
Propuneri…
~Ionuț Pande~
Propun un atelier
unde să se
confecționeze
copilărie,
din căluţi de lemn
si biscuiți cu gem.
Ocupație pentru bătrâni.
Propun un atelier
unde să se
confecționeze
tinerețe
de douazeci de ani
bătuți pe muchie,
din visele neîmplinite.
Ocupație pentru tineri.
Propun un atelier
unde să se
confecționeze
bătrânețe înțeleaptă,
din regrete și suspine.
Ocupație pentru copii.
In sfârșit,
propun un atelier
unde să se
confecționeze
suflete,
din aripă de vis
și cântări nedeslușite.
Ocupație pentru Dumnezeu.
Așa vom eradica șomajul…
Redactor, coordonator Florentina Savu
Redactor șef Camelia Boț

