Anatol Covalli

Bine-ai venit!…

de Anatol Covalli

Salut din partea iernii, primăvară!
Te-mbrăţişez cu sufletul, cu drag
şi fericit că noaptea mea polară
a apucat să calce-al tău meleag.

Când te privesc nu-mi pasă că în mine
sunt viscole, e ger şi cresc nămeţi.
Surâsul tău îmi face-atât de bine,
de parcă aş trăi în două vieţi.

Sunt fericit că pot să-ți văd splendoarea
desfăşurată-n magice culori,
care-mi trezesc la viaţă hibernarea
şi îmi preschimbă nopţile în zori.

Bine-ai venit iubito! Frumuseţea,
ce luminează chipul tău virgin,
revarsă şi în mine tinereţea
pe care-o risipeşti în jur, din plin.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lasă un comentariu