Concurs, poezia zilei


Insomnie ~Iuliana Cozma~

În cugetul visării deasupra unui gând,
Când noaptea e aprinsă, și-i beznă pe pământ
Trec șiruri de nuanțe, culori întunecate,
Și gândurile-n unde sunt de lumini furate!

Sub cerul care plânge înduioșat și lin
S-aprinde-o rază albă din freamătul senin
Și strigă în tăcere dar luminând mereu,
Cu ochii nevăzuți, ochii lui Dumnezeu!

În insomnia vieții tresare o minune
Căzută din mister ce lumii nu-i va spune
Că sus veghează pururi un înger păzitor…
Cel care vine-atunci când toate, toate dor!

Pământul e o palmă în care nu încapi,
Când de durerea grea încerci cumva să scapi
Și te cuprinde teama, și loc nu mai găsești,
Și deodată zbori cu aripi îngerești!

Acolo e lumina și steaua ce-ți arată
Că-n cer există oameni, o lume neuitată,
Ce își întoarce ochiul adesea spre pământ
Când îngerii le cântă cu tot ce este sfânt!

În șirul lung al păcii domnește veșnicia
Aici lumea se-ntrece doar cu zădărnicia
Cad lacrimi de icoană și lacrimi de la sfinți,
Și lacrima durerii e plânsă de părinți!

Părinți plecați acolo în lumi fără hotar
Ce ne-au adus aminte că viața e un dar.
Blesteme, toate oarbe ne vor îngenunchea
Când plânsul fără noimă ne poate îneca!

O, Doamne, câtă milă!… și câtă îndurare
În somnul cel de noapte și visul mai tresare
Căzând din galaxii lumini aprinse-n foc,
Ce pun cu știrea lor mirul din loc în loc!

Zăpezi de întristare topite peste zi
Ca un ecou sublim toate vor năzui
Spre insomnii abstracte și pline de fior
Când viața te întrece cu-n farmec muritor!

Pământul va striga pe cel ce nu dorește
Să prindă ostenit chemarea ce-l orbește,
Luceferi vor aprinde în cer lumini de dor
Și în morminte viața va fi numai a lor!

Nemuritoare stele de-a pururi vor fi-n cer
Să lumineze celui căzut în lung mister
Iar când hotarul lumii va fi de tot închis…
Acolo vom pleca așa cum va fi scris!

Hotarul libertății, e doar o scurtă clipă
Ce zboară în apusuri și trece prea în pripă
La colțul așteptării mai stă un vis uitat
Ce scutură iubirea din suflet zbuciumat!

Și moartea nu-i decât o prea frumoasă clipă,
Când vieții i s-a rupt și cea din urmă-aripă
Dar sufletul, nu moare, în năzuințe sfinte
Va căuta odihna lipsită de cuvinte!

Tăceri înălțătoare vor pune capăt nopții
Și vor veni din umbră lumini în calea sorții
Și-atunci se vor trezi la viață fără moarte
Toate câte s-au scris în ale vieții carte!

Și de pe bolți înalte vor lumina mereu
Mulțimile de stele, din cer și Dumnezeu
Și va trimite-n taină pământului tăcerea,
Să-ngroape în morminte tot răul și durerea!

Redactor, coordonator Florentina Savu

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: