În clipa tăcerii m-ascund
Manuela Cerasela Jerlăianu
(Poezia zilei, 6 decembrie 2023)
Sunt oameni nevoiți să se ascundă în clipe de tăcere, când iubirea însăși este învăluită în tăcere, în „vise de jar” încât parcă este furtună și în altar, și în păduri, și în cer, și pe geamul întunecat, dar acele furtuni sunt toate consumate tot în tăcere pentru că și tăcerea este o furtună. Somnul este tot mai agitat. Unde sunt visele nopții, oare? În acel somn care nu vrea să vina, în stelele care strălucesc pe cer ori în norii care se plimbă nepăsători la insomniile tale? Sau poate în parfumul pe care noaptea îl împrăștie prin aer, adâncind tăcerea?
Sufletul este cuprins de emoții, de fiori nebănuiți, vântul își începe simfonia dar în aceeași absolută tăcere.Te simți bolnav de această tăcere și te pomenești în zori obosit, „În cântecul zilei atât de perfid”. Iubirea rămâne un vis frumos care colindă prin acel suflet însingurat și închis ca într o cușcă într-o tăcere absolută, admirând de la fereastră noaptea, norii, stelele, sorbind parfumul florilor împrăștiat de vânt. Tăcerea aceea poate doare, din moment ce-ți trezește dorința de a-ți scoate din inimă toate visurile, toate dorințele. Poate ai vrea ca această tăcere „să iasă din armă”, să explodeze în noapte și să potolească acea „sete de dor” dar parcă nu îndrăznești… Oare, pomul răbdării este atât de ramificat încât să cuprindă toate frământările unui suflet?Indiferent ce-ai face, oriunde te-ai afla, înăuntru sau afară, te gândești că pentru această tăcere poate ai și tu o vină cât de mică, iar sufletul îți cântă precum un nai, un flaut, o chitară, prins parcă în „orchestra vieții”. Orice ai face, oricât ai vrea să-ți împrăștii gândurile, să scapi de ele, El stă în dorul tău iar tu te ascunzi pentru că îți simți toate clipele pierdute: „Din vorba ascunsă îți scutur cuvântul/ Și-n clipa tăcerii, cuminte m-ascund”.Vorbe ascunse, tăcere, suferință interioară, natura martoră la tot acest zbucium al tăcerii! Ce frumos ar fi să nu mai fim nevoiți să ne cufundăm în tăceri, ce frumos ar fi să nu mai privim la iubire ca la ceva greu de atins, ce frumos ar fi ca săgețile lui Cupidon să vină din aceste tăceri și să ne copleșească pe toți, ce bine ar fi ca lumina și iubirea să pășească mâna în mână și zgomotele din jur, sunetele să împrăștie tăcerea, să răsară cuvântul, ramură înflorită, în fiecare suflet, în fiecare destin! Felicitări, Manuela Cerasela Jerlăianu, pentru un poem plin de trăiri, care generează emoție, empatie, sentimente umane!
Florentina Savu
În clipa tăcerii m-ascund
Pământul se zbate și ploaia dansează
Pe clipe absurde și vise de jar
Și-n liniștea serii iubirea valsează
De plânge întruna un sfânt în altar.
Pădurile toate se leagănă-n ramuri
Și norii vuiesc pe arcane de timp
Când umbre străine și vise la geamuri
Risipă rămân pe al vieții răstimp.
Acolo un suflet insistă să doarmă
Pe visele nopții, pe stele și nori
Și lasă tăcerea să iasă din armă
Cu noaptea ce vine, mireasmă de flori.
Îndată privirea sărută fiorii
Pe mână, pe frunte, pe stelele lor
Și vântul ce bate cu apele morii
Rămâne să cânte a sete de dor.
Bolnav de tăcere, bolnav de mirări
Mai arde și azi din soare un vid
Și stelele nopții se sting pe cărări
În cântecul zilei atât de perfid.
Iubirea e visul ce crește pe ramuri
În pomul răbdării cu slove, cu tot
Și-n mii de dorințe ce-așteaptă la geamuri
Din inima firii să pot să te scot.
Rămasă pe-afară de vină mă caut
Și cânt cu orchestra vieții la nai,
M-așez pe chitară când suflu în flaut,
Dar tu prins de vise în doruri îmi stai.
Pe ramura nopții se zbate pământul,
Pe clipa pierdută eu vin alergând,
Din vorba ascunsă îți scutur cuvântul
Și-n clipa tăcerii, cuminte m-ascund.
Manuela Cerasela Jerlăianu
Redactor: Florentina Savu
Redactor șef: Mihaela Vaida
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 