ECOU
Ce demon mă îndeamnă să îți scriu
Scrisori, pe care însă niciodată
Nu le-am trimis? Doar gândul-bidiviu,
Rupând căpăstrul, ți-o veni la poartă.
Ce neștiute doruri mi-au rămas,
Ca niște schije-nfipte între coaste,
Când doar în vis te strig, dar fără glas,
Ca un ecou al depărtării noastre?
Când doar închipuirea noastră scrie
În continuarea magicei povești,
N-are condei și n-are nici hârtie
Și nici tu azi același nu mai ești.
Se-așază între noi, ca-ntr-un delir,
Falsete rupte dintre note-nalte,
Te intuiesc doar, punct într-un nadir,
Schițând scenariul vieții celeilalte.
Cum este fără mine, te întreb,
Cum poți trăi, „motiv al vieții mele”?
Nu îți sunt zilele pustiu reverb?
Pe cerul tău răsar aceleași stele?
Poate-ai uitat! Poate că nici n-ai fost.
Poate că numai mie mi se pare!
Poate că tot ce spun nici n-are rost.
E doar o plăsmuire-a minții care
Te-a-nchipuit mai bun decât erai.
Dar cum și pentru ce să-mprăștii vraja,
Iubirea mea, pierdută-n luna mai,
Când anotimpurile-și schimbă straja?
Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 