Florentina Savu

NE MOR COPACII
Florentina Savu

Ne mor copacii îmbrățișați
Pe sub un cer plin de cenușă,
Nu mai au rude, nu mai au frați
Doar un lăstar le bate-n ușă,

Încearcă bietul înălțarea
Pe-ai săi părinți să îi ajungă,
Să le obțină-mbrățișarea
Și inima să le străpungă,

Ei sunt uscați, atinși de moarte,
El e copil și va înverzi
Când cerul s-o spăla de noapte
Când zorii cei albi l-or limpezi,

Ne mor pretutindeni copacii
Că nepăsarea chiar ucide,
Parcă-n păduri pătruns-au dracii
Și dat-au doar cu ploi acide,

Le plâng copiii singuratici
Și nespus de tineri și plăpânzi,
Vor crește în dor și sălbatici
Și întotdeauna suferinzi,

Ne mor copacii, viața moare,
Pământul ne plânge pustiit
Însă pe oameni nu-i mai doare
Că banul pe-atâția i-a vrăjit,

Ei sclavi sunt pentru arginți și-averi,
Nici valori umane nu mai au,
Își consumă viața în plăceri
Explicații deloc nu mai dau,

Sunt regi și împărați pe țară,
Pe tot pământul aflat sub ea
Și strâns-au prin seif comoară
Cu ce tot au stors din carneaĵ sa!

E cerul plumb de supărare
Și timpul este întărâtat,
Ne mor copacii din picioare
Oare, ne-om trezi cu-adevărat?

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț