Concurs, triolet, grup Zbor spre înălțimi

Bine v-am regăsit, grup frumos!

Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a doisprăzecea etape a concursuluI
,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile.
Fiindcă numărul participanților a fost mare, trioletele deosebite, am alcătuit un clasament diferit de alte etape, am acordat si două mențiuni de merit.

Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.

Topul premianților de azi este:

1)Dor de amintiri
~Mirela Cocheci~

Să mori de dor de amintiri,
Să plângă cerul picuri grei,
Să stingă focul din priviri,
Să mori de dor de amintiri.
Să ningă-ncet cu flori de tei,
Pătruns-a frigul în iubiri,
Să mori de dor de amintiri,
Să plângă cerul picuri grei.

Să-și doarmă clipa somnul greu,
Să cadă bruma peste flori
Peste iubiri cu chip ateu,
Să-și doarmă clipa somnul greu,
În vise fără de culori ,
Lumini se sting în jurul meu,
Să-și doarmă clipa somnul greu,
Să cadă bruma peste flori.

Ne-a dat Domnul
~Cristina Ghindar Greuruș~

Când a făurit Pământul,
Ne-a dat Domnul sănătate
Şi ne-a dăruit cuvântul
Când a făurit Pământul,
Să ne exprimăm noi gândul,
Să putem spune de toate.
Când a făurit pământul,
Ne-a dat Domnul sănătate.

Pentru concurs
~Daniela Mancaș Balaiita ~

Nici o veste de la tine
Și-au trecut atâtea zile!
Mă întreb de ți-o fi bine?
Nici o veste de la tine
Vreme trece, vreme vine
Uite-mi plâng și versurile!
Nici o veste de la tine
Și-au trecut atâtea zile!

2) La fântână
~ Violeta Andrei Stoicescu ~

La fântâna din grădină
Te-am zărit sosind agale.
Mă priveai ca o străină
La fântâna din grădină.
Nopțile nu-mi mai dau tihnă
De când mi-ai ieşit în cale.
La fântâna din grădină
Te-am zărit sosind agale.

Așa e voia inimii
~Peteleu Alex~

Îmi spui să nu te mai iubesc,
Că tu nu mă iubești deloc !
Cum inimii să-i poruncesc ?
Îmi spui să nu te mai iubesc !
Dar a iubi e omenesc ,
Poate că n-am avut noroc,
Îmi spui să nu te mai iubesc,
Că tu nu mă iubești deloc.

Te rog
~Floroiu Viorica ~

Te rog iubite, nu pleca!
Mă voi topi de dorul tău,
Voi plânge și voi regreta!
Te rog iubite, nu pleca!
Eu voi privi în urma ta,
Că dorul mă frământă rău,
Te rog iubite, nu pleca!
Te-aștept în visul meu mereu.

3) Flori de primăvară
~Felicia Percec ~

Zambile și lăcrămioare,
Mândre flori de primăvară,
Au ieșit, zâmbind, la soare.
Zambile și lăcrămioare,
Ne-ncântă cu-a lor splendoare,
Ce o răspândesc pe-afară
Zambile și lăcrămioare,
Mândre flori de primăvară.

Îmbrățişare
~Violeta Andrei Stoicescu ~

Ți-am furat o-mbrățişare
Şi-ai zâmbit cu ochi şăgalnici.
Cu gest tandru, spre-nserare,
Ți-am furat o-mbrățişare
Cam timid, la mal de mare.
Rătăcind prea singuratici,
Ți-am furat o-mbrățişare
Şi-ai zâmbit cu ochi şăgalnici.

Ghiocei
~Monica David~

Pe a iernii tâmplă sură
Ghiocei au răsărit
Și se-adună în cunună
Pe a iernii tâmplă sură.
Peste tot clinchet răsună
Primăvară, bun venit
Pe a iernii tâmplă sură
Ghiocei au răsărit.

4)De-aş avea
~Cristina Ghindar Greuruș~

De-aş avea-ntr-o zi putere
Aş distruge suferinţa
Şi-aş lăsa doar mângâiere
De-aş avea-ntr-o zi putere
Şi în suflet, ca avere,
Aş alege biruinţa.
De-aş avea-ntr-o zi putere
Aş distruge suferinţa.

Timpul
~Monica David ~

Liniștită apa curge
Peste pietre cu tărie
Timpul meu la fel se scurge
Liniștită apa curge.
Zilele mi se vor duce
Cu necazuri, bucurie
Liniștită apa curge
Peste pietre cu tărie.

Leontina
~Daniela Mancaș Balaiita ~

Leontina, Leontina
Nu e nicidecum sfioasă!
Iarăși a „greșit” grădina
Leontina, Leontina
Și-a rupt flori de la vecina
Vai, ce faptă rușinoasă!
Leontina, Leontina
Nu e nicidecum sfioasă!

5)Viață împlinită
~Felicia Percec ~

Norocoasă-s și iubesc,
Viața mea e împlinită,
Am motive să zâmbesc.
Norocoasă-s și iubesc,
Cu copiii mă mândresc,
Sunt o mamă fericită!
Norocoasă-s și iubesc,
Viața mea e împlinită!

Prometeu înlănțuit
~Peteleu Alex~

Pe acoperișul lumii
Prometeu mult a suferit,
A dat focul omenirii,
Pe acoperișul lumii,
O orgie a cruzimii !
De Zeus a fost pedepsit!
Pe acoperișul lumii
Prometeu mult a suferit.

Eu zâmbesc
~Iuliana Cozma ~

Și când mă doare, eu zâmbesc
Ce dacă dorul stă-n mine
Prin ploaie veselă pășesc,
Și când mă doare, eu zâmbesc.
Când ploaia e doar suspine
Nu vreau deloc să mă opresc
Și când mă doare, eu zâmbesc
Ce dacă dorul stă-n mine

Redactor șef, coordonator Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: