ovidiu_oana_pârâu

Căneală par pe câmpurile-albite,
Noian de ciori în cârduri risipite,
Pătând spoiala nouă din câmpie
Şi croncănesc de parc`ar fi o mie.

Jur-împrejur stau satele chircite
Şi-nalţă fumuri albe către ceruri,
Din focuri care ard abia mocnite,
Să-mprăştie arsura de la geruri.

Deodată, deşi pare-ncremenită,
O dâră de cărbune avansează.

Să fie vreo surată rătăcită?
Căci zboară, parcă-i beată şi dansează!

Pasăre nu-i, că prea se îngroşează
în timp ce se apropie de sat !
De ce pământul oare trepidează,
Ca-n vremea când tractoare-s la arat?

O cioară mai semeaţă îşi ia zborul

De zor mă duc să văd de unde vine!
Cu groază când revine zice: – Norul,
Suratelor, e trenul de pe şine !

Cu fumu-i negru ce străbate zarea,
El va mânji mândreţe de câmpie.
„Ruşine!”, decretează adunarea
de ciori ce croncănesc parcă-s o mie.

---

Volumul JUCĂRII PENTRU COPII, 2017
(poveşti ritmate)

Director editorial: Camelia Corina Boț