M-ai creat, Doamne, femeie! ~Marilena Răghinaru ~
M-ai creat, Doamne, femeie, trup din coasta lui Adam,
Și mi-ai dat nenumărate întrupări prin Veșnicie,
Pentru-a-i fi etern sortită, când metresă, când soție,
Fără-a mă-ntreba vreodată dacă asta îmi doream.
M-ai purtat prin Atlantida și Iliria străveche,
Prin exotice tărâmuri, prin ținuturi înghețate,
Pururi să îi stau în umbră, inocentă jumătate,
Să-nțeleagă că, prin timpuri, veșnic i-am rămas pereche.
L-ai lăsat să-mi modeleze trupul după cum a vrut,
Fildeșul fără de suflet, măiestrit să îl sculpteze,
Numai după a sa voie i-ai permis să mă creeze,
Suflu-apoi să-mi dăruiască prin divinul său sărut.
L-am iubit fără speranță, împotriva tuturor,
Să-i fiu soață pe vecie, chiar otrava am sorbit,
Dacă neamul meu select era cu-al lui învrăjbit,
Decât trai fără iubire, am ales, plăcut, să mor.
Pentru El am străbătut mioriticul meleag,
Când visam, cu disperare, ca în viață să-l găsesc,
Pentru-a mai putea o dată dragostea să i-o șoptesc,
Să îl fac a înțelege, Doamne, cât mi-era de drag!
Uneori l-am părăsit, știind că îi stau în cale,
Nu știam să luminez un Luceafăr sclipitor,
Mă îndepărtam timidă, dar speram, nemuritor,
Să mă regăsească iarăși strălucind printre vestale.
M-ai creat, Doamne, femeie, însă nu regret defel,
Chiar de mi-ai cerut, prin veacuri, sacrificiul suprem,
Să știi, Doamne, că de Moarte sau Iubire nu mă tem,
De, în soarta viitoare, al meu soț va fi tot El!
01/07/2021
Redactor, coordonator Relu Popescu
Redactor șef Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 