Constantin Vaciu

Piatra cerului
(Constantin Vaciu)

*
În necuvinte
suntem doar credință
iubirea piatra o topește
treziți de gândul fără formă
cioplim lumină-n fiecare suflet
și prindem soarele de rădăcini
să învățăm să înflorim
la margine de univers

*
În drum spre ce am fost
ne pierdem sensul
cu focul și cu apa nu vorbim
nici vântul nu mai duce vorba
că din pământ ne-am zămislit
suntem un fulger rătăcit
în valsul stelelor apuse…

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un comentariu