Concurs, povesti pentru copii

Bine v-am regăsit, dragii mei!

Întrucât, la concursul de săptămână trecută, s-a înscris doar poeta Andreea Pîrlea, prezentându-se cu o poveste pentru copii, în care redă tematicâ poeziei, (poezia scrisă de Violeta Andrei Stoicescu), am decis urmatoarele: povestea cu titlul Iepurașul Dulcuci și Duța-Albinuța, intră în competiție cu viitorii autori, având posibilitatea de a intra în posesia premiului. Premiul constă într-o publicație în paginile revistei Amprenta Sufletului, numărul trei.

Sper ca la următoarea etape, să fiți parte si voi dintre participanții acestui concurs!
Vă urez multa inspirație!

IEPURAȘUL DULCICI ȘI DUȚA-ALBINUȚA
(Andreea Pîrlea)

  • Nimic pe lumea asta nu e la fel, nici măcar noi. Totul este într-o permanentă schimbare. Azi suntem un pic altfel decât ieri, iar până mâine cine știe ce va fi… Important e să fim mai buni.
    Așa vorbea un iepure bătrân, amestecând cu o linguriță argintie într-o ceașcă mare de ceai de tei, lăsând mierea să se învăluie de aroma florii. Nepoțelul său, iepurașul Dulcici, îl asculta cu atenție, fascinat fiind de povestea pe care bunicul tocmai i-o spusese.
  • Bunicule, oare urechile mele vor fi vreodată drepte precum ale celorlalți iepurași? Mulți râd de mine… Mi-aș dori să nu fiu altfel! Și mă poreclesc ,,Dulcici” pentru că semăn cu ursuleții din pluș și pentru că îmi plac dulciurile.
  • Urechile tale pleoștite sunt adorabile, iar tu ești un iepuraș foarte dulce. Nu ar trebui să mai asculți vorbele unora care habar nu au ce spun. Ai avea mai mult timp pentru tine și flori. Ține minte ce îți spun: Este esențial să îți asculți mereu sufletul.
  • Da, bunicule. Știu. Mereu îmi spui asta: ,,Sufletul ne dă cele mai bune sfaturi.” Dulcici își luă rămas bun de la bunicul și plecă îngândurat spre casă. Întâmplarea de azi de la școală îl măcina, iar povestea bunicului îl dădu peste cap. Nu înțelegea de ce i-a spus-o. El nu avusese curaj să vorbească despre faptul că la școală cineva făcuse o farsă și îi vopsi Riței coada pufoasă în verde-neon și apoi o unseră cu miere, singurul scop fiind amuzamentul celorlalți. El nu dorise să participe la farsă, însă știa cine era vinovatul. Încercase să își împiedice prietenii de joacă să facă asta, însă nu reușise. Rița era foarte supărată pentru că verdele-neon nu se potrivea cu roșcatul și nu dorea să fie altfel decât colegele ei, iar mierea adunase în jurul ei o sumedenie de albine. Dulcici o înțelegea. El era diferit, petrecea mult timp citind și îngrijindu-și florile. De asta nu prea avea prieteni. Era ocolit de ceilalți și adesea batjocorit pentru că adora mierea. El nu lua în seamă vorbele rele. Știa că gusturile nu se discută și dacă avea alte preferințe culinare nu însemna că era mai rău ori mai bun. Însă îl durea să vadă suferința din această pricină în jurul lui. Rița nu îi era prietenă și râdea adesea de el. Însă acum plângea.

Ce era de făcut? Probabil culoarea se va duce după câteva ploi. În vreo două săptămâni, verdele-neon va fi doar o amintire neplăcută și poate haioasă, însă albinele o înțepaseră și trebui să petreacă două zile în spital. Ceea ce rănește nu e o glumă.

  • Mami, am ajuns acasă! Ce avem la prânz? întrebă iepurașul cu ochii sticlind de nerăbdare.
  • Piure de morcovi și salată verde, dragule!
  • Dar nu avem nimic ca desert?
    Mama-iepuroaică zâmbi, observându-i dezamăgirea. Se întâmplase vreodată să nu aibă desert?
  • Dulceața mea mică, avem clătite cu miere, le-am păstrat calde pentru tine. E o zi minunată, am pus masa afară, în grădină. Spală-te pe mâini și hai să mâncăm. Toți te așteptam să vii.
    Iepurașul țopăi de bucurie. Adora mierea. Se spălă și zbughi în oaza sa colorată de dulceața florilor: grădina.
    Însă nu mică îi fu surpriza când văzu că alții porniseră să mănânce înaintea lui. Și începuseră direct cu desertul!
    Un roi de albine se înfrupta de zor din clătitele dulci, zumzăind fericite.
  • Hei, acelea sunt al mele! Plecați de aici! Nu e frumos ce ați făcut! Trebuia măcar să cereți voie! Poate vă invitam la masă… Vă mărturisesc că aș avea nevoie de ajutor cu salata…, șopti Dulcici în cele din urmă.
  • Iartă-ne, iepurașule! Însă suntem flămânde și supărate. Un arici răzgâiat și un pisoi încrezut, probabil colegi de-ai tăi, ne-au furat mierea. Suntem obosite după o dimineață de alergătură. Am căutat flori pe câmp și în grădini. Însă sunt din ce în ce mai puține… Găsim mai multe gunoaie și betoane… zise tristă Duța-Albinuța.
  • Fără flori nu va mai fi miere, nu-i așa? Dulcici își imagina acum restul vieții înconjurat de salată… Of, ce viață amară!
  • Fără flori nu vom mai fi noi, Dulcici!
    Groaznicul adevăr îl zgudui pe iepuraș. Plecă rușinat capul, fusese egoist. Se gândise doar la el…
    -Nu se poate așa ceva! Veniți la mine! Eu voi avea mereu flori. Renunț la miere! spuse hotărât Dulcici.
  • Grădina ta ne bucură, însă nu e suficientă. Noi parcurgem zilnic zeci de kilometri în căutare de flori. Îți mulțumim pentru propunerea ta frumoasă. Ești un iepuraș altfel și foarte dulce!

Pentru prima dată Dulcici se bucură de aceste cuvinte. Nici lui nu îi plăceau gunoaiele ce deveneu din ce în ce mai multe. Observase, în timp ce mergea spre școală ori spre casă, că florile și copacii se împuținau. Totul devenea din ce în ce mai gri și mai prăfuit. Ce putea face. Era momentul să-și asculte cu atenție sufletul.

  • Pentru mâine avem de făcut un proiect despre natură. Vrei să mă ajuți? Voi vorbi și despre albine și flori. Voi lua cu mine niște saci menajeri și voi începe să strâng gunoaiele de pe drum. Nu e suficient să știi ce trebuie făcut, dacă nu faci! Învățătura asta am aflat-o din povestea bunicului. Duța-Albinuța și Dulcici au devenit buni prieteni. El ajunse la școală cu doi saci plini de gunoaie. Când îl văzură, colegii și doamna învățătoare tăcură. Nimeni nu îl certă pentru că întârziase, nimeni nu se luă de urechile lui pleoștite, toți îl priveau cu admirație și rușinați. Deși treceau zilnic pe lângă gunoaie, unii păreau că abia acum le văd. După finalizarea orelor au organizat o activitate de ecologizare, iar în weekend toți au plantat flori și copaci, fie pe marginea drumului, fie în grădini, fie în ghivece încăpătoare. Pe câmp nu au intervenit. Au curățat ce au distrus și au hotărât să lase natura să își urmeze cursul firesc.
  • Până la urmă e bine să fii altfel, nu Dulcici? Poți schimba lumea! zise bunicul-iepuraș, mândru de nepotul său.

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: