
Dacă…
Dacă în lumea asta, iubire simți în piept,
Fii fericit și du-te, purtându-ți pasul drept,
Dacă în lumea asta dușmanul te doboară
Prefă-te ce ți-e bine, că altfel te omoară.
Dacă în lumea asta te simți neîmplinit,
Găsește-ți vindecarea în tot ce ai iubit.
Dacă trecând prin viață, însingurat vei fi,
Privește-n jurul tău, la tot ce poți iubi.
Dacă în lumea asta nu-ți înțelegi menirea,
Nu fi dușman cu tine, nu-ți oropsi gândirea,
Dacă te prinzi în horă și nu știi să dansezi,
Nu te răni în suflet, că ai să-l întristezi.
Dacă în lumea asta ești rug de suferință,
Cu inimă curată, în Domnul ai credință,
Iar dacă lacrimi curg șuvoaie de pe obraz,
Tu cheamă-L să ia parte cu tine la necaz.
Dacă în lumea asta ești fericit sub soare,
Râzi, cântă, fii voios ca-n zi de sărbătoare,
Și oriunde ai merge nu fi numai o umbră
Că viața îți va fi neiertător de sumbră.
Redactor: Florentina Savu
Director editorial: Camelia Corina Boț

