
MARGINEA CENUŞIE A DIMINEŢII
Merg şi strivesc oraşul
sub tălpile mele
şi îi simt tăcerea
doar când ploaia se suprapune
peste singurătatea
paşilor
Stau şi zdrobesc aerul
cu mâinile goale
fiindcă fiecare respiraţie
mi-e străină
fără răsuflarea ta alături
Plâng şi-mi sufoc sângele,
înainte ca lacrima strangulată
să se izbească
de marginea cenuşie
a dimineţii
Merg şi-mi ucid sufletul
sub tălpile mele
să nu-mi uite pietrele
tristeţea
în mijlocul drumului
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț