Ia-o de la-nceput!
Dacă soarele răsare,
Bucură-te și zâmbește!
Dacă suferința doare,
Alungă ce te rănește!
Dacă lacrima îți curge
Și în suflet ești lovit,
Fii puternic, nu mai plânge!
Asta e, te-ai poticnit!
Dacă cel de lângă tine
Nu e ceea ce-ai crezut,
Lasă totul, va fi bine,
Ia-o de la început!
De iubești dar nu ești sigur
Și te afli-ntr-un impas,
Nu te teme, nu ești singur,
Fă, din nou, tu primul pas!
Dacă vântul te doboară
Și furtuni te nimicesc,
De-asta nimeni n-o să moară.
E-un obstacol și-i firesc.
Viața nu e o poveste
Unde totu-i minunat,
Te lovește fără veste…
De renunți, ești terminat.
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț