Poveste pentru copii

GHIOCELUL ȘI FULGUL DE ZĂPADĂ ~Georgeta Rada~

Poveste interactivă

În țara lui Timp -Împărat era o grădină cât toată țara, împărțită în patru ca inima omului.
Împăratul avea patru fiice și fiecareia îi făcuse câte un palat în partea ei de grădină. Împodobise fiecare palat cu toate darurile sale cele bogate, după chipul și asemănarea fiecărei stăpâne.
Una era albă ca barba împăratului, semăna cu el, era mai aspră si se numea…?
– Iarna, ziseară toți copiii în cor.
– Știți voi cum se numeau celelalte surori?
Glasurile copiilor sunară ca niste clopoței sau ca niște ghiocei, cum vreți voi să le auziți.
– Primăvara!
– Vara!
– Toamna!
– Ați ghicit sau ați fost în palatul lui Timp- Împărat?
– Nu, n-am fost , ziseară copiii în cor.
– Dar?
Un copil spuse pe nerăsuflate:
– Doamna, eu știu, sunt cele patru anotimpuri!
– Fetele vin pe rând la noi și ne aduc tot felul de daruri, zise colega lui de bancă.
– Mie îmi plac cel mai mult florile primaverii.
– Mie, cel mai mult imi place Vara cu marea și pescărusii ei.
– Doamna, mie imi place Iarna , pentru că mă joc cu cățelul meu în zăpadă, am făcut chiar un iglu împreună cu tata si un om de zăpadă hazliu.
Înainte mergeam la patinoar dar acum…
– Mie îmi place Toamna pentru că atunci incepe școala și mă întâlnesc cu voi cu toți.
– Iar mie, copii, imi plac toate cele patru fiice ale împăratului Timp, așa cum vă iubesc pe voi, pe toți, chiar dacă sunteți diferiți unul de altul.
Azi vom povesti doar despre două dintre fiicele împăratului dar trebuie să mă ajutați și voi.
Numai așa povestea va fi adevărată.
Copiii au aplaudat-o pe Doamna, iar ea, in loc să înceapă povestea, i-a întrebat:
– Cine vrea să fie Primăvara?
-Eu, zise o fetiță fragilă ca o frezie , cu un glăscior ca un clopoțel dintr-un ghiocel.
Toți au aplaudat .
– Ce ne aduci Primăvară cu tine?
Fetița își luă de mână colegul de bancă.
– Soarele!
Băiețelul se roși până în varful nasului, în râsetele zglobii ale copiilor.
– Dar tu, Soare, ce ne aduci?
-Razele mele!
Și alese vreo cinci-șase fetițe care-de-care mai frumoase și mai fericite că sunt în poveste.
– Dar voi Raze de soare, ce ne aduceți?
– Ghiocei! Ghiocei! Ghiocei!
Și aproape întreaga clasă dăduse buluc pe scena improvizată lângă catedră. Toti erau veseli si fericiți ca niște vrăbiuțe gălăgioase.
Doar o fetiță si un băiețel stăteau in ultima banca, un pic abătuți , un pic rușinați, un pic altfel.
– Voi de ce nu veniți cu noi? Îi invită Doamna cu un gest ca o îmbrățișare.
– Pentru că eu vreau să fiu Iarna .
M-am intors in palatul meu din țara lui Timp Împărat , dar l-am pierdut pe drum pe Fulg- pufos și de aceea sunt tristă.
– Nu m-ai pierdut, zise baiețelul de lângă ea , m-am intors la tine ascuns intr-o picătură de apă. Nu mă recunoști? M-au ajutat Razele de soare și Duhul primăverii care m-a ridicat la cer, dar mi-e dor de Ghiocel, prietenul meu. A rămas trist si cu căpșorul plecat. Cred că s-a rușinat
că m-a chemat așa ca la o luptă între doi băieți
in care m-a învins și-i pare rău.
Iarna îi spuse:
– Bine, dar ți-ai pierdut și hăinuța și căciulița de fulg . Voi sufla peste tine de trei ori, poate o să-ți fie frig, dar o să ai din nou haine ca frații tăi.
– O să pot să mă mai duc la Ghiocel?
– Ce zici ghiocelule?
– Să vină, acum am înțeles că el voia doar să se joace cu mine , iar eu credeam că vrea să mă înghețe. M-a dojenit si Primăvara… Pe bună dreptate!
Ghiocelul clopoți un oftat subțirel și o lacrimă de lumină îi picură acolo unde căzuse Fulg-pufos.
Atunci lacrima lui se ridică pe o rază de soare până în împărăția lui Timp-împărat, zâna Iarnă suflă peste ea și o îmbrăcă în hăinuțe albe ca un IARTĂ-MĂ ALB de lumină.
Minune!!! Toți copiii aveau în maini ghiocei .
În abecedare ningea cu fulgi mari și pufoși iar Doamna se facuse deodată PRIMĂVARĂ.
Un alt fel de ghiocel, clopoțelul școlii chema copiii din țara lui Timp-împărat in recreația mare.

21.02.2021
GEORGETA RADA

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: