Azi, ne-așezăm cu tine, Leonid Dimov. Nu, nu-i onirism în astfel de cuvânt! Aici, în „Zbor spre înălțimi” te omagiem, din operele tale noi cităm, analizăm și cuvântăm în scris despre Eul tău nestins. L-ai dimensionat în necuprins. Deasupra noastră-i sfera ta. Ce zici de cele cinci? Te rog, nu te-ncrunta! Citim, adăugăm, imaginarul despicăm din suprarealism. Ca-n vis!
- Rondelul lumânărilor
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Şi-n alba luminare ca de vată
M-am aşezat, tot alb, deasupra mea.
Atunci a hohotit o mască lată,
Căci, fără rost, pe-n cub de piatră grea,
Ardea o lumânare aşezată
Pe-o altă lumânare ce ardea.
Eu am plutit spre bagdadii, deodată,
Spre zeul zugrăvit, care privea
Nepăsător, pe lada înstelată
Din podul alb cum, făr-a fumega,
Ardea o lumânare aşezată.
- Rondelul sfintei fără sfânt
Era o sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă,
Avea doar inimă şi gând
Şi-o fustă verde, de mătasă,
Cu astragal şi iacint
Venea la fiece mireasă,
Ea, mica sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă.
Şi ne-am adus aminte când
În toamnă negură se lasă,
Cum lângă noi, de noi visând
Că nu ne vede şi nu-i pasă,
Era o sfântă fără sfânt.
- Să fie iarnă
Cum roade visul firea cea aeve
Cu fiecare noapte mai adânc,
Mânând în turme zei, menandri, eve
Şi cavaleri cu lire la oblânc.
Cum se lipesc cu toţii de oglindă
Să treacă dincolo cât mai curând,
Cum creşte jalea-n tagma suferindă
A chipurilor în amurg plăpând,
Cum nasc apoi năluci în cavalcade
Gonind uşor spre porturi sidefii,
Spre specii calde, populând estrade
La circul interzis pentru cei vii.
Nu mă lăsa, de umeri mă cuprinde,
Şopteşte-mi vorbe clare, să-nţeleg
Ori şuieră preziceri şi colinde
Să fie iarnă pentr-un ev întreg.
- Decor
În amiaza dintre mâine şi ieri,
N-are margini livada de de meri,
Merii cu tulpinile opalescente
În neguri înfipţi, în şiruri divergente.
Nimic între ei decât amiază
Şi gândaci trandafirii care vânează.
Nimic, până la nesfârşit, decât meri
În livada dintre mâine şi ieri,
Doar la distanţe de ani şi ani,
Ecrane de cinema cu Stan şi Bran.
Doar că între toţi aceşti meri la fel
Este unul livid, ca de oţel,
Cu frunze încremenite etern,
Cu nume latinesc terminat în quern,
Aţi ghicit, desigur, ori v-au spus părinţii
Mai ştiutori: e mărul cunoştinţei.
Iată, şarpele-i încolăcit pe-o cracă
Între Adam şi Eva lui buimacă;
Ştiţi ce se va întâmpla mai departe:
Ea va face păcatul de moarte,
Îl va lua de mână pe Adam
Şi se vor plimba prin oraşe, pe macadam,
Milenii de piatră tulbure de jad.
Şarpele va sfredeli pământul până-n iad,
Heruvimii vor străjui din auroră-n chindie
Să nu intre nimeni în livada pustie
Cu merii ei ordonaţi în şiruri precise,
Fără adieri, fără cântăreţi, fără vise,
Cu, numai, mărul acela muşcat,
Putrezind etern pe pământ roşcat.
- Uluire
A voit în ape să nu pice
Pasărea lovită de alice
Și-a zburat peste mărimi campestre
Până-n pragul camerei de zestre
Unde-au pus-o degete ușoare
Sus, pe perinile de ninsoare…
Noaptea, la opaițe murise
Pasărea. Au curs dintr-însa vise
Ce-n odaia cu blidar și glastră
Le-a privit tot satul la fereastră.
Redactor: Cristina Copia
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 