Să vorbești despre poeți e important, dar destul de complicat. Azi, aici, este momentul de omagiere al lui Ion Pillat. Putem greși în bucla interpretării, dar nu putem greși în a citi și a simți. Aduc din nou, pe hârtia invizibilă, cuvântul „vibrație”. Da, din punctul meu de vedere, aceasta produce efectul creației.
Viața culturală și literară a oricărui autor, activitatea editorială, teatrală, publicistică sunt ca o toamnă în antologia timpului de ieri pentru estetica lui mâine.
Din umbra timpului „Ion Pillat”, în „Caietul verde” al sufletului său în „Limpezimi”, răsfoim cinci file. Între ele curge lin trecător-etern, în rama aceleiași omagieri, aici și acum.
- A două moarte
Izvorul amintirii se pierde ne-nceput…
Acelaşi fân în floare ne urmăreşte-n luncă
Şi rugăciunea serii nădejdea îşi aruncă
Pe dealul unde doarme întregul meu trecut.
Urmăm cărarea noastră în liniştea mai mare…
Acei ce ne lăsară doar dorul lor în piept;
Mai mor a două oară cu noi în înserare
Sau ne măresc trecutul cu ochiul înţelept?
- Balada toamnei
În parcuri frunza cade arămie
Pe pajişti unde ieri zîmbise mai.
Şi în avuzuri lunecă pustie
Pe apa-n care dorul ţi-oglindeai.
Azi singur al păunilor alai
Mai înfloreşte pacea din grădină,
Iar eu, simţind zăpezile ce vin
Şi presimţind durerea ce-o să vină,
Rechem în ţări de geruri şi de chin
Uitarea ce durerile alină.
Pierdută e a verii frenezie,
Dus,
Pan suflînd în trestie de nai,
De-acum să sune dulcea melodie
A toamnei
Tristă inima, ce n-ai
Iubitele pe care le visai,
Priveşte cum apare de senină,
Prin seara-n care ninge aur fin
De foi îngălbenite de lumină
Cu uşurinţă unui zbor divin,
Uitarea ce durerile alină.
Din depărtări în depărtări adie
Cum, în amurguri, zurgălăi de cai
Răsună, pier şi tremură şi-nvie,
Nostalgic, pe un drum care-l uitai
O, suflete bolnav al meu, ce ai ?
E ca o rază caldă de lumină în ţara peste care norii vin
S-arunce umbră, jale şi ruină,
Şi e prin ceaţă veşnicului spleen
Uitarea ce durerile alină.
O, toamnă, fie voia ta, regină,
Tu, care faci din trandafir un spin,
Tu, ce pe codri de-aur prinzi rugină,
Tu, ce-ai sădit alături de suspin
Uitarea ce durerile alină.
- Alesul
Mi-am dezlegat sandala ca o frunza5
Ce cade moartă la piciorul meu,
Mi-am limpezit faptura să n-ascunză
Nimic din ce nu duce pân. la zeu.
Pe țărmul mării mă înalț: o urnă
În care doar lumina am turnat.
Nu plâng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă.
Stau singur, pentru jertfă împăcat.
Din pietre albe i-am durat altarul,
Din lemne scumpe flăcări i-am ivit .
Și cerul-nalt cum îmi primește darul,
Urc rugul împlinirii, fericit.
- Brumărel
Cu soarele azi galben ca fagurii de miere,
în jurul meu se-chide un măr boltit de mere.
Din ram eu rup ca-n basme un măr de aur și
O, pom vrăjit de toamnă, nu poți sa mă reții
Prin ramuri desfăcute ușor de mâna mea,
Zăresc comoara viei și-odihna ei mă vrea.
Sub un butuc de viță rămân culcat pe spate –
Privesc în goi la cerul cu ape neschimbate.
- A patra elegie
Pe drumul vechi pe care se lasă toamna: fumul
Sătucului din vale urcând la dreapta, fumul
La stânga mea pe ceruri al unui stol, departe.
Şi eu aici, în golul vieţii. Singur între
Pământul ce rămâne şi zilele ce zboară
În anotimpul tainic. Cu greul meu, cu pasul
Ce sună surd de parcă mă urmăreşte pulsul
Străvechiului meu sânge foşnind a veşnicie,
Gonindu-mă din astăzi spre nicăieri. Cu gândul
Cules de mult, cum este cules tot câmpu-n toamna
Târzie unde stărui. Aud prin ceaţa serii,
Din sat, lătratul jalnic al câinelui în lanţuri,
Din cer, tot mai în zare, sfâşietorul ţipăt
Al păsării pornite spre pribegie. Unde
Să merg de-acum? Pe cine să mai aştept? În iarnă
La staul se întoarce asin şi bou s-aştepte
Pre Domnu-n scutec. Singur pe pragul îndoielii,
Pe pragul veşniciei şi-al vremilor mai singur,
M-opresc să-mi aflu calea adevărată: fumul
Sătucului din vale pierind la dreapta, fumul
Topindu-se la stânga cu stolul meu în zare.
Şi eu aici. Dar umbra se-ntinde, ziua scade.
Redactor: Cristina Copia
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 