
Viața
~Ionuț Pande~
Dansul sângelui prin trup,
Lupi urlând, în suflet, Luna,
Păpădii ce-n Cer irup,
Puful alergând întruna.
Căpriori fugind pe lunci,
Ochi plimbând pe frunți mistere,
Gângurit, alint de prunci,
Visele din căpistere.
Roua florilor de Mai
Și mireasma blândă-a nopții,
Inima cântând la nai,
Verdele din gura sorții.
Tropot, clocot, zbor și dor,
Zâmbet, negură și lacrimi,
Firul,deapăn de fuior,
Fulger adunat în patimi.
O poveste despre dor,
Ce adună-n pagini cartea,
Retrăită sub un nor,
Lângă ea, vecină-i moartea.
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț

