Concurs, povesti pentru copii 13Aprilie


O felicităm pe Andreea Pîrlea pentru deosebita poveste și îi urăm la cât mai multe la fel de frumoase!
Ea este câștigătoarea ultimei etape a acestei secțiuni iar pe această cale, administratorii grupului o premiază și o felicită pentru implicarea constantă la secțiunea,, Povesti pentru copii,,.


FETIȚA CARE CULEGEA STELE
(Andreea Pîrlea)

V-ați întrebat vreodată de ce vă simțiți sufletul legat de stele? De câte ori nu ați cercetat cerul, încercând să le descătușați taina? Într-o noapte, negăsindu-și somnul, Petruș privea de pe balcon, alături de mama lui, cerul acoperit de o mantie grea de stele scânteietoare.

  • Mami, uite o stea căzătoare! E adevărat ce se zice, că a murit un om?
  • Știu că există această credință, însă mai știu o poveste a stelelor care vorbește tot despre oameni, dar altfel. Ți-o voi zice mâine. Acum e tarziu, mâine e o zi agitată.
  • Mama, mâine e sâmbătă. Stăm acasă. Te rog! Zi-mi povestea! Sigur voi adormi mai ușor!
  • Se spune că a trăit odată o fetiță pe nume Alma. Ea se născuse din iubirea unei flori pentru o stea. Alma era mai mică decât surâsul unei buburuze, însă creștea foarte repede între petalele suave ale florii albe care se numea Regina.
    Alma era o fetiță isteață și empatică. Iubea tot ce o înconjura, îngrijindu-se ca în sufletele celor din jur să fie pace. Alerga printre flori cu pași ușori, ca să nu le oprească dulcele cânt, le căra apă în zilele secetoase într-o coajă de alună și zbura pe aripile unei buburuze, dimineața, printre boabele de rouă pentru a vedea ce mai e prin țara gâzelor.
    Ziua, când soarele era sus pe cupola de azur a cerului, Alma dormea. Se trezea odată cu primele raze ale asfințitului, când floarea scânteia, deschizandu-și petalele parfumate.
    Alma iubea noaptea și dansa în lumina magică a lunii. Adesea culegea stelele căzute, punându-le în coșul ei de catifea albastră. Le îngrijea cu iubire apoi le căuta locul.
  • Mami, le punea înapoi pe cer?
  • Da, dar nu înainte de a le înapoia lumina.
  • Cum adică? De ce nu mai aveau lumină?
  • Pentru că erau triste ori pentru că fuseseră uitate.
  • De cine?
  • De către cei dragi. Se crede că stelele sunt sufletele celor adormiți care ne veghează somnul. Lumina lor e iubirea, aceasta fiind singura legătură în veșnicie.
  • Și când nu mai sunt iubite sau sunt uitate, stelele cad?
  • Așa spune povestea. Alma se îngrijea de stele și, prin intermediul luminii oferite de iubirea sa, stelele începeau să scânteieze amintiri vii în sufletele iubite. Atunci gândurile și iubirea celor rămași, le înălțau iarăși sus pe bolta cerească.
  • Deci Alma era cea care creea legătura, mami? Ea îi ajuta pe oameni?
  • Ea îi ajuta să se regăsească în amintire. Însă legătura era dragostea purtată unul altuia.
  • Mama, Alma mai trăiește?
  • Alma înseamnă suflet. Sufletul e iubire. Iubirea e veșnică.
  • E important să ne amintim de cei care nu mai sunt, nu?
  • Pe cei pe care i-am iubit nu îi vom uita niciodată. Însă ar fi frumos ca atunci când privim stelele să înălțăm un gând frumos pentru toate luminițele aprinse pe cer.
  • Atunci stelele nu s-ar mai stinge, nu?
  • Niciodată. Iubirea oferă mereu lumină.

Redactor, coordonator Mihaela Avram

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: