Fragment din romanul Măciuca ~Lucian Domșa ~

MĂRIUCA (part.19 – fragment din romanul în lucru) La primul cântat al cocoșului, Pamfil a lu’ Cremene s-a răsucit în pat, a deschis ochii mirat, apoi i-a-nchis repede ca să-și continue somnul. N-a durat mult și al doilea „cucurigu” a răsunat mai puternic decât primul, iar vocea lui Solomon, taică-său, s-a auzit clară-n liniștea dimineții: „Scoală-te, bă Pamfile!” Atunci a mormăit și a deschis din nou ochii, apoi s-a ridicat în fund. S-a uitat pe fereastră. Afară abia mijea de ziuă, iar lui încă îi era somn. Bătrânul trebăluia deja prin târnaț. Trebuiau să meargă amândoi la coasă pe moșia lui Schuster. În sat i se zicea Șuștăru’, deși nu se ocupa cu cizmăria și era fiul unui ofițer prusac stabilit pe aceste meleaguri, mare proprietar de pământuri. În război, Șuștăru’ a luptat de partea armatei Austro-Ungare. A avut gradul de Zugsfuhrer și a fost decorat cu două medalii, una pentru vitejie și cealaltă pentru serviciul de Cruce Roșie. La scurt timp după decorare, a fost rănit, o schijă i-a retezat două degete de la mâna stângă, motiv pentru care a fost eliberat din armată și s-a-ntors la casa lui. La împroprietărirea din ’21, Șuștăru’ a primit cele mai multe iugăre de pământ, ceea ce a atras nemulțumirea sătenilor, iar mulți bombăneau că „oricum n-are cum să le lucre, fără două dește…” „Dare-ar dracu-n el de Șuștăr să deie!”, a mormăit Solomon trăgându-și ițarii pe el, iar Pamfil s-a uitat la taică-său și a rânjit. Omul le dădea de lucru sătenilor mai nevoiași din sat și-i plătea bine, iar Solomon și feciorul lui erau printre puținii pe care Șuștăru-i aprecia. De când dădea colțul ierbii, Șuștăru-i arvunea pe cei doi, tată și fiu pentru toate lucrările, până toamna târziu, cu toate că Solomon avea și el un singur iugăr pe care-l lucra atunci când putea, de multe ori duminica. Pamfil s-a dat jos din pat și a ieșit în târnaț unde-l aștepta vailingul cu apă rece. A luat apă în căușul palmelor, și-a dat pe față, pe la subsuori, apoi a luat bucata de sopon și a început să se șurluie. Bătrânul lui l-a-ntrebat mirat că se duce la uspăț ori la coasă, dar băiatul nu i-a răspuns. După ce s-a spălat, și-a tras pe el o cămașă și a ieșit afară-n răcoarea dimineții. „Hai să-mbucăm ceva!”, i-a zis Solomon, dar Pamfil i-a făcut semn că nu îi e foame. Bătrânul a coborât în conie de unde a luat o bucată de mămăligă rece, păstrată-ntr-un blid, acoperit cu un ștergar. A presărat pe ea puțină sare, apoi a început s-o mestece încet, cu gândurile aiurea. Primele raze de soare au apărut timide la orizont, apoi au prins curaj și au început să încălzească firul ierbii. ,,No, hai ș-om mere!", a mormăit Solomon către Pamfil. Băiatul s-a uitat înspre bătrânul lui și a ridicat din umeri. Conacul Șuștărului era situat pe dealul de la ieșirea din sat, în apropierea școlii, iar unul dintre iugăre se-ntindea în spatele lui. Omul avea multe oi, iar în acel an luțărna s-a făcut mai grasă decât în alți ani și trebuia cosită cât mai degrabă, ca să crească la loc alta, mult mai cu spor. S-au apucat de cosit când soarele și-a făcut apariția de după deal în toată splendoarea lui. Solomon a luat o postate mai mare împreună cu Luțu a lui Biia, pe când Pamfil cosea-n partea cealaltă laolaltă cu alți cosași mai tineri. Când bătrânul s-a oprit să-și ascută coasa cu cutea, Luțu a scos de la brâu o tabacheră de tablă în care-și ținea foițele pentru făcut țigări. A luat una dintre ele, pe care a început să presare grijuliu tutun dintr-o punguță pe care o ținea la cingătoare. Apoi a răsucit-o atent și a dus-o la gură, lipind-o de-a lungul, cu limba. S-a căutat în buzunare pân-a găsit amnarul și bucata de cremene. Apoi s-a aplecat și a luat câteva fire de iarbă uscată de pe marginea drumului. Le-a presat bine-n palmă, după care a lovit atent cremenea cu amnarul, până când scânteia a aprins firele de iarbă uscată. De la flacăra care abia pâlpâia și-a aprins țigara și a tras cu nesaț în piept primul fum. A scuipat