
S p e r …
Sper să rup din calendare
încă multe, multe file,
să mai am de trăit zile
ce-n curând vor fi stelare.
Vreau să traversez sahare
pe pegaşi, nu pe cămile
şi prin visele virile
drum să-mi fie-orice-cărare.
Stau mirat, privind în urmă,
şi nu pot deloc pricepe
de ce-am colindat prin stepe,
rămânând mereu în urmă,
într-o nefirească turmă
ce-a păscut orice scaiete,
şi nu a putut concepe
că de fapt în dune scurmă.
Am să-mbrac straie alese,
chiar odăjdii minunate,
pe bordei clădind palate
unde-am să iubesc crăiese,
am să rup lanţuri şi lese
exultând în libertate,
şi-am să mă feresc de gloate,
evitând mereu ce şes e.
Ce-a rămas, vreau să se ştie
că va fi doar împlinire
pentru că a mea menire
e să ard în Poezie.
Sper ca viaţa mea să fie
pătimaşă regăsire,
dăruire şi iubire
într-o dragoste târzie.
Director editorial: Camelia Corina Boț

