovit de așteptări
Și-aș vrea, această poezie,
S-ajungă peste mări și țări.

Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant
Coordonator – doamna Florentina Savu
Grup – Zbor spre înălţimi
08.02.2021

Eşti…
Eduard Bucium

Femeie ce ştii a rămâne frumoasă
Chiar dacă sub pleoape ți-e roua sărată,
Cu gleznele fine dar talpa crăpată,
Slăvită să fii că ți-e casa „acasă”!

Martiră nescrisă în rândul cu sfinţii,
Tu porţi rânduiala bunicilor tale,
Pe tocuri, desculţă, urmezi doar o cale
Și-ți aperi menirea de mamă „cu dinții”

De visele nopţii vorbesc numai ochii
Când plouă în ei ori mijesc răsărituri,
Din taina puterilor tale cresc mituri,
Dar tu le ascunzi între falduri de rochii

Eşti mamă și soră, iubită și muză,
Și pâine pe masă, și „sare-n bucate”
Eşti cântec de luptă: „fii tare, bărbate!”
Eşti floare pictată pe-un pat de lăuză

Eşti dor de flăcăul în deal dus la coasă
Și ești rugăciunea din vreme de seară
Când totul e iarnă, tu ești primăvară,
Femeie ce ştii a rămâne frumoasă…
16 februarie 2021

Steaua fără nume ~Iancu Cătălin ~

Prinde-mă de mână, du-mă sus ,la nori,
Alungă-mi tristețea c-un sărut aprins,
Desenează-mi vise în mii de culori,
Vreau să îmi fii vară pe-ntregul cuprins .

Strânge-mă în brațe, mă simți cum vibrez?
Aprinde-mi pe cerul nopții galaxii,
Doar iubirea noastră să ne fie crez,
Să culegem macii roșii din câmpii.

Ninge-mă în suflet cu aripi de dor,
Mai plouă-mi în gânduri lacrimi din ochi verzi,
Spune-mi o poveste să adorm ușor,
Leagă-mă de tine strâns, să nu mă pierzi.

Prinde-mă de mână, hai să alergăm
Dincolo de zare, dincolo de lume,
Să deschidem ochii larg și să visăm
La o stea a noastră, steaua fără nume. Câtălin Iancu 24.02.2021

E viața ~Cristina Ghindar Greuruș~

În văi se prăbușesc cascade,
Pe vârfuri se înalță soare
Și păsări zboară în arcade
Plutind în stoluri visătoare.

Pe munți sunt foșnete ascunse,
În mări, luciri tremurătoare,
În suflet, taine nepătrunse
Acoperite de splendoare.

Pe dealuri e mirosul viei
Învins de roua dimineții,
La câmp e trilul ciocârliei
Care surâde iarăși vieții.

Și totul este din natură,
Mirosul rânced al pădurii,
E apa cristalină, pură,
Surâsul tainic al trăirii.

Și e candoarea tinereții,
E zâmbetu-nflorit pe față,
Nescrisul vers al frumuseții,
E viața care te învață.

Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant
Coordonator – doamna Florentina Savu
Grup – Zbor spre înãlţimi
26.02.2021

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: