CAII LIBERI ~Georgeta Rada~
Când mânzul ne-nhămat se crede cal
Și vrea să tropotească-n deal, pe lună ,
Să nu-i pui ochelari de carnaval,
Să nu-i pui peste adevăr, minciună .
Să-l duci la ieslea ta cu fân din lunci,
Cosit de mâini crăpate ca pământul
Și să-l țesali cum mângâi dalbii prunci,
Și să-l strunești cum îți strunești cuvântul.
Să-l duci la ape limpezi, să-l adapi,
Din sete să își afle el izvorul,
Apoi din frâu, stăpâne, să îl scapi,
Nu-i potcovi copita cu ogorul.
Mai lasă-l să necheze după cai,
Caii sălbatici cei purtați în sânge,
Poate-i visează și nu știi și n-ai
Cum să-nțelegi că-n limba lor îi plânge
Pe ei, cei care n-au fost robi nicicând
Și nechezau ca tunetul, ca vântul ,
Erau furtuni prin ierburi fremătând,
Dar i-a-nghițit și cerul și pământul.
De unde știi cât cer ai înhămat
La plugul tău, rănind adâncul pâinii?
De unde știi că murgu-a nechezat
De viață sau de moarte-n dosul stânii ?
De unde știi că nu-i un armăsar
Care mănâncă jar din palma lunii ?
De unde știi, bătrânule samsar ?
Știi doar că nu mor caii când vor câinii !
Te rușinezi cu el, crezând că n-ai
Un cal precum sunt negrele ispite ,
Dar mâna lungă-a hoților de cai
Pândește din primejdii priponite.
Când fiara se va rupe din pripon,
Dă pinteni și ridică-te la stele
Cu mânzul tău că se aude zvon
De hoți de cai și de ispite grele !
Să-l scoți din iesle, să-l hrănești cu jar
Din focul care-a ars întâia oară
În vatra ta, bătrânule samsar
De mânjii cailor fără povară.
GEORGETA RADA
13.04.2021
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 