Radu Iorgulescu

Anotimpuri

Aripă-ți este cerul înstelat
tocmai acum când mugurii se zbat
și viscolește în parfum de flori.
Trei anotimpuri sunt și cinci ninsori.
*
Cu ruga mea aprinsă prea târziu
în ochi întunecat și străveziu
o să visez un brad născând viori
trei anotimpuri între două flori.
*
Din ce aveam nu mai găsesc nimic
din alb în verde cad și mă ridic,
dar vom plăti cu stelele din nori,
trei anotimpuri și de rest… ninsori.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lasă un comentariu