Tatiana Golimaz Gotonoaga

De vorbă…

Am căutat vorbă cu vântul,
Nici n-a stat, că e grăbit.
Să se-ntreacă iar cu gândul,
Vină am; căci l-am oprit!

L-am oprit lângă un munte,
Să-l întreb; cum o mai duce?
S-a-nălțat mai sus de frunte,
Și-a-nceput cu ploi s-arunce…

Mă-aplec să-i întreb stropii
Poate au un pic de vreme.
Care cad ușor ca vara snopii
Strânși de brațele Ilenei.

Îmi sting setea la izvor
Și-l întreb dacă mai poate,
El răspunde temător;

• Un sfârșit vor avea, toate…
• Ce să spun eu, om ca frunza!
  Curg încet și murmurând,
  Vorba-mi este călăuza
  Prin fiorul apei blând.

Ce-o duc în lumea largă
Mângâind piatră cu piatră,
Făcând omul să-nțeleagă
C-au pornit toate din vatră.

Iar dacă le lași să sece
Din izvorul sufletesc,
Va rămâne totul rece
Ce va fi nepământesc.

©️
Versuri: Tatiana Golimaz Gotonoaga Poză preluată

Redactor șef Camelia Boț