La o margine de timp
~Maria Poiană ~
La o margine de timp cu firimituri de clipă
fără nici un anotimp, bate vremea din aripă.
De pe fruntea-i de cleștar, pică stropi de nemurire.
Fără vină sau habar, parc-ar vrea să-mi dea de știre,
C-o fi vremea chibzuinței să mă lepăd de tristețe.
Să pun capăt suferinței și s-o-mbrac în frumusețe.
N-am nici plasturi nici bandaje. Și-al meu suflet sfâșiat,
Stă captiv între grilaje pe un cer întunecat.
Nu-s grilaje nici de aur, nici de-argint, nici de aramă.
Sunt grilaje reci de doruri care-l seacă și-l destramă.
Dincolo de cerul rece si de negura-i de smoală
Îl așteaptă ceru-albastru cu sclipiri de poleială.
Haide, ieși din agonie și de lanțuri te dezleagă,
C-ai trăit doar în robie și-n tristețe-o viață-ntreagă!
Doamne, dă-i alt rând de aripi și-l îndreaptă spre lumină.
N-a știut decât să ierte. Asta-i singura lui vină.
… Iartă-i și Tu , Doamne, teama care-i adâncește rana.
Și-l așteaptă în grădină să-i pui plasturi de lumină.
Și-un bandaj de alinare pentru orice dor îl doare.
m.a. Baia Mare 15. 04. 2021
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 