Florian Petrache

MĂNUŞILE DE CAUCIUC

Într-o zi cu nori, Costica, doamnă bine, din popor,
A luat- o pe Georgica de-o ureche și-un picior
Și-amândouă împreună, dând din gene cu ardoare,
Au plecat cu voie bună în oraș la o plimbare.
Şi, normal, cu energie și cu stil adevărat,
După cum se foarte știe că era de așteptat,
Șapte ore, opt sau nouă sau chiar zece și mai bine,
S-au plimbat chiar amândouă prin pet-shopuri, magazine…
La un foarte discutabil admirabil moment dat,
Cât se poate de capabil și de bine conturat,
Incredibila Costica, de uimire arhiplină,
A văzut, prea mititica, într-o falnică vitrină,
Lâng-o sticlă potrivită ce părea a fi de suc,
O pereche-obişnuită de mănuşi de cauciuc.
-Georgicuțaa, soro, fată, vino repede şi iute!
A strigat chiar ea, mirată, preţ de câteva minute.
-Ce s-a întâmplat, măi, dragă? a răspuns Georgica, tare,
După ce o oră-ntreagă s-a uitat puţin la soare.
-Ia priveşte! Ce e alea? Spune-mi repede şi mie,
Că de nu, m-apucă jalea și fac circ şi gălăgie!
-Fată, eşti într-o ureche? Sau te-ai îmbătat cu suc?
Alea este o pereche de mănuşi de cauciuc!
-Hai că-i de belea povestea! Mega-giga-super-tare!
Da’ mănuşile acestea la ce este bune, oare?
-Tu, Costica, ori eşti beată, ori nu vezi, ori nu auzi!
Să te speli pe mâini, măi, fată, simplu, fără să te uzi!

EU LA BISERICĂ

Într-o foarte minunată zi cu soare hotărât,
Cu o faţă luminată de om pur, fără păcat,
Mă duc glonţ, ireproşabil, la biserica din sat
Ca să văd inconfundabil cine, ce, de ce şi cât.
Popa Rică, preot mare, înţelept şi fericit,
Ţine-o slujbă uimitoare, nemaipomenită foc,
După care, mândru tare, fără nici un echivoc,
Se ridică în picioare şi explică explicit:
-Dragii mei inegalabili credincioşi adevăraţi,
Fiţi, vă rog, ireproşabili niţeluş mai mult un pic
Şi-ascultaţi aici la mine ce vă spun şi ce vă zic:
Orice-ar fi, cum se cuvine, fiţi cuminţi şi nu fumaţi!
Nu fumați deloc adică: nici mai tare, nici încet,
Nici de teamă, nici de frică, nici măcar degeaba-așa-
Căci o singură țigară – fie bună, fie rea,
Serios din cale-afară, duce glonț la un pachet;
Un pachet, precum se știe, altă treabă nu prea are
Și, cu mare energie, duce fix la un pahar;
Un pahar, inevitabil, foarte limpede și clar,
Duce iute, imparabil, la mai multe rău pahare;
Păhărelele, la cheie, cât ați zice „un-doi-trei”,
Duc precis la o femeie oarecum așa și-așa;
Și-o femeie, clar ca luna, pe mai toată cinstea mea,
Duce chiar întotdeauna la mai multe rău femei!
Auzind acestea toate, fără să mă mai gândesc,
Eu, creștin de calitate, strig urgent și imediat:
-Măi, părinte, bună-i vestea, să trăiești neîncetat,
Dar țigările-acestea unde, oare, se găsesc?

Redactor șef Camelia Boț

2 gânduri despre „Florian Petrache

Lasă un răspuns la floriandanielpetrache Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: