Plânge o frunză
autor: Adriana Ailoaie
Cu lacrimi străvezii plânge toamna
De dor, de anii care au trecut,
Tristă, plânsă și pustie e cărarea,
Frunzele aurii ușor au dispărut.
Nori gri cern lacrimi doar amare,
Totul e trist și pleacă-acum in zbor,
Ca niste-învinse păsări călătoare
Spre alte zări, grăind pe limba lor....
Ține-mă strâns, dorul să nu doară,
Iubirea ta, îmi dă putere acum,
Pierdută sunt și dorul mă-nconjoară
Mă simt o frunză, știută doar de vânt.
Rău arde dorul, când toamna e târzie,
Când totul parcă zboară, în negură și vânt,
Când frigul se-nfiripă și soarele dispare
Ești obosit de ani și pari a fi înfrânt...
Nici frigul nu-l mai simt, de-a ta privire caldă
Vreau să mă strângi în brațe, să nu mă lași nicicând,
Tu știi, că lânga tine, nici dorul nu mai doare?
Nici ploaia n-o aud, în hohote plângând..
Redactor: Daniela Konovală
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 