E mărțișor!
Sunt ultimile zile, și adio!
Ici-colo, neaua se topește.
De undeva, la radio,
un cântec vesel înflorește.
Zâmbește soarele-n ferestre,
căldura țurțurii-i dezgheață,
rămâne iarna fără zestre
când strălucește–n dimineață.
E mărțișor! Vin babe multe
și ghiocelul a-nflorit,
zăpadă este sus la munte
în zilele ce s-au mărit.
E început de primăvară.
Pe jgheaburi curge apa iernii,
se-agită totul pe afară
când răsăriți sunt ghioceii.
Încep să-apară călătorii
plecați din toamnă peste mări,
se-ntorc și berzele, cocorii,
acasă, de prin depărtări.
E primăvara ce-i grăbește
să reînceapă ciclul sfânt,
al dragostei ce izvodește
și redă viața pe Pământ.
Constantin Nicolae Gavrilescu
Memento mori
Sar scântei răvăşitoare,
aprinzând mintea uimită
privind viaţa de sub Soare,
a Lumii cea umilită.
Sunt sclipiri ce explorează
pătrunzând durerea seacă,
neuroni-n cap valsează
în ritm şchiop, după o placă.
După şocul suferit
sufletul în chin se zbate,
tinzând către infinit
unde nu există moarte.
Însă-n noaptea-ntunecată,
brusc, năluca-mi se disipă,
Universul îl încarcă
întregindu-l într-o clipă.
Sar scântei răvăşitoare,
explodează în eter,
nu-s ca razele de Soare
strălucind pe eşicher.
Constantin Nicolae Gavrilescu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 