Despărțire
Că-ți dorești să m-alungi, n-ai curajul să-mi spui,
Doar lacrimi vibrează în ochii căprui…
Ne privim în tăcere, obosiți și posaci
Când tristețea ne lasă cu un vis mai săraci.
Am fost doi peregrini visători și sihaștri,
Mâhniri azi lăcrimează scăldând ochii albaștri
Iar cuvintele dorm, răvășite de ploi,
Neștiind să mai cheme iubirea-napoi.
Ceasul ticăie rar… șoptind ora exactă,
Îmi arată un tren care vrea să despartă
Două inimi rănite, răscolind prin trecut,
Neștiind să învie sentimentul pierdut.
Cât aș vrea să șoptești: ,,Mai rămâi!”… doar atât
Dar din tot ce a fost nu rămâne decât
Amintirea ce plânge sărutul stângaci
Furat pe furiș când eu plec, iar tu taci.
Director editorial: Camelia Corina Boț
Zbor spre înălțimi 