câteva firicele de tutun printre dinți, apoi s-a așezat pe o moviliță de pământ, continuând să fumeze cu gândurile pierdute. „Bă, Solomoane…”, a-ndrăznit el, într-un târziu, pe când chiștocul țigării îi ardea degetele, „Șuștăru’ ăsta câți bani să aibă?”, a continuat el. „Apăi mulț'!”, i-a răspuns Solomon scuipând în palme și apucându-se de cosit. „Șî noi di ce n-avem?”, și-a exprimat Luțu nemulțumirea, înjurând printre dinți. Atunci Solomon s-a oprit, s-a sprijinit pe coada de la coasă și s-a uitat spre tovarășul lui: „D-aia, bă, Luțule! Că noi suntem proșt’ șî n-avem școală!” Apoi a continuat să cosească, iar Luțu s-a scărpinat în cap și a murmurat: „Dracu’ s-o ieie de școală...” Pamfil s-a grăbit să termine jumătate din postate. Când soarele a ajuns deasupra lui și i-a zâmbit, băiatul a lăsat coasa jos și s-a așezat la marginea drumului. Ceilalți cosași își vedeau de treaba lor, fără să-l ia în seamă. S-a dus dincolo de drum și s-a tolănit la umbra unei sălcii. A stat întins câteva minute, după care s-a ridicat și a început să pășească agale spre conacul Șuștărului, fără să se mai uite înapoi, chiar dacă Solomon îl striga pe nume și-l întreba unde se duce... A intrat în încăpere încurcat și rușinat, în timp ce toți copiii se uitau mirați la el, iar Măriuca i-a zâmbit. S-a-nroșit, frământându-și pălăria-n mâini și neștiind ce să facă, până fata i-a făcut semn să stea-n prima bancă. S-a așezat rușinat și cu inima bătându-i prea repede, iar Costeluș a lu' Napu, de lângă el, i-a zâmbit, ceea ce l-a făcut să se simtă mai bine. Era cel mai mare dintre toți cei de acolo și voia să-nvețe să citească. Se aștepta ca toți să râdă de el, însă Măriuca l-a prezentat copiiilor spunându-le că, la fel ca și ei, Pamfil a lu’ Cremene va învăța slovele. Apoi a deschis Abecedarul și a început să citească rar, tare și pe silabe, după care l-a pus pe fiecare dintre copii să repete după ea. Unul câte unul buchiseau câte un cuvânt sau chiar mai multe, în funcție de cât de bine știau a citi. Măriuca trecea pe lângă fiecare, se oprea în dreptul lui și-l corecta sau îl punea să repete. Pamfil o privea cu coada ochiului, minunându-se de cât putea fi de frumoasă, dar în același timp pronunța cu voce tare fiecare literă sau silabă. După mai bine de două ore, Măriuca le-a dat pauză, iar copiii au zbughit-o gălăgioși afară-n curte. Doar Pamfil a rămas la locul lui, cu pălăria-n mâini, privind-o cu drag pe fată: „Apăi io trăbă să mă duc, tu Măriucă...”, a-ngânat el. Fata i-a zâmbit și a dat din cap. „Că mă coată ticu’, am fugit de la coasă de la Șuștăru’ să viu acilea să-nvăț carte...” S-a ridicat în picioare încurajat de zâmbetul ei și mototolind colopul în mâini, a continuat: „Oi mai vini io zâlele eștea, cân' oi putea, că-i tare fain a citi din Abecerdariu ăsta...”, apoi a dat zâua bună și a ieșit. Măriuca l-a condus până la poartă, ieșind cu el în uliță. „Să mai vii, Pamfile!” i-a strigat ea, iar el, bucuros din cale afară, i-a făcut cu mâna și i-a răspuns c-o să mai vină negreșit...

(VA URMA)

GLOSAR:

șuștăr – cizmar, pantofar (din germ. Schuster);
Zugsfuhrer – sergent în Armata Austro-Ungară;
iugăr – veche unitate de măsură pentru suprafețe agrare, folosită-n Transilvania, egală cu 0.5775 ha;
dești/dește – deget/degete (regionalism folosit în Ardeal);
ițari – pantaloni lungi, încrețiți pe picior, confecționași dintr-o țesătură din bumbac sau lână, specifici portului popular țărănesc
a arvuni – a se angaja, a se tocmi-n slujba cuiva;
sopon – săpun;
a îmbuca – a mânca (regionalism);
luțărnă – lucernă (regionalism folosit în Ardeal);
postate – porțiune de pământ cultivat, lucrată de unul sau mai mulți lucrători (într-un interval de timp);
cute – bucată de rocă dură (piatră) folosită pentru ascuțitul coasei, ținută-ntr-o teacă, la brâu;
amnar – bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi

Sursa imaginii: https://images.app.goo.gl/AobnzJ3ozNNyeMee6

Redactor șef Camelia Boț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: